miercuri, 24 iulie 2013

sunet


lemnul strigă

din copacul ce-am fost
adevărul se stinge
arde sub flacăra unei vinovății
neînțelese
poate pentru că așa i-i dat vieții
să se stingă
puțin câte puțin

cândva înflorisem
nu știu dacă era primăvară
sau doar mi se părea
nu știu dacă aveam muguri
sau doar mi-i desenasem
din prea mult sârg al imaginației
știu doar că aveam să rodesc -
femeile merg pe ulița unde mlădițele
nu se nasc singure -
doar ele știu asta și numai ele

cine ești tu să le poți judeca, străine?

din copacul ce-am fost
păstrez două ramuri
așa - să fie cu soț
și asta pentru că numerele pare
mi-au adus întotdeauna noroc

cât despre adevăr?!
niciodată nu vom ști totul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu