Cum să mă uiţi? Şi-n ce tipare
Să-mi scrii poeme-ndurerate?
Cum să mă uiţi? Poate-n iertare
Să mă cufunzi, deşi-s departe...
Cum să mă cerţi? Cu ce privire
Să-mi torni pe negru o culoare?
Cum să mă strigi? Şi-n ce uimire
Să-mi tot sădeşti în rugi altare?
Poate-n solfegii să mă lase
Iubite, pasul tău – strivire,
Să-mi fie nopţile mătase,
Iar imnul - cânt de potrivire.
Cum să mă uiţi în tălpi de stâncă
În guri de râpă blestemată?
Himeră-n iarna ta adâncă,
Ninsoare-n vânt abandonată?
luni, 31 octombrie 2011
Amelly 10 Ninsoare
În dumbrava dimineţilor
Amelly ţese în poeme ninsori-
căderi albe unde rugăciunile
se îmbracă în smirna credinţei
şi pun cuvântul să slujească binelui.
E plin de îngeri
şi unicorni se-nhamă la carele cu elfi
sporind visarea,
doar Amelly tresare uneori
privind depărtările
unde clopote închid glasuri prelungi de păsări
rătăcind peste mări pline de volburi.
Delir pierdut într-o singurătate,
amar stins pe jerbe albite de timp
şi o treaptă către uşi nedeschise...
printre ele,
Amelly ţese poeme de ninsori
ocrotind pleoapa iernii în cădere...
Amelly ţese în poeme ninsori-
căderi albe unde rugăciunile
se îmbracă în smirna credinţei
şi pun cuvântul să slujească binelui.
E plin de îngeri
şi unicorni se-nhamă la carele cu elfi
sporind visarea,
doar Amelly tresare uneori
privind depărtările
unde clopote închid glasuri prelungi de păsări
rătăcind peste mări pline de volburi.
Delir pierdut într-o singurătate,
amar stins pe jerbe albite de timp
şi o treaptă către uşi nedeschise...
printre ele,
Amelly ţese poeme de ninsori
ocrotind pleoapa iernii în cădere...
marți, 25 octombrie 2011
Colindul frunzei în cădere
Sunt umbră de frunză-n a serii povară
Şi toamna jungheru-mi înfige în piept,
Nu-mi trebuie ramuri, nu-mi trebuie scară,
Nu vreau înc-o toamnă, în iarnă aştept.
Să mângâi pământul c-o moarte perenă,
El vorba să-mi soarbă, tu pasul să-mi scrii,
Rugina să-şi toarne hulpavă-n cangrenă
Aceleaşi regrete, iubiri timpurii.
Sunt umbră de frunză, mi-e timpul uitare,
Un semn de-ntrebare aleile prind.
Să nu mă mai cauţi, mi-e viaţa cărare,
Căderea-mi e cântec - eternul colind.
Şi toamna jungheru-mi înfige în piept,
Nu-mi trebuie ramuri, nu-mi trebuie scară,
Nu vreau înc-o toamnă, în iarnă aştept.
Să mângâi pământul c-o moarte perenă,
El vorba să-mi soarbă, tu pasul să-mi scrii,
Rugina să-şi toarne hulpavă-n cangrenă
Aceleaşi regrete, iubiri timpurii.
Sunt umbră de frunză, mi-e timpul uitare,
Un semn de-ntrebare aleile prind.
Să nu mă mai cauţi, mi-e viaţa cărare,
Căderea-mi e cântec - eternul colind.
vineri, 21 octombrie 2011
Amelly 9 Frunză
Ar fi vrut să nu fie frunză.
Pe caldarâm
ploile mint piatra,
umezesc golurile şi numără
paşii însinguraţi –
mulţi şi deseori în derivă...
Amelly se clatină...
ramul o prinde cu dinţii,
i-e greu să o piardă,
se iubiseră mult -
sub clopote albastre răsunau imnuri...
Numai moartea arăta cu degetul
o noapte lungă
unde zădărnicia se aşternea covor
peste trupul ei firav
ca un înger despuiat de furtună.
Amelly pluteşte...
De n-ar fi fost frunză,
crud să zâmbească în mugur
ca o rană închisă-n tăcere
unde nicio durere nu zămisleşte zboruri.
Şi trează
gustă ruperea ca pe o împărtăşanie,
un semn al crucii scriind
pe gândul unui fir de iarbă
singurul pregătit s-o atingă.
Amelly! Amelly!
Pe caldarâm
ploile mint piatra,
umezesc golurile şi numără
paşii însinguraţi –
mulţi şi deseori în derivă...
Amelly se clatină...
ramul o prinde cu dinţii,
i-e greu să o piardă,
se iubiseră mult -
sub clopote albastre răsunau imnuri...
Numai moartea arăta cu degetul
o noapte lungă
unde zădărnicia se aşternea covor
peste trupul ei firav
ca un înger despuiat de furtună.
Amelly pluteşte...
De n-ar fi fost frunză,
crud să zâmbească în mugur
ca o rană închisă-n tăcere
unde nicio durere nu zămisleşte zboruri.
Şi trează
gustă ruperea ca pe o împărtăşanie,
un semn al crucii scriind
pe gândul unui fir de iarbă
singurul pregătit s-o atingă.
Amelly! Amelly!
miercuri, 19 octombrie 2011
Ape de rugină
M-alungă vântul care şterge urme,
Mă prinde ploaia care mă iubeşte,
Strângând în ropotu-i cu glas de cleşte
Tăceri pe care vreau să mi le sfarme.
Şi nu-mi doresc s-agonizez sub frunze,
Respirul meu să-ncânte cenuşiul -
Un joc luminii pus în Surugiul
Ce-aduce nopţii lacrimi în obuze.
Când plânsul meu va rătăci cărare
Cu pofta lui octombrie învinsă,
Să şterg din ochii mei o întrebare
Rămasă-n tine, toamnă, necuprinsă,
Rugină să-mi păstreze în culoare,
Ca să opresc în mine jale stinsă...
Mă prinde ploaia care mă iubeşte,
Strângând în ropotu-i cu glas de cleşte
Tăceri pe care vreau să mi le sfarme.
Şi nu-mi doresc s-agonizez sub frunze,
Respirul meu să-ncânte cenuşiul -
Un joc luminii pus în Surugiul
Ce-aduce nopţii lacrimi în obuze.
Când plânsul meu va rătăci cărare
Cu pofta lui octombrie învinsă,
Să şterg din ochii mei o întrebare
Rămasă-n tine, toamnă, necuprinsă,
Rugină să-mi păstreze în culoare,
Ca să opresc în mine jale stinsă...
marți, 18 octombrie 2011
Haină de lacrimi
Arpegii sculptate-n oglindă
Pianul stătea într-un colţ,
rezemat de o stea,
Tavanul gemea sub o grindă
Iar noaptea-nălucă
blestemul nebun prevestea
Un fluture stins pe o lampă
Lumina de ceară
spre aripi se-ntinde încet
Şi-n mersu-i uşor ca de vampă
O moarte-l păzeşte
în visu-i de palid ascet.
Durerea-l încearcă în taină
De mâine o floare,
în zori, dăruită cu drag,
Va lua iar din rouă o haină -
O rugă uitată în lacrimi
rămase pe-un prag...
Pianul stătea într-un colţ,
rezemat de o stea,
Tavanul gemea sub o grindă
Iar noaptea-nălucă
blestemul nebun prevestea
Un fluture stins pe o lampă
Lumina de ceară
spre aripi se-ntinde încet
Şi-n mersu-i uşor ca de vampă
O moarte-l păzeşte
în visu-i de palid ascet.
