miercuri, 31 august 2011

Rugă nocturnă

În răvăşita umbră alunecă uitarea,
Se mişcă-n ape stranii al serilor năvod
Alunecându-şi simplu pe firele-i chemarea
De stele căzătoare luate în povod.

Nechează-n constelaţii atinse de tăcere,
În coame de albastru topeşte-un curcubeu
Când luna se prăvale în marea de plăcere
Şi cântece se-nalţă în braţe de jubeu.

Sfinţească-se iar ruga, altarele se-nalţă -
Coloane printre fumuri ce izvorăsc arar,
Din teminţa luminii când bolta serii-ncalţă
Condurii prinşi de trepte în slova lui Scărar.




marți, 30 august 2011

Birdie 13 Uşi închise

Birdie a închis în astă seară
uşa pentru toate spitalele din lume,
să moară scripeţii trăgând funii ,
nu pentru oasele neadormiţilor,
ci pentru căldările care aduc apele din adâncuri
când cumpene obosite se încovoaie.

Cât or să urle, Doamne,
toate spitalele
cu guri căscate după sângele lor
furat de răsărituri,
s-alunge nopţile pe vecie
din ochii care poartă păianjenii durerii.

Şi-n ţipete de cocori
Birdie pune strigătele smulse,
să le poarte pe mare
unde albastrul e linişte
şi furtuna-i prinsă de maluri
ca un plasture de rana
ce-a uitat să se-nchidă.

Turbanele cad
şi feşe se încurcă în mâini stângace -
aripi ce caută semne de linişte
când obosesc în tăceri,

iar Birdie răsuflă cu greu
când închide uşa pentru toate spitalele din lume.

...lacrimile femeilor...

“Dumnezeu numără lacrimile femeilor” spune Talmud-ul...

Priveşte!
Tu o faci să plângă des;
în ploaia ei viorile stau atârnate
şi culeg sub acoperişuri
toate grijile cerului scuturat de albastru.

Mie nu-mi vine să tac,
îmi sună a desfrunzire glasul
şi în toamnă prefac
zâmbetul pe care îl port,
ca un semn de întrebare
unde nici cocorii
îmuguriţi în primăveri însângerate,
nu pot răspunde.

Şi-n depărtare se-ndoaie lumina
- fulger săgetând pieptul
unde au poposit pruncii
şi inima îndrăgostirii cuprinsă de adevăr.

Furtunile mă îmbracă
şi vânt mi se preumblă sub gene;
când “Dumnezeu numără lacrimile femeilor”,
eu învăţ că prin ferestrele vieţii
trebuie să privesc
ţinând ochii deschişi, chiar dacă
viorile dorm uneori pe sub streşini.

duminică, 28 august 2011

Sticliri

Scufund în negură deşertul tău himeric,
Li-i geana prăfuită albelor nisipuri,
Revarsă luna-n stoluri albul său coleric
Şi tălmăceşte în furtună alte chipuri.

M-alung în logosul cu gust de oază vie
Te rog s-asculţi când strâng şuvoi de apă-n oase,
Să-ţi pot vorbi din starea-mi cruntă, de sclavie,
Când crucile vor stinge fumuri de mătase.

Să-mi slobozeşti vocale chibzuite-n vorbe
Şi să mă-ncânţi cu stele şlefuite-n vânturi,
Când nopţile tardive construi-vor jerbe
De înţelesuri clare puse-n zbor de fluturi.

sâmbătă, 27 august 2011

Între răsărit şi apus



Când vei atinge răsăritul,
tot samovarul dimineţilor
ucise de nelinişti se va umple
de bucurie,
pentru că-n ochii mei
începutul e întotdeauna cuminte
ca o şoaptă .

Când mă rostesc,
tremură-n arbori vântul
şi crinoline din volburi sună prelung
să te-anunţe c-am înflorit,
mult prea devreme să mă poţi iubi
ori poate prea târziu
pentru iarna-n care te cufunzi
fără a-mi spune măcar un cuvânt.

Şi-atunci...
leg ciocârlii de braţele mele
să–mi cobor imnul
spre aridul pământ jinduind
la ploaia din mine...
şi plâng!

Când vei atinge asfinţitul,
din blestem se va rupe o coardă,
să nu-ţi cânte durerea
în piept
şi din noapte să alungi nepătrunsul
când spre zare-ţi va scrie de dragoste
un nou răsărit!

joi, 25 august 2011

Ecou


Ecoul tău e-un gest decorativ –
Se sparg în el vocalele confuze,
Iar spasmele sunt prinse-n andaluze;
Un dans strivit în ochi soporativ.

