luni, 25 iunie 2012

Exerciţiu cu destinatar 17 - Şi eu...

Sub pălăria mea albă, de dantelă
privirea de ciută scrutează albastrul...

câte dorinţe se ascund printre ierburi
şi câte gânduri se mai răsucesc
 în pământul chinuit de arşiţă
al  Bărăganului îmbătrânit?

Singură, caută izvoarele -
poate aceleaşi izvoare unde buzele tale
însetate au cunoscut răcoarea ploilor,
ploile pe care le mângâi pe coamă
de teamă să nu le pierzi...

sub pălăria mea albă, de dantelă
un surâs ştie să înmugurească
târziu, însă atât de senin
atunci când glasul tău spune:
-Şi eu te iubesc...

Exerciţiu cu destinatar 16 - femeia gândului tău

Eşti femeia gândului meu, mi-ai spus,
iar eu mă gândeam că fraiera la toate defectele mele
la atelierele în care mulţi cred că, după ce te rănesc,
te pot lăsa pe mâna vreunui mecanic netot
ca să treacă mai apoi peste trei zile
să-şi ridice obiectul

în gând o femeie poate mângâia
fără să-i tremure mâinile,
fără să lase urme,
fără să fie nevoie să-şi găsească vorbele potrivite...
te poate privi în interioare
şi se poate cuibări lângă tine
chiar şi când nu eşti acasă
în camera unde poemele sunt singurii tăi prieteni
pentru că femeia aceea e ea însăşi o poezie

n-am să te întreb ce vezi când răsar în gândul tău -
simt că mi-ar atârna cuvintele precum pietrele de moară,
însă voi lăsa dâre mici de lumină să se verse în marea ta de iubire...

Exerciţiu cu destinatar 15 - azi

N-aş lăsa cuvintele ei libere
s-ar umple floarea copacilor cu te iubesc şi-ar rodi
pentru fiecare trecător pregătit să culeagă frumosul...
unde eşti, iubitule?
şi pe unde mersul tău scrie câte un pas
care sărută pământul?

N-aş lăsa cuvintele ei să cadă în gol -
ai zice că ninsorile nu-şi găsesc rostul
şi brăzda sufletului ar suferi de sete...
unde să-ţi las ploaia mea, iubitule?

Nici umbra ta călcată în picioare nu mi-i de ajuns...

N-aş lăsa cuvintele ei să se înece
şi-aş pune Dunărea să-şi umple braţele  cu sălcii
în  plânsul lor s-o odihneşti atunci
când durerea o strigă pe nume...

azi chiar asta aş face, iubitule...

Tăcutule, mi-i somn!...

Mai poţi să-mi scrii poeme triste -
Aproape eu, aproape ploaia,
Mi s-a umplut de cer odaia
Când sufletu-mi e la restrişte.

Mai crezi că marea ne desparte?
Mi-au cam fugit toţi albatroşii,
Ţipau spre-apusuri, nemiloşii -
Să stau în vis, cât mai departe.

Mai poţi ca să mă strigi pe nume?
Sunt o himeră ce-nfioară,
Pe geana ta, umbrind, coboară
Să uiţi că eşti pe-această lume.

Şi tot mai scrii azi pentru mine?
Mi-i somn, tăcutule... ştii bine...

Exerciţiu... cu destinatar 14 - spre înalt

în forfota străzii
sărutul meu s-a ridicat pe vârfuri
ai fi zis că un fluture poartă pantofi cu toc
să fie la înălţimea ta, iubitule -
când caii de poveste prind aripi
să scape frumosul de balauri

nu mai zăream oamenii

caldarâmul îmi frigea tălpile
iar banalii mei ochelari de soare
ar fi vrut să îmi acopere toată lumina -
lumina aceea
care-mi venea din faptul
că te primisem deja în cutiuţa mea de suflet

credeam că-s un lujer
în cumpăna arşiţei,
tu-mi arătai că sunt un fir de iarbă -
 pe stradă ierburile nu au loc
aşa că m-am gândit să mă înalţ,

chiar dacă purtam pantofi cu toc...
mă sărutaseşi
şi gustul tău mă făcuse să zbor...


Exerciţiu... cu destinatar 13 / teama

Nastenka nu iubește pe altcineva, visătorule

 tu pufăi ușor, pipa îți conduce degetele 
 și o rețea de fum mă împiedică să îți văd ochii

 Strecori lumina și mă privești
 de parcă aș fi într-o vitrină unde ai scăpat un fluture -
 nu știu cine mai sunt, nastenka sau fluturele ?

 Nu știu câte gheme mi se deșiră în stomac
 și pierd urma fumului
 împrăștiat ușor între noi,
 vorbesc mult ca să-mi acopăr teama
 și-ți povestesc despre naufragii, mateloți dispăruți
 în gură unui fluviu hulpav și înfometat,

 tu vrei să pleci și buzele tale sunt pecetluite
 lumina desenează 
 dansuri stranii pline de emoții
 încă n-au trecut cele patru nopți, visătorule...

 nastenka e îndrăgostită.

Exerciţiu... cu destinatar 12 sărutul

Tu n-ai sărutat buzele unei madone...

era prea vie femeia din mine să nu simtă
arşiţa pe care o lăsaseşi
la masa aceea scundă
înghesuită în colţul tavernei

nu-mi uram locul,
îmi dispreţuiam teama -
teama că n-aş putea să scutur cerul
ca să cadă stelele toate, puzderie peste noi

de aur să ne fie dragostea, iubitule
şi-atunci am preferat să scot din fântânile mele
două lacrimi
lucire în ochii mei, ochii ăia urâţi, ai mei, doar ai mei, iubitule...
................................................
ia de aici un şerveţel, hai, trece lumea pe stradă
şi li se-mpiedică privirea de rimelul tău
(mi-ai spus încet, încet...)

Exerciţiu cu destinatar 11 - strigătul

Ştiu că n-ai să mă strigi!

Şi... la naiba,
chiar îmi doresc să-ţi crape plămânii
răsuflând din greu
când îmi rosteşti numele,
să îţi uiţi condiţia
şi să treci peste bariera aceea
pe care, involuntar, am clădit-o...

poate pentru că nu mă cunosc,
poate pentru că nu ştiu
că şi-ntr-o ploaie devastatoare
poţi găsi frumuseţi,
poate pentru că n-am gustat niciodată
 din înălţimea unei stele,
pentru că sunt necitită încă...

tu lasă doar înscris în carnea mea
păcatul furtunii
pune-i copacului tău rădăcini
şi înfloreşte-mă în el
până ce iarna nu ne va îngheţa strigătele...

oare ai să mă mai strigi?

Exerciţiu cu destinatar 10 - lumină

N-a pătimit culoarea...

poate gândul că m-ai fi pierdut înainte de a mă găsi,
poate simplul fapt că trăiesc în tine
înainte de a mă cunoaşte...

nu-i aşa că e un miracol, iubitule?

Că sa te învăţ zborul,
trebuie să întinzi aripile -
închiderea în sine nu te ajută să scapi de trecut
lasă în pace toate sertarele
şi nu le strica aerul de vechime,
în fond,
toţi avem amintiri.

Uite, eu – pe ale mele
simt nevoia să le povestesc,
să mă bucur de albul lor senin
şi să învelesc în negru toate tăcerile
care m-au rănit.

Deschide ochii larg,
acolo - în interioare căptuşite de aşteptare...
Uite-mă, lipită de zidul pe care lumina
se caţără ca un copil şturlubatic
şi priveşte jocul ei, iubitule – e magie...

Exerciţiu... cu destinatar 9 - fluturi albi, fluturi galbeni

Omule, ţi-am numărat fluturii...
în degetele mele am presărat zborul,
să mă-nalţ ca un cântec
pe care cerul să-l asculte în fiecare duminică -
atunci când clopotele mă sperie
pentru încă o moarte scrisă în cartea vieţii...

şi ţi-am căutat umbra

ştiam că în spatele ei
eşti tu – cerul meu plin de cenuşa arderilor

mă doare pământul incendiat
mă dor limbile de foc ce aruncă toate cuvintele grele
ca nişte balauri,
mă dor toate furtunile, omule,
mă doare când taci,

de aceea nu-ţi mai caut umbra,
nu-ţi mai număr fluturii,
ci aştept să plângă cerul
 în care te-am regăsit dimineaţă
ghemuit şi tremurând

ţi-era sete -
prea mare seceta,
prea departe ploaia mea de petale...

acum, sunt aici...
hai, omule, lasă-ţi fluturii să zboare prin palmele mele,
lumina lor nu-ţi va mai fi străină
fluturi albi, fluturi galbeni, fluturi albi, fluturi galbeni...

