sunet

lemnul strigă din copacul ce-am fost adevărul se stinge arde sub flacăra unei vinovății neînțelese poate pentru că așa i-i dat vieții să se stingă puțin câte puțin cândva înflorisem nu știu dacă era primăvară sau doar mi se părea nu știu dacă aveam muguri sau doar mi-i desenasem din prea mult sârg al imaginației știu doar că aveam să rodesc - femeile merg pe ulița unde mlădițele nu se nasc singure - doar ele știu asta și numai ele cine ești tu să le poți judeca, străine? din copacul ce-am fost păstrez două ramuri așa - să fie cu soț și asta pentru că numerele pare mi-au adus întotdeauna noroc cât despre adevăr?! niciodată nu vom ști totul...