Şi-n albul fantomatic strigă rar
Doar muzica prădată până-n ziuă,
Când vorbele sunt mărunţite-n piuă
Precum un praf suflat de aurar.

Lucind, desfac privirile pieziş -
Mă năruiesc acum în calea firii
Şi cern pasiv cutumele iubirii
Oprind în mine simplu neteziş.

Ecoul tău e sclav abandonat
Trudind să cheme vânturile-n vele,
În timp ce printre miile de stele
Mai rătăceşte cântec fredonat.



miercuri, 24 august 2011

Femeia fără nume

N-o ştie multă lume;
Ea trece – e-o părere –
Femeia fără nume,
Cu aer de tăcere.

Răsare-n adiere
Şi-n zvon de dimineaţă,
Când rouă ierbii-i cere,
Împarte ochi de ceaţă.

Îşi scutură privirea
Pe neştiuta floare,
În irişi amintirea
E stropul care doare.

Să nu-ntrebi cum o cheamă,
I-i numele fereastră,
În nimbul ei e teamă
Şi-o pasăre sihastră.

Iar dacă vei alege
S-o strigi în fapt de seară,
Să ierţi a vremii lege
Ce azi te înfioară.

Să fluturi peste lume
Orice cuvânt din carte,
Femeii să-i dai nume
Chiar de ar fi departe.

Să-ţi fie-un fel de Ană,
Elenă sau Marie
Şi-n colţul tău de pană –
Eternă feerie.



duminică, 21 august 2011

Despre durerea lumii

Dac-aş strânge în palme toată
durerea lumii,
aş afla că mamele pot râde pruncilor,
chiar şi-atunci când
copacii îşi frâng ramuri în preajma lor;

n-ar mai fi nevoie de trunchiuri
şi nici de topoare,
de ploi rătăcind în ochii vreunei femei
legânând în braţe odoare
şi nici de timp impregnat
cu ceaţa însingurării.

Dac-aş strânge în palme toată
durerea lumii,
aş putea lua de mână
orbi care privesc soarele
şi muţi care-mi cântă,
să-nvăţ de la ei
că fericire e-n toate câte sunt,
chiar şi-n plecatul ochilor
ori în şoapta sugrumată de tristeţe.

Dac-aş strânge în palme...
Dar e aşa de puţin loc acolo!
Şi-atunci le deschid, să las lumina din ele
îmbrăţişării, mângâierii, dăruririi,
iar toată durerea lumii
să se risipească în apele care curg,
în aerul care coboară,
în pământul din care
viaţa se iveşte la fiecare pas.




Doamne...

Doamne,
ţine-mi aurul în palmă
strălucire-n ochi să-i dai
şi mereu în marea calmă
să-i găseşti un colţ de rai.

Doamne,
pune-n stropul viu de ploaie
ţărmuritele dureri,
lasă grâul să se-ndoaie
‘n ale vântului păreri.

Doamne,
aerul ce-l soarbe seara
nu-l îngreuna de zbor,
să-i răsune-n văi vioara
şi-n plecatul de cocor.

Iară mie dă-mi putere
Să înving obstacol mut,
Să-l acopăr de mistere
Şi să moară neştiut.

sâmbătă, 20 august 2011

Scrieri pe firul verii

De-ai pune-n lacrime săruturi
Şi-n firul ierbii adumbrite,
Pe chipul meu ar fi iar fluturi
Cu visurile adormite.

Şi-ar poposi în mine vara
Cu zboruri şi cu volburi nalte,
Iar când va fi să vină seara
Mă voi piti şi eu încalte...

Atunci se va topi fiorul
În palma lunii ceruite,
Iar peste câmpuri, veşnic, dorul
Va scrie rânduri unduite..

joi, 18 august 2011

Transformări

Deznodământ în umbra unei zile
Şi zboruri prinse-n arşiţa flămândă,
Agonizând cuvinte printre file
Ce scriu o poezie muribundă.

Absente spaţii pentru lunecare
Şi-un gol imens sub pleoapele de stâncă;
Aruncă-mi înspre ochi întunecare,
Să te veghez din noaptea mea adâncă.

Inconştient să pot mişca aripa
Şi dorului săpat să-i pun un nume,
Şuvoaie de nectar să-mi fie clipa
Când pace peste ea vei suprapune.