Exerciţiu... cu destinatar 8 - furt

Fură-mă! ai spus
şi m-am gândit să-ţi scot ochii
ochii aceia iscoditori care-mi caută sânii
obraznicii mei sâni striviţi de răsuflare

şi m-am gândit să-ţi smulg limba
cuvintele să se articuleze în aer
să capete trup de albatros
sălbatice vorbe să-ţi cuprind
cu ceea ce a mai rămas din mine
acum
acum când războaiele mele sunt pe sfârşit

şi m-am gândit să te schilodesc
să-ţi fur poezia
în care să mă îmbrac atunci când îţi ies în întâmpinare
poate aşa, mă vei recunoaşte -
o scoică în care mai încape doar un surâs
şi nimic altceva...

fi-ţi-ar marea de râs!

Fură! mi-ai zis...

Exerciţiu cu destinatar 7 - probabil

Probabil c-o să aştept
ziua când poezia ta îşi va umezi ochii
cu încă o ploaie,
poate altfel decât cele plecate din cerul tău
plin de inorogi, vise şi gânduri înmuiate în dimineţi fără culori...

şi-atunci mă vei găsi
femeie mătăsoasă,
fluid pe drumul unde întoarcerile
nu mai au loc
şi unde florile aşteaptă ca o mână să mângâie
fără să le frângă
-citisem la gazetă că aşteptările
există numai acolo unde sentimentele
cresc din iarbă,
fără ca o talpă să le atingă frunţile...

probabil c-o să aştept...

Exerciţiu cu destinatar 6 - alb, neştiut

Acum înţeleg
de ce ochii tăi mă priveau
alb neştiut, iubitule!

În foşnetul mătăsii mele sarea se topea,
femeile pe care le cunoscuseşi
erau doar statui
rânduite de zilele întunecate
 în care te-au aruncat
fără milă,

acolo poftele inundau întunericul
şi gâtlejurile se umpleau de vocale...

Acum înţeleg
de ce puterea nu stă în a rupe lanţuri,
ci doar în a şti cum să atingi
trupul care se milostiveşte
de propria-ţi singurătate.

Să nu-mi spui că eşti de piatră
ca ceilalţi -
n-aş face decât să te ocolesc
alb, neştiut, iubitule...


Exerciţiu fără destinatar 17- parfum de duminică

vei fi plecat demult
din linia întâi
frontul e spart
au rămas avioanele
cu fuselaje sfârtecate
în ele facem dragoste plângând
la stânga schijele
dorm în pieptul
 unde odihneai cândva
flori de câmp
nu-mi spune că eşti învingător
nicio pasăre nu-ţi va bandaja rănile
niciun vânt nu-ţi va mai usca lacrima
duminica parfumul nu se vinde
se păstrează
în pielea pe care ştii s-o atingi
cu mirarea oprită în palme
spune-mi că de luni
îţi vei spăla mâinile
să nu se vadă urma

Exerciţiu... cu destinatar 5- desferecată

În umbră
 coapsa unei veri
se-mbracă în târziu,
 tu nu mai ştii că, ieri,
doar ochiul meu verziu
îţi înflorea în mâini...
ai vrut să mai amâni
desferecarea mea
şi să păstrezi în tine
tot ce am fost cândva
şi ce din ploi provine -
o lacrimă de stea...

Incompletă

În frumuseţea mea nu e măsură,
Nici timp înveninat de aspru gând,
În frumuseţea mea nu-i loc de ură,
Ci drum lăsat de ochii mei plângând.

În carnea mea trăieşte o scânteie
Ce arde pe al crucii aspru lemn,
Va trece vămi sub chip de dumnezeie
Slujind pe-altar al dragostei îndemn.

