vineri, 29 aprilie 2011

Risipind granule de fericire...



Să te îmbăt cu fericire
Când cupa ochiului se-nchide,
În oglindirile-ţi limpide
Să răsădesc mereu iubire.

Să crească-n irişi violetul
Şi-amurgul să nu se desfacă,
În răsărit să se prefacă
Vibrând culoarea-n şevaletul

Pe care lumea ni-l arată
La cumpănă, între izvoare,
Unde iubirea e o floare
În iarba vieţii aruncată.

Să te îmbăt cu fericire
Când cupa visului răstoarnă
Blândeţe-n pasul tău de iarnă,
În alb punându-mi risipire...

joi, 28 aprilie 2011

Stivuire

În cuprinsurile semnelor mele
răsar atingeri
stivuind lumina
de parcă toate libelulele
şi-ar fi deschis aripile
în acelaşi timp
să treacă spre tine
fulguirea scânteietoare
şi umed să aştearnă
în pragul irişilor nesmălţuiţi
de uitare.
Să nu-mi uiţi crucea-n umbră
după ce voi fi uns-o cu încă o ploaie!

miercuri, 27 aprilie 2011

Lumini

Când aştepătările se cuibăresc în vitralii,
torn privirile
să te mângâie aşa cum
soarele atinge aure de sfinţi:

să nu mă-ntrebi cine sunt;
prinde lumina într-o sclipire
şi mărturiseşte-i adevăruri
cioplite-n stihuri
de care formele sunt străine.

Sub ploaia ta de cuvinte,
voi răsări bucurându-mă
că te-am atins
fără să-ţi ucid asfinţitul.

Zbor

Nu fluturii mei te vor hrăni,
ci zborul aninat de
caisul vechi
din curtea plină de ziduri surpate;
e colorat cu libertate
şi smuls din moarte preţ de o zi.
Atinge-l, aşa cum ai potrivi mătase
pe chip de fecioară
când obrazu-ţi surâde
şi iernile fug din privirea-i.
Şi strigă cocorii mai apoi,
să le presari zbor în plecare,
poate aşa
n-o să mă doară singura zi
în care fluturii mei
au atârnat în flori de cais plecarea.

marți, 26 aprilie 2011

Recunoştinţă




Ce bine-ar fi să-mi potriveşti lumină
Când viaţa-mi cere drum necontenit,
În labirint – atingere divină
Când sufletu-mi e trist şi ostenit.

Să mă despovărez de-atâtea lacrimi
Din existenţa unui efemer
Strigând la îngerii din lume : Daţi-mi
Puterea să privesc încă spre Cer.

Să nu pun la-ndoială iar credinţa
În jertfa Ta şi în al Tău destin,
Pe cruce aşezându-mi pocăinţa
Să îndulcesc amarul din pelin.

Să nu mă rătăcesc nicicum de Tine,
Un felinar ce-mi luminează iar ;
Eu ştiu că viaţa mea Îţi aparţine,
Iubirea mea de om Ţi-o las în dar.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Linişte sub acoperiş

De sub acoperiş
o pasăre bolnavă priveşte senin de ochi;
nu strigă,
nu plânge,
doar atinge cu văzul alte zboruri
mult prea înalte,
mult prea lungi
pe care le aşterne-n acolade
unde timpul se străduieşte să rezolve
ce-a mai rămas dintr-o dragoste veche.

Să nu crezi că pasărea-i măiastră!
În poveste
ea fură din curcubeu
culoare
şi-o lasă în chipuri de flori
menite să-ţi atingă palmele.
Doar tu ştii cum se culeg!


E linişte sub acoperiş,
dar nu se doarme.
În cuibul ei,
pasărea visează cu ochii deschişi
înălţarea într-un cântec
doar de tine ştiut !

“De ziua ta, te voi chema
În sufletul şi-n ochii mei... »


vineri, 22 aprilie 2011

Voi fi găsit!

Voi fi găsit destule cuvinte
pe care să le-mbrac în cocori,
să-ţi vină în primăvara ochilor
fâlfâind suflete ne-nţelese
pe care să le desparţi doar cu semn
de mână făcut.

Voi fi găsit patimi pe care să le îngrop
la rădăcina unui copac
unde să-ţi verşi plânsul,
când niciunul dintre noi nu va mai vorbi,
pentru că vor fi plecat cocorii demult
lăsând în urmă
doar o sfâşiere de glasuri.

Voi fi găsit paturi de iarbă
în care să moară suliţe de soare
otrăvit,
pentru că noi, noi doi,
n-am reuşit să ne privim în ochi
niciodată!

miercuri, 20 aprilie 2011

Conexe

„Există fiinţe pe care le asasinezi obligându-le să existe. Uneori, nu trebuie să li se permită oamenilor să fie vii, chiar dacă asta înseamnă să nu trăiască decât din mângâieri ţesute cu partea cea mai tăioasă a aerului.”
Martin Page-Libelula


Am şi-n gene buburuze
Prinse-n firele confuze
Şi, deşi mă-ncearcă zborul,
Nu-mi pot ridica toporul
Să retez lumina-n care
Libelula gustă zare.

Mi s-a poticnit în buză
Şi-a gemut ca o lehuză
Ce născuse, prin urmare,
Într-o lume sclipitoare,
Smalţ cu irizări albastre -
Curcubeu în pumni de astre.

O crezusem o zăludă;
Îmbrăcată-n verde fludă,
Mi s-a cuibărit aproape
De cortina prinsă-n pleoape,
Aruncând pe scenă,-n irişi,
Pofte pentru zece ibişi.

Şi-acum o privesc senină
Cum de ciocuri se anină,
Când se zbate-n game stranii;
Parcă-ar depăna citanii
Dintr-o carte învechită,
Scrisă-n piele de răchită.

luni, 18 aprilie 2011

Veghere

Veghind somnul,
am aflat că zidurile fără iederi
sunt ca nopţile fără visuri,
ca cerul fără nori,
ca alergătorii fără drum.

Nu mă doare depărtarea,
ci ochii care uită să mă privească
în nopţile neliniştii
şi-n zbuciumul vieţii.

Singurătăţile se împletesc,
apoi se odihnesc în cuiburi
de vultur
privind la măreţia timpului
care ne stă de strajă,
până când vom învăţa
că, apropiindu-ne sufletele,
vom dăltui chiar şi-n stâncă
o formă de iubire.

Veghind somnul,
am aflat cum se naşte un răsărit
şi cum clipeşte o ziuă,
iar sub geana ei
m-ascund lacrimă-n frumuseţea
pe care vremelnic
poţi s-o cuprinzi c-un sărut.

Neputinte

N-am putut măsura o îmbrăţişare
cu palma,
pentru că mi s-au răsfirat degetele
dincolo de aşteptări,
unde ornicele caută-n colb
limbi de împrumut
să-mi arate ce mi-a mai rămas de trăit.

N-am putut măsura o privire cu ochii,
pentru că-n irişii mei
s-au odihnit atâtea ploi,
încât mi-a pierit somnul
şi uite,
nici măcar în braţe de copac, desenate,
n-am putut să mă-mbrac
(fugise din ele freamătul).

Şi n-am reuşit să mă lepăd;
(în mine păcatul de a dărui este la el acasă)
am urgisit caii să colinde
până ce copitele se vor preface în fluturi,
doar că să schimb ceea ce iubirea mea
n-a putut face vreodată.

duminică, 17 aprilie 2011

Camelie în iarbă

Dacă aş fi fost o Camelie,
m-aş fi lăsat despletită
în palma care nu doare
când frigul o-ncearcă.

Dacă aş fi fost o Camelie,
i-aş fi spus soarelui
să-şi cuminţească privirea
când pământul strigă.

Dacă aş fi fost o Camelie,
m-aş fi lăsat pradă
în roua cuminte
a fiecări dimineţi în care
lumina-ţi zâmbeşte;

acolo pasul tău mângâie
şi privirea coboară diafan
salutând gândul
de-a fi fost o Camelie
doar pentru tine…

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Stropul de ploaie

Sunt un punct într-o mare de suflete.

Lumea nu-ncepe de-aici
şi nici nu se sfârşeşte cu mine;

iubirea mea-i faţă pentru oglinzi
din care se desprind cioburi;

dacă te laşi tăiat în ele
e pentru c-ai încercat să vezi cine sunt,
dacă sângele te sperie,
înseamnă cu nu vei cunoaşte
cât de fine sunt petalele de mac,
pentru că grâul a crescut prea înalt
(tot ploaia e de vină pentru asta).

Am nesocotit un punct
şi m-am închis în altul
pe care n-ai cum să-l înţelegi,
pentru că se mişcă ne-ncetat...

e-un simplu strop de ploaie!

Sunt ploaia ta!

Doar ploaia poate să trezească
la viaţă florile din rond
ori poate chiar să umezească
privirea unui vagabond.

Doar ploaia poate să mai şteargă
păcatul nost iniţial
şi-n pasul serii care-aleargă,
s-aştearnă patul nupţial.

Doar ploaia poate să alinte
pe ramuri verzi deschideri vii,
să strice făr’ un dram de minte
un vis frumos de păpădii.

Când o să ştii că eu ţi-s ploaie,
Ferestre să deschizi rapid,
Sub streşini pasul meu se-nmoaie ;
Rămân un elixir sapid.

Mă sorbi şi-n gura însetată
Cuvinte se neliniştesc
Sunt ploaia ta, aşa ciudată,
Sunt ploaia ta şi te iubesc !

vineri, 15 aprilie 2011

Nelinişti

Să bei tot cerul, chiar n-o să-ţi ajungă
Albastru miozot să-mi torni în poală,
Când sufli greu, furtuna-ţi mă alungă,
Încât sub palma ta devin o coală.