Ochii se sting, nu mor...

Se-nvolbură apa de roşu carmin,
Privirea-i plecată departe,
Pe umărul puştii şi-n flori de jasmin
Alunecă izul de moarte.

Privise cândva frumuseţea din văi,
Lumina din ochii splendorii,
Plecase pribeag, când pe-ngustele căi,
Doar ceaţă lăsaseră norii.


Fugise de vânt şi de viscol turbat,
De inima omului rece,
Şi-n aerul verii,-n amurguri curbat,
Credea că secunda nu trece.

Dar glonţul vrăşmaş din ţeava cu fumuri
Cerea înc-un piept să despice,
Căta ucigaş şi ochii de ramuri
În faţă-i voia - să abdice.

Un sunet prelung - sinistră chemare -
Cutremură toată pădurea,
Se scurge în ploi cu ape amare
Trecutul şi… totu-i aiurea…







miercuri, 17 august 2011

Rest de suflet

Mi-i dor, mi-ai spus aşa-ntr-o doară,
Când seara se ducea să-şi plângă
Necoapta-i soartă şi nătângă,
Croită-ntr-o istorioară.

Mi-i sete, ţi-am răspuns îndată,
Şi m-am uscat de doruri mute
Pierdute-n veri necunoscute
Când îmi spuneai: Va fi odată!

Ţi-i aminti - mi-ai pus în minte,
Regrete de odinioară,
Pitite-n colţ de dumbrăvioară
Şi-n ultima mea rugăminte.


Mi-ai fost şi-mi eşti chiar şi acuma
Un semn de cruce-n lemn bătută,
Eu - ultima necunoscută
Ce-aruncă-n nepăsare huma.


Birdie 12 Sus, jos!

Birdie nu ştia de ce
stelele n-au picioare;
poate pentru că ideea de cer
înseamnă mereu sus
şi cum doamne iartă-mă
să mergi cu capul în jos?

O s-o întreb într-o zi
de ce viaţa mea are şi sus-uri
şi jos-uri…
o fi pentru că
toate crucile stau înfipte în pământ?

Sau poate pentru că
arborii îşi lipesc de tălpi rădăcinile
să-i suporte drumul
cum viaţa mă suportă-n buzunarul ei strâmt
unde abia se mai strecoară lumina?

Birdie nu ştia de ce
stelele n-au picioare…
doar colţuri pe care
le poţi aşeza pe fruntea mea
cum vrei
ca să-ţi strălucesc în acelaşi buzunar
unde-ai aruncat cândva un simplu cuvânt:
Copilă!


Hai, Birdie,
fă-te cântec în ramurile mele
şi înalţă-mă,
prin tine să urc
până-mi voi sparge fruntea de cerul sticlos,
ca să uit cine sunt şi să-nvăţ
de ce stelele privesc mereu spre pământ
unde crucile fug din braţe de arbori
pentr-un cuvânt…
Acelaşi cuvânt!

marți, 16 august 2011

Când pleci...



Când pleci, o noapte se aşterne
Şi vântul din mine-i turbat,
Se pierde în gol de caverne
Răsuflul din floare, curbat.

Tăcerile-au iz de uitare,
Iar negrul se-ntinde mereu,
În semne punând întrebare
Şi niciun răspuns pentru... eu.

O pânză – mătase din vreme
Pe ochi mi se-aşterne ciudat,
Dau lumii să cearnă blesteme
Pe-obraz de-ntuneric fardat.

Şi-alung înspre mare furtuna,
S-apuce în braţe un val,
Să-ţi cânte de-o ploaie întruna
Când apa ne moare la mal.

duminică, 14 august 2011

Mai vreau...

Mai vreau să te cuprind, neliniştea să-mi fie
Acelaşi cântec simplu din vremea ce-a trecut,
Când cerul neştiut voia o ciocârlie
Să-nalţe spre albastru un imn neîntrecut.

Mai vreau să te mai ştiu, în ploaia mea cuminte,
În sferele de apă mereu să mă respiri,
Vulcanii zgomotoşi şi lava lor fierbinte
Să-i stingi într-o iubire şi-apoi să te tot miri.

Mai vreau să te mai am, sclipire în privire,
Un verb care mă doare-n atâtea conjugări,
Când patima din noi se cheamă răzvrătire,
Să scuturi vindecare în praful din strigări.

