duminică, 20 septembrie 2009

Discul tăcerii



Iubeşte-mă-n tăcere
Se-nclină zarea pe sărutul meu de ceară
Un tipograf nebun
Mai smulge un cuvânt din călimară
La porţi de lut găseşti
Un trup de Evă rătăcită-n sfere păcătoase
În cântec te prefaci
Îmi taci secund în suflet prins de oase
Mă unduiesc în plâns
De sălcii fredonând pe maluri
Când vechile altare
Croiesc înalte rugi spre valuri.
Iubeşte-mă-n tăcere
Prefă cuvintele-n statui albastre
Să creadă cerul că s-a frânt
Zbor de iubire în cuibul de măiastre...

Primaveri de dor

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Anna

Conspiraţie




În lumina dragostei tale
mă scald în nopţile întomnate
când pietrele tac
şi delirul e stare de graţie!

Dacă voi pleca acum,
pântecul ploii va gusta noroiul

fără mine
fulgerul orb
tunetul mut
furtuni în repaus

ploile vin şi pleacă
doar tu rătăceşti conspirând
în spatele umbrei
povară crucilor
pierdute-n icoane de stâncă.


atâtea doruri am primit
mi le lăsase vântu-n zbor
acum sunt stâlpul de granit
iar tu eşti visul călător..

În gri



Ecou lovind stâncile singurătăţii

Nu-i aşa că aplauzele stârnesc invidii?

Granitul e boaba de strugure
pe care ţi-o dăruieşte via Pământului
când toamna nostalgiilor
te îndeamnă să cauţi

nici vinul pietrelor nu-l mai pot bea cu tine
e paharul prea strâmt
şi gura mă doare de strigăt

blândeţea luminii nu-mi e balsam

poate doar ghearele ereţilor
ce-şi rotesc uimirea
asupra morţii
să-ţi fie cuie în care să-ţi atârni aşteptările

încuie-mă în geamăt
durerea mea e miezul amar
al fructului verde
demult îmi e anotimpul suferinţei
în palme...

Dăltuire

M-ai cioplit din lumină
fulgerând
în noaptea veşniciei

taina focului topise distanţa
dintre datină şi lege

zăvorâtă-n stele
dragostea nu cunoaşte faţa
,,pietrei” din care m-ai zămislit
cioplitorule!

străin
suind trepte de întuneric
în căutare absurdă
dalta îmi retezase aripile
iar tu o mânuiai
strivind adevărurile

nu mai privi statuile reci

aşterne-ţi urechea
în pridvorul izvoarelor
şi vei auzi strigătul meu.

Potenţial

Întâmplător îmi construisem un zbor

ostil, cerul îşi pusese palmele la ochi
fără lumină clorofilele dorm împăcate
în pacea fotosintezelor adulmecând printre
fâlfâirile noastre

câtă secetă să îndure
primăverile din ochii mugurilor?
câtă aripă să-mi crească
pe stinghiile gleznelor cu inserţie
de mers şchiopătat?

un rid se apleacă
să-mi scuture obrazul de plâns

zborul meu începe cu tine

pe schelele lui am răsturnat obişnuinţa
de-a te avea piatră de încercare
pentru fiecare prăpastie albastră
scăldată de întoarceri într-un punct

pe linia morţii
testamentele devin fluturi
iar cuvintele dalta ce retează
construcţia unui zbor frământat