Durerea-l încearcă în taină
De mâine o floare,
în zori, dăruită cu drag,
Va lua iar din rouă o haină -
O rugă uitată în lacrimi
rămase pe-un prag...
Foc
Căutăm împreună mângâieri adormite
Să le cerem iertare pentru noaptea din noi,
Când în bruma uitării stingem focul, iubite,
Apoi ochii-i deschidem către vânturi şi ploi.
Căutăm împreună două aripi ciobite
Porţelanuri să spargem, zborul să ni-l păstrăm,
Căutăm înspre ziua ce ne ceartă, iubite,
Dorul ca de baladă - cântului să-l furăm.
Căutăm iar lumina şi sărutul din floare,
Le-am lăsat într-o urmă de condur prăfuit,
Acum vine gerar, va fi frig şi ninsoare
Dar în inimă-i focul, foc de noi “şlefuit.”
Să le cerem iertare pentru noaptea din noi,
Când în bruma uitării stingem focul, iubite,
Apoi ochii-i deschidem către vânturi şi ploi.
Căutăm împreună două aripi ciobite
Porţelanuri să spargem, zborul să ni-l păstrăm,
Căutăm înspre ziua ce ne ceartă, iubite,
Dorul ca de baladă - cântului să-l furăm.
Căutăm iar lumina şi sărutul din floare,
Le-am lăsat într-o urmă de condur prăfuit,
Acum vine gerar, va fi frig şi ninsoare
Dar în inimă-i focul, foc de noi “şlefuit.”
duminică, 16 octombrie 2011
Resturi
Mă-nsingurez în toamna ta haină
Şi frunzele în mii de ţăndări le prefac,
Hotarele se-nchid în ochi de tină
Şi visuri albe-n guri de moarte îşi desfac.
Mă pierd în fâlfâitul gri de stoluri
Când plumbii se opresc în pieptu-mi răsuflând,
Se-ncurcă-n viaţa mea plină de goluri
Şi dau ocol, şi mă ţintesc c-un ger flămând.
De scriu dureri, noiembrie-i aproape,
Cocorii toamnei s-au pierdut în alte zări,
Se zbat păreri, iubirea să-mi îngroape,
Să-mi spună despre neputinţe şi trădări.
Un pas pierdut, lumina-i ceruită
Va stinge obsesiv un cântec lăcrimat,
Rămân de-aceeaşi toamnă bântuită
Cu-apusul său stingher, cu soare sfărâmat.
Şi frunzele în mii de ţăndări le prefac,
Hotarele se-nchid în ochi de tină
Şi visuri albe-n guri de moarte îşi desfac.
Mă pierd în fâlfâitul gri de stoluri
Când plumbii se opresc în pieptu-mi răsuflând,
Se-ncurcă-n viaţa mea plină de goluri
Şi dau ocol, şi mă ţintesc c-un ger flămând.
De scriu dureri, noiembrie-i aproape,
Cocorii toamnei s-au pierdut în alte zări,
Se zbat păreri, iubirea să-mi îngroape,
Să-mi spună despre neputinţe şi trădări.
Un pas pierdut, lumina-i ceruită
Va stinge obsesiv un cântec lăcrimat,
Rămân de-aceeaşi toamnă bântuită
Cu-apusul său stingher, cu soare sfărâmat.
vineri, 14 octombrie 2011
Prilej?!
Când mor în mine fluturii,
e semn că o toamnă îşi înfige unghia
în pielea unei zile
şi-o frământă, ca tu să-nţelegi
de ce Amelly aşază degetele pe clape -
să scrie, omule,
să scrie despre singurătate
şi despre tâmple unde se-aud lovind pietre,
pietre din stânca iubirii întregindu-se
de fiecare dată în câte o idee.
Când mor în mine fluturii,
pleoape se deschid şi ochii ei înfloresc
privindu-te
în aceeaşi cămaşă pe care o porţi
când ţi se desprimăvărează furia
şi ploaia ţi se-ncarcă de iubire.
Îmi scriu fruntea pe un braţ,
caut palmele tale,
pe Amelly o las într-un cântec
şi rog toamna să-mi binecuvânteze pasul
printre flori de brumă
unde fluturii să facă popas -
morţii să nu-i dau prilej
să mai doarmă în mine...
e semn că o toamnă îşi înfige unghia
în pielea unei zile
şi-o frământă, ca tu să-nţelegi
de ce Amelly aşază degetele pe clape -
să scrie, omule,
să scrie despre singurătate
şi despre tâmple unde se-aud lovind pietre,
pietre din stânca iubirii întregindu-se
de fiecare dată în câte o idee.
Când mor în mine fluturii,
pleoape se deschid şi ochii ei înfloresc
privindu-te
în aceeaşi cămaşă pe care o porţi
când ţi se desprimăvărează furia
şi ploaia ţi se-ncarcă de iubire.
Îmi scriu fruntea pe un braţ,
caut palmele tale,
pe Amelly o las într-un cântec
şi rog toamna să-mi binecuvânteze pasul
printre flori de brumă
unde fluturii să facă popas -
morţii să nu-i dau prilej
să mai doarmă în mine...
Capcane
Câte capcane pentru fluturi irosite?
Şi câte pricini să nu poţi zbura?
Izbânzi de-amar în mintea mea călugărite
Privesc spre schit. O vorbă-mi aiura.
S-au scurs avan splendori întârziate-n vamă.
Câştig anost. Un loc ciudat şi tern,
Cu sfinţi plângând uşor sub feţe de aramă,
Deschide uşi ruginii spre infern.
Erate prinse-n pagini seduc verzuii ochi
Când le promit din mugure – izvor.
În ultima-i mătase, descântecul deochi
Surprinde primăverile-n pridvor.
Un joc de fluturi galbeni – dovezile scântei;
Tăcerea-mprejmuită de fiori
Aruncă umbre mute spre florile de tei -
Capcane pentru murmur de viori.
Şi câte pricini să nu poţi zbura?
Izbânzi de-amar în mintea mea călugărite
Privesc spre schit. O vorbă-mi aiura.
S-au scurs avan splendori întârziate-n vamă.
Câştig anost. Un loc ciudat şi tern,
Cu sfinţi plângând uşor sub feţe de aramă,
Deschide uşi ruginii spre infern.
Erate prinse-n pagini seduc verzuii ochi
Când le promit din mugure – izvor.
În ultima-i mătase, descântecul deochi
Surprinde primăverile-n pridvor.
Un joc de fluturi galbeni – dovezile scântei;
Tăcerea-mprejmuită de fiori
Aruncă umbre mute spre florile de tei -
Capcane pentru murmur de viori.
marți, 11 octombrie 2011
Iubiri de tine...( Amelly 8)
Şi ai să-mi spui, Amelly,
în câte ape vineţii se-mparte ziua
când îmi plouă fără tine,
când marşurile cabaline
se-ncumetă să-mi calce malul,
să-mi prindă sub copite valul
când chiar mă scurg,
când te colind aşa cum ştii!
Şi ai să-mi spui, Amelly,
pe unde-i toamna mea zăludă
când mă atinge frunza nudă
şi-mi plânge-n zarva de furtuni...
să-mi spui de anii mei cei buni
când sărutam tăcut o gleznă
în încleştarea prinsă-n beznă
şi moliciuni stinse-n mătase
mi se înfăţişau frumoase
ca tine, dragă Amelly!
Iar dacă n-o să pot veni
prin ceaţa prinsă-n chihlimbare,
să pui scrisorile-n sertare.
arome de gutui să laşi
şi urma dragilor tăi paşi -
să ştiu că-mi eşti şi-acum o apă
în care sufletu-mi se-ngroapă
topind în cercuri fumurii
iubiri de tine, Amelly!
în câte ape vineţii se-mparte ziua
când îmi plouă fără tine,
când marşurile cabaline
se-ncumetă să-mi calce malul,
să-mi prindă sub copite valul
când chiar mă scurg,
când te colind aşa cum ştii!
Şi ai să-mi spui, Amelly,
pe unde-i toamna mea zăludă
când mă atinge frunza nudă
şi-mi plânge-n zarva de furtuni...
să-mi spui de anii mei cei buni
când sărutam tăcut o gleznă
în încleştarea prinsă-n beznă
şi moliciuni stinse-n mătase
mi se înfăţişau frumoase
ca tine, dragă Amelly!
Iar dacă n-o să pot veni
prin ceaţa prinsă-n chihlimbare,
să pui scrisorile-n sertare.
arome de gutui să laşi
şi urma dragilor tăi paşi -
să ştiu că-mi eşti şi-acum o apă
în care sufletu-mi se-ngroapă
topind în cercuri fumurii
iubiri de tine, Amelly!
Lacrimi de toamnă
Şi chiar de-n toamnă e prăpăd -
Furtunile când mi se-nnoadă,
Trimite-mi frunzele-n zăpoadă
Icoana-ţi blândă s-o revăd.
Când ploi mă strigă risipind,
Să mut în floare toată bruma,
Din stei să năvădesc kuruma -
Să ţes în ea priviri sclipind,
Iar lacrima să o botez
Sub apăsarea genei mele,
Iscând şuvoi tăcut de stele
Cu care ceru-am să-l crestez.
Furtunile când mi se-nnoadă,
Trimite-mi frunzele-n zăpoadă
Icoana-ţi blândă s-o revăd.
Când ploi mă strigă risipind,
Să mut în floare toată bruma,
Din stei să năvădesc kuruma -
Să ţes în ea priviri sclipind,
Iar lacrima să o botez
Sub apăsarea genei mele,
Iscând şuvoi tăcut de stele
Cu care ceru-am să-l crestez.
duminică, 9 octombrie 2011
Nimic
Nimic aici. E doar un gol.
Şi-un colţ de vers în galantar,
Un ciot din luna rostogol
Lăsat pe braţul de cântar.
Facil s-a scris. N-am cântărit
Sublimul serilor de mai,
Un mac aprins e aiurit
Şi-mi fură notele din nai.
Să cânt nu pot.Şi din nimic
Ce-aş mai putea să inventez?
Buşteni sunt mulţi şi sub un ic
Gust seva ultimului crez.
Nimic aici. E doar un vid.
Şi-un stih ce pare răzvrătit,
De ploaia lui, mereu avid,
Spre toamna mea s-a năpustit.
Şi-un colţ de vers în galantar,
Un ciot din luna rostogol
Lăsat pe braţul de cântar.
Facil s-a scris. N-am cântărit
Sublimul serilor de mai,
Un mac aprins e aiurit
Şi-mi fură notele din nai.
Să cânt nu pot.Şi din nimic
Ce-aş mai putea să inventez?
Buşteni sunt mulţi şi sub un ic
Gust seva ultimului crez.
Nimic aici. E doar un vid.
Şi-un stih ce pare răzvrătit,
De ploaia lui, mereu avid,
Spre toamna mea s-a năpustit.
vineri, 7 octombrie 2011
Colecţionarul
Colecţionarul de femei
locuieşte pe strada cu lampadare violet
în fiecare zi
le aşază pe rafturi
unde aromele stau la sfat cu lumina
şi le mângâie
femeile întreţin discuţii
schiţează câteva zâmbete
şi mulţumesc pentru clipele de atenţie
acordată
uneori colecţionarul
aduce un pian
pe care degetele sale, obosite de trupuri,
lasă urma unei ape de melancolie
în care spală ochii femeilor
când îl privesc...
iar ele devin viori
furtuni în căutare de ploi
şi brume strălucind
pe obrazul tern al pământului -
singurul care va fura toată colecţia...
locuieşte pe strada cu lampadare violet
în fiecare zi
le aşază pe rafturi
unde aromele stau la sfat cu lumina
şi le mângâie
femeile întreţin discuţii
schiţează câteva zâmbete
şi mulţumesc pentru clipele de atenţie
acordată
uneori colecţionarul
aduce un pian
pe care degetele sale, obosite de trupuri,
lasă urma unei ape de melancolie
în care spală ochii femeilor
când îl privesc...
iar ele devin viori
furtuni în căutare de ploi
şi brume strălucind
pe obrazul tern al pământului -
singurul care va fura toată colecţia...
Întârzieri
În faţa catedralei
un ţânc
numără păsări
păsări albe şi negre
şi nu simte când ploaia i se scurge pe gene
căutându-şi matca în hainele lui
firimituri de pâine şi de aşteptare
căldura unui foc
în lumânări
vii şi morţi deopotrivă
de parcă lumea ar fi devenit caruselul
unde caii poartă în ochi stele
departe orga îşi înalţă
glasul
şi strigă în cor rugăciunile
spre un cer
mult prea departe şi mult prea târziu...
un ţânc
numără păsări
păsări albe şi negre
şi nu simte când ploaia i se scurge pe gene
căutându-şi matca în hainele lui
firimituri de pâine şi de aşteptare
căldura unui foc
în lumânări
vii şi morţi deopotrivă
de parcă lumea ar fi devenit caruselul
unde caii poartă în ochi stele
departe orga îşi înalţă
glasul
şi strigă în cor rugăciunile
spre un cer
mult prea departe şi mult prea târziu...
joi, 6 octombrie 2011
Amelly 7
Nu.
N-o-nsângera
mai mult decât ai făcut-o.
Amelly e apa
unde îţi speli ruşinea
să arăţi lumii că păcatul
e doar ocazia
cu care ne murdărim hainele
când trecem prin prafuri de vremi
oamenii strigă
oamenii vor
oamenii cântă
se înalţă şi mor în decorul de timp
răsucit pe trunchiuri de viaţă
Atunci Amelly prinde contur
chiar de cuvintele ei te ceartă,
nu înstrăina dragostea
ce se cuvine
s-o porţi într-un sâmbure
păstrat în rodul inimii tale
Nu. N-o-nsângera
mai mult decât ai făcut-o.
Amelly e fărâmă din lacrima icoanei
doar pereţii mai ştiu de vaierul ei
strâns pe sub ziduri
dincolo de care eşti tu...
N-o-nsângera
mai mult decât ai făcut-o.
Amelly e apa
unde îţi speli ruşinea
să arăţi lumii că păcatul
e doar ocazia
cu care ne murdărim hainele
când trecem prin prafuri de vremi
oamenii strigă
oamenii vor
oamenii cântă
se înalţă şi mor în decorul de timp
răsucit pe trunchiuri de viaţă
Atunci Amelly prinde contur
chiar de cuvintele ei te ceartă,
nu înstrăina dragostea
ce se cuvine
s-o porţi într-un sâmbure
păstrat în rodul inimii tale
Nu. N-o-nsângera
mai mult decât ai făcut-o.
Amelly e fărâmă din lacrima icoanei
doar pereţii mai ştiu de vaierul ei
strâns pe sub ziduri
dincolo de care eşti tu...
Amelly 6
Pentru Amelly
noaptea e fereastra prin care
visurile se năpustesc în odăi
peste lampadare
şi trupuri,
peste scrisori cu iz de lavandă
şi peste gene
umbrind priviri îndrăgostite.
Scârţâie cumpene de fântâni
şi mierle jură nopţii să tacă,
iar în desfrâul stelelor
se mai naşte o zi
cât o lumină izvorâtă din graţia
balerinei
uitată pe scenă
ca un trusou de toamnă argintie.
Pentru Amelly
noaptea e tremur de cenuşă
împinsă de vânt,
se stinge în epidermă scânteia
şi gura poetului
rosteşte pe umărul ei
încă o rugă...
Dă-mi-o, noapte, înapoi!
noaptea e fereastra prin care
visurile se năpustesc în odăi
peste lampadare
şi trupuri,
peste scrisori cu iz de lavandă
şi peste gene
umbrind priviri îndrăgostite.
Scârţâie cumpene de fântâni
şi mierle jură nopţii să tacă,
iar în desfrâul stelelor
se mai naşte o zi
cât o lumină izvorâtă din graţia
balerinei
uitată pe scenă
ca un trusou de toamnă argintie.
Pentru Amelly
noaptea e tremur de cenuşă
împinsă de vânt,
se stinge în epidermă scânteia
şi gura poetului
rosteşte pe umărul ei
încă o rugă...
Dă-mi-o, noapte, înapoi!
marți, 4 octombrie 2011
Amelly 5
Şi rabd-o pe Amelly
în pielea ta aurind cărările toamnei
păsări se scurg vânate de frig
şi moare în mirişti
frăgezimea oricărui vis
în pergamente se scutură
ultima rouă
iarba se stinge ca un cerşetor
la porţile catedralei
doar câte un clopot mai cere să fim
se nasc din alamă
iubiri sclipitoare şi brumei
năframă îi pun
Şi rabd-o pe Amelly
în ochii tăi
căutând albatroşii
niciun catarg nu e bun să deţină
un ştreang
marea-i nebună
şi-o zbatere-n pleoape atârnă
atingerea ei
Amelly e o stâncă...
în pielea ta aurind cărările toamnei
păsări se scurg vânate de frig
şi moare în mirişti
frăgezimea oricărui vis
în pergamente se scutură
ultima rouă
iarba se stinge ca un cerşetor
la porţile catedralei
doar câte un clopot mai cere să fim
se nasc din alamă
iubiri sclipitoare şi brumei
năframă îi pun
Şi rabd-o pe Amelly
în ochii tăi
căutând albatroşii
niciun catarg nu e bun să deţină
un ştreang
marea-i nebună
şi-o zbatere-n pleoape atârnă
atingerea ei
Amelly e o stâncă...
luni, 3 octombrie 2011
Amelly 4
Să o urăşti pe Amelly
doar la căderea cortinei -
faldul ei să îşi năpustească greutatea
pe gura însângerată
de lipsa unui sărut
în pasiunea ei
să cauţi înclinarea gâtului de lebădă
şi forţa ploii care smulge
în cuvânt să regăseşti
mierea întâmplării
şi sarea lucrurilor care se cer făcute
şi din ecou
să păstrezi infinitul -
puncte din viaţa ei
înclinată pe apa destinului
ca o salcie unduind
în aceeaşi uitare
Să o urăşti pe Amelly
când vor necheza caii în faţa
unei morţi care ţi-a răpit-o
lăsând în scrieri
parfumul unei primăveri
albite de fulguirea cireşilor...
doar la căderea cortinei -
faldul ei să îşi năpustească greutatea
pe gura însângerată
de lipsa unui sărut
în pasiunea ei
să cauţi înclinarea gâtului de lebădă
şi forţa ploii care smulge
în cuvânt să regăseşti
mierea întâmplării
şi sarea lucrurilor care se cer făcute
şi din ecou
să păstrezi infinitul -
puncte din viaţa ei
înclinată pe apa destinului
ca o salcie unduind
în aceeaşi uitare
Să o urăşti pe Amelly
când vor necheza caii în faţa
unei morţi care ţi-a răpit-o
lăsând în scrieri
parfumul unei primăveri
albite de fulguirea cireşilor...
duminică, 2 octombrie 2011
Amelly 3
Amelly nu caută manta
n-o sperie ploaia şi umărul n-o doare
sprijină pe el fruntea poetului
şi-n palme pune surâsul -
îl uitase când
smuls de furtună
se însoţise cu graba
Amelly fuge de umbre(le)
priveşte drept în ochi
îşi lasă lacrimi la vedere
şi nu se teme de râsul măştilor
ea ştie că dincolo sunt
păsări cu teama zborului în aripi
Amelly păşeşte desculţă
florile tac pe gleznele ei
iar deznădejdile i se prind pe tălpi
să vorbească drumului
despre toţi cocorii alungaţi
de ape într-un octombrie
rătăcit
În dans de lebădă
genunchiul ei se îndoaie
şi braţul coboară
spre fruntea
unde sărutul n-a ştiut cum să moară
poetul o dorea...
n-o sperie ploaia şi umărul n-o doare
sprijină pe el fruntea poetului
şi-n palme pune surâsul -
îl uitase când
smuls de furtună
se însoţise cu graba
Amelly fuge de umbre(le)
priveşte drept în ochi
îşi lasă lacrimi la vedere
şi nu se teme de râsul măştilor
ea ştie că dincolo sunt
păsări cu teama zborului în aripi
Amelly păşeşte desculţă
florile tac pe gleznele ei
iar deznădejdile i se prind pe tălpi
să vorbească drumului
despre toţi cocorii alungaţi
de ape într-un octombrie
rătăcit
În dans de lebădă
genunchiul ei se îndoaie
şi braţul coboară
spre fruntea
unde sărutul n-a ştiut cum să moară
poetul o dorea...
Amelly 2
Amelly are ochi de piatră
nu e statuie
dar primeşte în faţă afurisenia vântului
la ea iernile au parfum de veşnicie
şi gust de moarte împăturită
ca o scrisoare într-un scrin
uitat demult în efemerul unei existenţe
amelly scrie rar
îşi tremură albul spre colţii de gheaţă
face semne granitului
şi se iubeşte cu vulturii
când lumina îi cade pe buze
de cele mai multe ori
se piteşte
încărunţind în liniştea cerului
iar când nu doarme
împarte săruturi mineralelor
Amelly e firavă
cuprinde cu privirea
pajişti de puncte cardinale
şi îmbracă în argint aşteptarea
nu e statuie
dar primeşte în faţă afurisenia vântului
la ea iernile au parfum de veşnicie
şi gust de moarte împăturită
ca o scrisoare într-un scrin
uitat demult în efemerul unei existenţe
amelly scrie rar
îşi tremură albul spre colţii de gheaţă
face semne granitului
şi se iubeşte cu vulturii
când lumina îi cade pe buze
de cele mai multe ori
se piteşte
încărunţind în liniştea cerului
iar când nu doarme
împarte săruturi mineralelor
Amelly e firavă
cuprinde cu privirea
pajişti de puncte cardinale
şi îmbracă în argint aşteptarea
sâmbătă, 1 octombrie 2011
Amelly
Să scrii pentru Amelly
e o chestiune care ţine de întâmplare.
Muzică răsfirată dintr-o suveică.
Se ţese foamea pe năvădeala plină de iluzii.
A uitat să te asculte?
Ori lira ta se umple de galben orbitor?
Să scrii pentru Amelly
e ca şi când ai pune o balerină
şă-ţi povestească despre tăcerea nuferilor.
Şi cercuri prind în plase
ochiul tău neliniştit.
Amelly e sub ape... rămâne să-i scrii.
e o chestiune care ţine de întâmplare.
Muzică răsfirată dintr-o suveică.
Se ţese foamea pe năvădeala plină de iluzii.
A uitat să te asculte?
Ori lira ta se umple de galben orbitor?
Să scrii pentru Amelly
e ca şi când ai pune o balerină
şă-ţi povestească despre tăcerea nuferilor.
Şi cercuri prind în plase
ochiul tău neliniştit.
Amelly e sub ape... rămâne să-i scrii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)