Mai vreau să mă colinzi în toamnele brumate,
Să-mi pui pe cap coroană de frunze care plâng,
Mai vreau să te mai am, chiar dacă-mi eşti departe,
Să te arunc în ploaie şi-n braţe să te strâng!


sâmbătă, 13 august 2011

În partea asta de cer...

În partea asta de cer,
ploile au chip de femeie -
mătase în ochii plini de nesomn
ai vremii,
când setea de cântec adoarme
în grindurile verii...

şi tu n-o cunoşti,
pentru că-n gânduri obosite
de furtuni trecătoare,
ploile nu stau,
de teama că vor fi sorbite
mult prea uşor,
mult prea repede.

Mai degrabă caută stânca
s-adape în taină pâraie şoptite,
de unde strigătul să se-nalţe
spre cer,
strângând în clopote
sunete care-şi caută aripile obosite.

Şi tu n-o cunoşti...

în partea asta de cer,
ploile au zâmbetul femeii
îmbrăţişând iubirea
care oftează adânc,
până când pânzele ochilor ei
flutură lacrimi

atunci, doar atunci
simţi toamnele-n grinduri
şi plângi...


vineri, 12 august 2011

Frânturi

M-am prelins printre fantele serii,
brâu de lumină să fiu ochilor tăi
plecaţi să mă caute -
splendoare în necuprinsul
tăcerilor mele.

Din mii de drumuri
ai ales să rămâi
pe cel unde infinitul e capăt
şi strălucirea, colb răsfirat
de furtuni trecătoare.

Şi-ai crezut, ai crezut mereu
că întunericul e mai rău decât mâlul apei,
că distanţele ucid atingeri
şi strigătele sperie păsări,
poate de aceea
las lumina să curgă
dincolo de plecare,
să nu uiţi,
să nu taci,
să nu alungi nicio frântură de alb
care-ţi caută privirea.

Roiuri


Roiuri de petale coapte,
Aruncate-n rosturi largi,
Mi-aş dori s-arunci în noapte
Şi de trupul meu să spargi
Un parfum pe care vara
Nu l-a cunoscut, cum eu
L-am simţit sub ploaia vie,
L-am simţit mereu, mereu.

Roiuri de albastre gânduri
Picurând din cer scântei,
Când scriai în file rânduri
Despre ochii dragi, ai ei -
Irişi verzi pe câmp de versuri,
Înflorind priviri cu drag
Când suflarea-ndrăgostită
Poposea la tine-n prag.

joi, 11 august 2011

Licori

„Femeie frumoasă...”, mi-ai zis într-o seară,
Cu voce şoptită şi tremur în glas,
Sub pleoapa-mi căzută, un cânt de vioară
Un loc îşi găsise ‘n al ploii popas.

Trecuse prin irişi, departe, uimirea
Şi valul durerii c-un braţ de fiori,
Când roiul de fulger căta în privirea
Uitată în mine, potop de licori.

Ispitele goale duhneau a iubire,
Pervazul tăcuse şi-n ochii mei verzi
O floare-şi vărsa parfumu-n potire
Sub ploaia cernută, în praf de amiezi.

“Femeie frumoasă, o gheară mă strânge”
Îmi strigi totdeauna când ploile vin,
Când pasul meu alb în cercuri se frânge,
Apoi umple seara cu stropi de senin.

marți, 9 august 2011

Şi tu...

Pentru că sub coasta mea e lumină,
nu mai pot ţine
snopii de licurici la subsuori;
i-aşez unul peste altul,
să urce până la fereastra farului
unde valul bate mereu la uşă;

şi tu strigi, şi tu chemi
lovindu-mi tâmpla
în nopţile de cremene
cu ţipăt de pasăre singuratică
ce-mi strecoară în vene
o teamă de albastru.

Pentru că sub coasta mea e lumină,
când ridic braţele pentru zbor,
se face ziuă,
ochi de întuneric se închid
şi râde în mine cuvântul
pe care-l ridic,
duhuri să nu-l afle şi să nu-l pângărească;

şi tu strigi, şi tu chemi
cufundând în ecouri sensuri
decriptate de stele
care-şi adăpostesc lumina
sub coasta mea
când cerul îmi devine Acasă.



Ca o mirare

Ca o mirare,
te aşteptam în pragul verii,
cascadele n-au obosit,
mă-nvăluiam în ceara mierii,
să îţi vorbesc de-un vânt sosit,
care-mi aşterne-n palme cântul
ce se-nălţa în nopţi de mai,
când închidea în mine gândul
portiţa drumului spre rai.