Pe trunchiul ei se-aştern săruturi-umbre
Ca păsările ce se pierd în zare,
Când ţipă scurt, în episoade sumbre,
Ducându-şi morţile pe val de mare.

Un rest de zbor şi-o aripă-n mătase
Mai curmă glasul ostenit de vânturi,
Îmi ogoieşte sensuri prea nervoase
Zidindu-le-n arome de pământuri.

Şi nu ştiu dacă fericirea doarme
Ori poate-i aţipită-n campanule,
Când văl de neguri izbutesc să sfarme
Iubirile cu droguri în venule.

duminică, 10 aprilie 2011

Mai scriu!

Elena, am pornit de la o zi...


Mai scriu şi nu ştiu cărui anotimp
să-i cer o moarte
când nici destinul meu nu are timp
şi limbile-s legate de o noapte ;
când născocesc tăceri
din zbor de fluturi singuratici
şi-mi las pe drumul tău
cu nepăsare paşi apatici.
Mai scriu.
Nu-mi pot lăsa în umbră călimara,
iar din cuvinte-i făuresc
în rondul zilei scara
pe care s-o cobor mereu în taină,
când amurgul
mă înfioară şi-mi strecoară-ncet
în minte
iubirea mea pentru poet.
Mai scriu
şi chiar de neagră-mi este primăvara,
pun muguri să colinde
cu suflet depărtarea
să uit de mine şi de îngenucherea
gândului în iarnă
când pun uitarea peste sufletu-mi
să cearnă.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Adună-mă!

Sălcii drese-n strop de verde
Mi-au zâmbit în colţul gurii.
Mi-am uitat simţul măsurii
Şi le-am spus că mă voi pierde

Într-o ploaie cu descântec,
Să dezleg sensuri de tine,
Iar culoarea din stamine
Să-mi acorde-un pas în cântec

Printre-atâtea crengi cu muguri,
Picurând albastrul rece,
Să-ţi arăt că mă voi trece
Neştiută-n timpi nesiguri.

Uite-aşa clipa se-nclină
Când mă scutur spre pământuri,
Pregăteşte-n grabă ciuturi
Şi în tine apă-adună!

joi, 7 aprilie 2011

Paloma, ah!!

Să te mai beau, oranj de soare,
pe-o plajă de prin Zanzibar
Mahmud la albele-mi picioare
Cu lotus alb în buzunar.

Să nu mă crezi că-s deocheată,
Pe Vargas Llosa l-am citit,
Caiet mi-am început îndată;
Voi scrie după asfinţit.

Până atunci îţi sorb aroma
Cu sâmburi de migdale-n ea,
Dar tu m-alinţi încet…Paloma,
Ai pielea ca de catifea!!!

miercuri, 6 aprilie 2011

Înmiit

Să descifrezi cum sunt - şaradă -
cuprinsă-n muguri de cais,
lăstuni trimite-mi la paradă
şi-un inorog în ultim vis!

Naiade scriu spre tine carte,
Fântână-n care să te-adapi,
Tu însă pleci iarăşi departe,
De-o dezlegare vrei să scapi.

Dar gol mereu pe dinăuntru
Şi-n primăvară pustiit,
Îmi laşi un cub în care intru
Purtând păcatul înmiit!

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Dezmăţ

Spiţa-n roata morii tace, apă-i prăvălită-n val,
Din alcovul meu rapace pleacă îngerii pe-un cal
Să colinde printre nuduri de sulfine-amorezate
Ce stau tolănite-n iarbă, când cu rouă botezate,


S-au gândit s-ademenească fulgii mari şi jucăuşi
Din ninsoarea-ncremenită lângă ivăre de uşi,
Neştiind că-n grabă plopii ard în trup de lumânare
Când aşteaptă-n taină stropii dintr-o ploaie-întâmplare.


Matematici cu păianjeni, drumuri pline de cu zori
Doar de iele-nţepenite în iluzii de ninsori,
Prin livadă îngeri strigă, iar în ropote de ploaie
Uite cum îşi spală trupul în grămada cu şuvoaie.

vineri, 1 aprilie 2011

Neputinţa ploii






Din neputinţă strigă-o ploaie
Când primăverile nu vin,
Când vânturile se înfoaie
Şi-n creştet pun amar suspin.

Prin dale apa se strecoară,
Pământul este obosit,
Aşteaptă glasul de cucoară
În zări albastre irosit.

În tăinuita dimineaţă
Ce va sosi la tine-n prag
Să risipeşti prin lume ceaţă,
Iar ploile dintr-un şirag

Să le opreşti la tine-n casă,
În ochii de icoane vii,
S-aprinzi o candelă pe masă
Şi ruga mea s-o reînvii.