Purtăm în oase un izvor de vină,
Ascundem în trecuturi năluciri,
Ne rătăcim prin lanul de lumină
Şi căutăm aievea străluciri,
Dar ăsta-i rostul omului în toate -
Să ducă-n spate doar atât cât poate...

vineri, 15 iunie 2012

Prin anotimpuri

Să-mi curgi pe trup în dimineţi cu soare,
Atlasurile să ne fie cânt
Să nu mă-ntrebi de ce am plâns şi doare,
Să taci mereu în palme de cuvânt.

Să îmi aşterni în gânduri primăvara,
Ninsori de flori iubirii să-i oferi
Când iernilor le vom strivi povara,
Să curgă ploi în ochii unor veri.

Să ne iubim în flăcări de lumină
Când macii se dezbracă de veşmânt
Şi să topim în galben de stamină
Acelaşi vechi, statornic jurământ.

Ploile din mine

Ploile din mine n-au să te mai doară
O să ningă-n timpuri cu-amintiri de vânt,
Voi pleca spre ceruri în culori de seară
De unde-ţi voi scrie ultimul cuvânt!

Ploile din mine ştiu a înţelege
Patima vâltorii, gustul ei amar,
Chiar când anotimpul poate să dezlege
Stropii de tristeţe-n haina lui brumar.

Ploile din mine-au învăţat căinţa
Au udat şi câmpul, au hrănit iubiri,
Au păstrat în ele visul şi dorinţa
Şi-au umplut cu lacrimi ochi şi amintiri.

Au crescut o dată cu înnegurarea
Şi-au lăsat pe boltă braţ de curcubeu,
Ploile din mine gustă înserarea
Şi vor fi adesea tot ce am fost eu.

Deschide ochii

Deschide ochii, vino mai aproape,
în versuri existenţa mi-i negată,
doar adevăruri pot să mai dezgroape
cuvinte ce s-au spus frumos, odată.

Abandonată-n ploaia ce-mi rămâne,
am strâns atâtea lacrimi  argintate,
păcatelor le-am spus că sunt păgâne
când mă priveau prin geana jumătate.

Uitare surdă aş petrece-n fire,
tristeţi ce-nmuguresc şi-acum în mine
când, irosite, vorbe de iubire
se pierd în vânt şi-n clipele puţine.

Deschide ochii, vino mai aproape,
Absurdă-i viaţa ce ne încovoaie
Ne vom hrăni când umbrele mioape
 Nu vor avea nimic să mai îndoaie.

Oricât m-ai răni

În amiaza-mi răscolită
De vâltoarea unui foc,
Sub o umbră azvârlită
Se strecoară-al verii joc.

E sfiala mea gălbuie
Ca o dâră-n pas topit,
Adunând pe-o cărăruie
Dorul nostru-abia-ncropit.

Nu-mi uit macii în cântare,
După mine-i port mereu,
Tu mă cerţi a-nsângerare,
Eu te-asigur că sunt eu -

O enclavă-n miez de vară,
Cu parfum de flori în păr
Şi tăcerilor povară
Când se sfarmă-un adevăr.

Las ocara să se stingă
Şi-nfloresc în tine iar
Trupul meu să se încingă
Sub al soarelui bazar

Unde lanul se alintă
Într-un vânticel zglobiu
Şi-unde urma ta de flintă
Prinde-un aer cilibiu...


Eu, risipire...

Voi renunţa la noaptea în mine-ncătuşată,
Voi renunţa la floarea ce s-a plecat prea mult
Iubirea mi-e sămânţa – acum descătuşată
E prinsă-n râul vieţii, în verdele-i tumult.

Pământul mă acceptă, îmi ţine rădăcina,
Voi creşte spre lumină - spirala unui gând
În adevăruri calde va înflori glicina,
În luni cu vreme bună şi fără ploi plângând.

Voi ridica spre ceruri din huma-mbătrânită
Aripe de lucire spre poarta unui vis,
Din palmele tristeţii fugi-va cătrănită
Posomorâta moarte în gură de abis.

Tăcerea-mi este albă, iar trecerea uşoară,
O risipire simplă rămân pe-acelaşi drum
Pe unde pasul aspru un zâmbet mai doboară
Şi unde focul nostru mai lasă-un tom de scrum.

vineri, 8 iunie 2012

Inert

Năvoadele îmi prind în plase firea -
Cu apă o stropesc de mi-este greu,
Îmi împletesc în valuri neiubirea
Şi-o potrivesc în pasul de coreu.

Culorile se pierd în plâns de lună,
Topoarele în trup de-arini se-nfig
În ochii mei smaraldele se-adună,
Iar trupul meu e-aroma unui fig.

Cad ploile peste atâţia leandri,
 Plutesc nebun şi nu-ţi acord răspuns
Chiar de copacii tăi se vor mai tandri,
Lumina mea-i acum de nepătruns.

Izvoade spun că trecerile-s terne,
Că vorba mea e spinul în deşert
Ce doar nisip în calea ta aşterne -
Să-ţi fie ceasul vrerilor inert.

Indecenţă

Prin sânge îmi umbli precum nebunia
atroce înhibă o urmă de râs,
îmi prinzi tegumente şi-ţi scrii agonia
când las la-ndemână un ultim surâs...

Îmi cauţi prin vene un drum fără milă,
mă strângi cu putere în spasme de plâns
podelele-mi spun să te vindec de silă,
de praful ce-ţi strigă din ochi de blue-jeans.

În sfere enorme se-nchide paloarea,
te zbaţi în atlasuri ca fluturii grei
privesc indecenţa şi scutur culoarea,
te chem mai aproape...tu încă mă vrei..

Mioapă, umbra...

Mioapă mi-e umbra sortită să scrie
Mişcări hăituite pe-o pânză,-n amurg,
În ochiul ei verde o moarte proscrie
Tăceri involute ce-n mine azi curg.

Prozaică viaţa pe care se toarnă -
Ecran de-ntuneric, în roşu tivit,
Se zbat dumnezeii  când mi se răstoarnă
Polenul iubirii în suflet strivit.

Rănită de pietre, sortită să strige
În luturi crăpate din râul secat,
O umbră amară-n izvoare înfige
Pumnalul tristeţii sub chip de păcat.

Aleargă-n lumină, culoare despică -
Să uite de beznă, de aer imund
Se vinde trădării... o noapte abdică,
Mâhnite sunt  gesturi în jocul secund.

Mioapă mi-e umbra, dar ziua-i divină,
Pe umerii clipei va pune priviri -
Să uit căutarea în văz de lumină
Şi-n albii curate să las amintiri

miercuri, 6 iunie 2012

Stivuiri de lumină

Într-un pumn negricios de ţărână
M-ai zvârlit într-o clipă amară,
Eram picur de ploaie păgână,
Strecurat de pe-un chip de samară.

Zămislită din patima verii,
M-am zbătut să adap gura humii,
Fulger viu din culorile serii
Am purtat pân’ la marginea lumii.

Laolaltă cu pacea divină
Odihnit-am în zbateri ascunse,
Frământări stivuite-n lumină
De iubire se vrut-au pătrunse.

Să mai strigi înc-o dată blestemul?
E prea mult pentru ploaia din mine.
Vei păstra printre rime poemul
Şi o dragoste-n praf de stamine.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Pentru copilul din tine...


înlăuntrul meu
copilul râde
păpuşile sale se îmbracă în catifele de rouă
păsările au triluri înalte
şi saltimbancii aleargă împiedicându-se în arenă

în cămăruţe de suflet
 zaharicalele
au dor din dragostea bunicii
şi arome de amintire

fluturii sunt mari ca  stelele
libelulele devin avioane
iar zmeiele se tăvălesc de râs pe cerul senin
ca ploaia odihnită în ochii mei

sub umbrele de soare
va creşte iarba mare cât casa
şi florile vor decora scrâncioburi
să ne legănăm
să uităm cât de mari am crescut, copilărie...

Exerciţiu cu destinatar 4 - trădare


Vara
 caută motive
să se depărteze cât mai mult de ploaie -

e semn că a obosit prin vâltori
şi podurile dintre noi s-au dărâmat;

nu sunt de piatră ca-n jocurile din copilărie,
nici nu ştiu cum s-au ridicat
dacă stau să mă gândesc
la iernile coborâte în loturile noastre de suflet.

Să nu ascuţi lame de plug
şi nici să biciuieşti caii,

n-ai face altceva decât să oboseşti înveninându-te
că te-am înşelat a mia oară
când ştii că, de fapt, nu e aşa.

Vara caută motive,
poate de aceea se cuibăreşte la tine în sân
să te încălzească atunci când eşti singur...