Ca o mirare,
mai scutur ploi printre dezastre
şi-acopăr plânsul tău târziu,
pun toate visurile noastre
în fir de apă străveziu,
să curgă dincolo de fapte
şi de-nţelesuri care dor,
zădărnicindu-ne o noapte
în care florile ne mor.

Ca o mirare,
te voi urma pe drumul sării,
când lacrimi ne vor dispărea,
când toate marginile zării
în flori de mac vor apărea
şi-atunci, vom ocroti lumina,
icoanele cu îngeri trişti,
vom îneca în ziuă vina;
eu îţi voi fi, cât tu exişti…


luni, 8 august 2011

Hăţiş de cuvinte

Pintre lacrimi,
ochii mei caută dimineaţa
în care m-ai strigat,
poate mult prea încet,
ca să n-audă roua
şi să fugă în pământul uscat
de aşteptare.

Câte stele-am pierdut
şi câte ploi am rătăcit
ca să te mai pot asculta
încă o dată?
...şi iar, şi iar,
până ce tainele se vor fi dezbrăcat
de uimire
şi polii vor fi migrat înspre ecuator.

Dac-aş fi strigat eu
în dimineaţa asta,
prea multă ceaţă ar fi cuprins aerul
pe care-l respir
şi-atunci, cuvintele mele
ar fi rămas fără nume,
oarbe în hăţişul plin de amar.

duminică, 7 august 2011

Tălmăciri

Celule de-ntuneric
În ochii mei – grămezi
Azi hohotesc isteric
Şi-aruncă în zăpezi

Cuvinte încărcate,
Cu sensuri fumurii,
Dureri amestecate
În rosturi plumburii.

Se-ntunecă iar neaua
Şi stelele dispar,
Când moare-n praguri steaua
Ca vorba în tropar.

Şi boltei nu-i ajunge
Privirea mea din lanţ,
Un strop încet se scurge
În beznă, ca un danţ....

Abandonare

În strai de nuferi violet
Lumina mi-o îmbracă
Şi-n tuşa de pe şevalet
Amurgul să petreacă.

Din linii sângerii, subţiri -
Contur pentru pădure
Şi-n ale sale răzleţiri
Un rug uitat, de mure.

Cocori pierduţi în zboruri largi
Duc ţipătul durerii
Când clopote în mine spargi,
În marginile zării.

Ca-ntr-o iubire,-n asfinţit,
Un ochi de apă crudă
Pe tâmpla mea azi a sfinţit
Iubirea ce inundă

O frunte unde gânduri mii
Sărută înserarea,
Unde sunt glasurile vii
Şi doarme-abandonarea.

sâmbătă, 6 august 2011

Perpetuum

Suav, parfumul tău adie
În seara ultimilor paşi,
Când ploilor, în dar, mă laşi
Şi-amurgului deplin, simbrie.

Aldine semne pe hârtie
Se şterg la ochii rimelaţi,
Lăsând în cercuri, ferecaţi,
Doar stropii mei de fantezie.

Iar versul regăseşte steaua
Şi pana timpului fecund
În vârful căreia m-ascund
Să-ţi fiu şi-n iarnă, încă, neaua.

joi, 4 august 2011

... de catrene

Vara asta-i inocentă
Ca un fagure în ramă,
Prinde galbenul în scamă,
Când lumina e absentă.

Strânge lujerii de gâturi.
Ce omoruri drăgăstoase!
În grămezile de oase
Sfarmă vechile săruturi.

Fluturi înşiraţi pe sârme
Duhuri risipite-n ape
Priponite îndeaproape
Peste valuri lăsând urme.

Iar în palma zării stinse -
Îngeri în nămol de-arginturi,
Bâiguiesc de noi alături
Licurici cu feţe-aprinse.

Violet să-mi curgă-n vene
Ce ninsoare indecentă!
Verii mele confidentă,
Eu – o ploaie de catrene.

Flash-uri!




















TAINA






















UNDE EŞTI, COPILĂRIE?




















LA SFAT...

Nou sens...

În prisma tăcerii alunec absurd
Când pasul de lună mi-alungă viori,
Rămâi într-o nişă din cerul pliurd -
Fărâmă de stea ce îmbracă fiori.

Aruncă-mi în ochi bucăţi de lumină,
Împarte duminici în arcuri de timp,
Când neguri cuprind a lumii cortină
Şi lasă în aer pafum de-anotimp.

Ce-ţi pasă de vara cu margini de ploi?
Nătângă-i căderea în stropul de-amar.
Mai bine ascultă cum e să fim doi,
În gherele vremii strivind un coşmar.

Să ningă în spaţii! Cădere de flori!
Puhoaie aprige să curgă intens!
Născând în iubire minuni de culori
Ce zilei dau glas şi vieţii - nou sens.

miercuri, 3 august 2011

Hai, viaţă!

Murdăreşte-mă, viaţă,
c-un sărut -
mută să-mi rămână moartea
până când,
în pământul dispărut,
nu mai vezi lacrimi plângând!

Poate îmi arunci în faţă,
insolită,
o mănuşă de viori,
să mă duelez cu tine,
să-ţi arunc în braţe
flori.

Te privesc pe dinafară
- mi se pare nefiresc -
erai mult mai colorată,
blândă-n gest
şi aromată,
că nu-mi vine să gândesc
cât de-amară e clipirea
ce-o zăresc de mă priveşti,
încât nu-ţi mai văd menirea:
-Viaţă, pentru ce trăieşti?

Murdăreşte-mă c-un zâmbet
-floare albă, nufăr viu-
să mă pierd în ape tulburi,
să trăiesc aşa cum ştiu:
căutând în ochi de soare
galben,
dor de cum erai odată gând senin,
ca să pot lăsa în ceaţă
strop de moarte şi venin!


marți, 2 august 2011

Deconspirare

Răsari, vâltoare-n dimineaţă,
Şi-mi împleteşti în ochiul verde
Din fire lungi, subţiri, de aţă,
Privire care să dezmierde.

În necuprinsuri strălucinde
Pui zâmbet de sulfină crudă,
Din ţara soarelui descinde,
Cu paşi mărunţi, o rază nudă.

Eu o-mpletesc pe trupu-mi rece
Precum o iederă pe ziduri
Şi n-o mai las nicicum să plece
În siniliu ornat cu viduri.

În sfere de lumină joacă
Surâsul zilei balsamine,
Vor aerul să mi-l prefacă
În zbor de blânde cilimine.

Se-ncumetă să mă atingă
Un roi de scânteieri albastre,
În pielea mea uşor să stingă
O ploaie-n sărutări salmastre.


Faith Hill - Breathe

Vezi mai multe video din muzica



cilimínă, cilimíne, s.f. (reg.) plantă erbacee decorativă și medicinală, cu flori galbene aurii sau galbene-roșietice și cu miros plăcut și puternic; filimică, cilimnie.
BALSAMÍNĂ ~e f. Plantă decorativă cu flori albe-roșietice sau pestrițe,

luni, 1 august 2011

Flash-uri!


singurătăţi ce ne-nfioară...






Viaţa-mi scurtă-n pragul zilei...




Uite cum m-aş apleca, salcie în calea ta...

Birdie 11 Plecare

Habar n-am cum să-ţi spun
că Birdie vrea să plece din mine,
că oricât i-am netezit aripile,
tot se zburleşte
când piciorul furtunii îi calcă teritoriul.

Cum s-o las
când stomacul meu e plin de fluturare
şi unde să plece când lumea e plină de păsări?
- păsări care bântuie nopţi
şi păsări care fură saxofoane,
păsări care tânjesc după lumină
şi păsări cu gulere de gramofon?


Mai bine-o închid între coaste –
zăbrele pe care nici moartea nu le descompune,
ci le aşază albe în jurul bătăilor ei de inimă
ca-ntr-un ospiciu
din care, odată intrat, nu ştii dacă vei mai ieşi.

Trebuie doar să-mi despici pieptul;
numai aşa vei afla
că Birdie vrea să plece din mine,
mai ales acum
când glasul meu e prins într-un corset de tăcere.

lost

Vezi mai multe video din muzica

Daruri de toamnă

Nu ştiu cărei toamne să-i cer
în dar stropul de tăcere;
poate doar aceleia care-şi alungă
arborii în ploi fără cuvânt,
fără mirare, fără taină,
unde glasurile ruginesc
şi se-ncarcă mai apoi
de uitare.

Nu ştiu cărei toamne să-i cer
în dar căderea;
poate doar aceleia în care frunzele
seamănă zbor şi descifrează semne
pe care doar târziul din noi le mai înţelege.

Când voi fi primit în dar
tăcerea, căderea şi ultimul poem,
voi înţelege
că toamnele şi-au găsit sălaş în mine
şi-un petic de rugină
va colora zarea
într-o nesfârştă cuprindere...