duminică, 31 ianuarie 2010

Femeia/poem





sursa foto fotocommunity


Sunt aşa de imobilă
încât statuile veneţiene
mă pot invidia pe drept cuvânt

marmura nu poate înlocui
pielea asta delicată
cum nici pietrele nu pot adăposti suflete
decât după moarte

aşa, înveşmântată în trup,
ştiu că pot ţine în palme
convoaie de întrebări
pe care, probabil,
n-ai cum să le atingi
niciodată

eşti desculţ şi singur

cine-ţi poate garanta drumul
până la bogăţiile de sens
dacă tu ai hotărât
să laşi merele în pârg?

eu nu sunt frumoasă
m-am născut din semne
desenate pe dune de nisip
unde fata morgana
se joacă
în privirile tale
asta până când un licăr va apărea
pe o latură de infinit

atunci voi şti că am trecut
dincolo,
unde îmbrăţişările au rost
şi cuvintele gust de sărut.

Ana Sofian

hai...omule!

vineri, 29 ianuarie 2010

Cât de...


Spin-Ploaia
Asculta mai multe audio Muzica


Femeile frumoase au suflete mobile
ele se străduiesc să respire
din fiecare clipă ce le umple floarea

deseori rămân fără aer
şi asta pentru că
se găsesc atâţia consumatori în jurul ei
(îmi spusese mie cineva
câţi adami se înghesuiau
s-o respire
pentru că se îmbolnăviseră de astm;
le recomandase doctorul
să vieţuiască din aere curate)

Femeile frumoase
poartă la gât coliere cu înscrisuri de viaţă
sunt destui care vor să-şi confecţioneze
obiecte de podoabă
din acelaşi material
şi de aceea încearcă să fure
cu privirea

ei nu ştiu că aurul se încearcă în foc

Femeile frumoase
au posturi ocupate de atâţia adami
încât firma lor
poate funcţiona
fără teama de a da faliment
(şi asta pentru că le ajută aerul
de doamne pe care-l portă cu mândrie
în orice împrejurare)

Tu cât de frumoasă eşti, femeie?

miercuri, 27 ianuarie 2010

Destul...





Nu te îndrăgosti de umbre goale
E lumea plin-acum de seve
Frământă iar din lutul moale
Neprihănite-n zile, multe Eve.

Discursul tău se-ncurcă-n multe iţe
Vrea să mai scoată pe tarabe
Păpuşi ce pot fi strânse bine-n aţe
Şi-s mânuite de Barabe

E scena lumii plină de păcate
Se-aplaudă cu sârg, în ropot
Se-nchid edenurile cu lăcate
Şi viaţa noastră-i numai tropot.

Degeaba se scriu legi întortocheate
Cuvintele nu au măsură
Mesajele rămân împachetate
Iar zborurile în arsură


Adamii se preumblă în alinturi
Cu ochi ţintind din nou femeia
Le sorb privirile din calde ciuturi
Şi se hrănesc cu paideea

luni, 25 ianuarie 2010

Joc de păreri



sursa foto deviantart

M-am jucat azi prin cuvintele tale
zale de vânt le-am făcut
să-mi parfumez cu ele
libertatea-n petale

câtă adiere de sens
în fiecară vorbă gravată
pe coapsa zilei precare
şi niciun demers
să pot primi
ecou de plecare

flămând te-ai uitat
şi mâna-ţi sedusă de-atingeri
mi-a prins de o gleznă subţire
un zâmbet de înger
tocmit să nu uite
de zbor

vineţiu,
aşa am citit într-un ochi
când seara cu mers de ciclop
m-a rănit

şi-atunci
degeaba mi-ai ars
făclie pe lujer de floare
uitarea-ţi pictată-n cerneală
şi astăzi mă doare...

luni, 18 ianuarie 2010

Închidere posibilă


Alone..
Asculta mai multe audio Muzica


De-aş putea să mă-nchid
într-o coajă de nucă amară
când verile râd
mi-aş dori să te doară
seva din plesnetul meu de pământ
când în vânt
trupul se loveşte de bulgări
...şi plâng.
Bice-aş opri
să nu cad de pe ram
poate s-ajung
chiar la tine în geam
să-ţi colind
fir de gând rătăcit
rostuit în ferestre închise
vieţuind
printre-amintiri cu gust de caise.
Nici livada
nici trilul de pasăre-albastră
nu va şti unde sunt
în ce sihastră
vale mă scurg
când tăcerile rup vechi amurg
sângerând a uitare de ziuă oprită
din surâs
şi în plâns primenită.

duminică, 17 ianuarie 2010

Să fiu femeia ta..


sursa foto fotocommunity

Să fiu femeia ta
mi-ar trebui doar o secundă
s-atârn de ea
o undă
ca-ntr-un vaier lung
îmbrăţişând ape cu stâncă

tu să mă-nlănţui,
zale să-mi prindă glezna
obosită de mers
să-mi pierd libertatea
în potopul de lacrimi
cu iz de sens
în care-mi îmbraci trupul gol
dezbrăcat de păcatul Evei
dintru începuturi
cu gust de nămol

şi Doamne
câţi fluturi
îmi vor umple coapsele
cu zbor!

Mi-ar trebui un nor
să fiu femeia ta sunând a ploaie
în clopote să-mi pun surâs
din chipul îngerilor smuls
în plină noapte
şi şoapte
să-mi aşezi pe sâni, pe gât, pe umeri
fără să numeri
zilele la rând...



spin amintirea ta
Asculta mai multe audio Muzica

În noapte


sursa foto deviantart



Vonda Shepard-I Only Want To Be Whith You:-* :-* :-* :-* :-*
Asculta mai multe audio Muzica





-Te-aş invita la un vin, să mai uităm de noi!
-Oh, ce mi-e dor! Aşteaptă-mă puţin!
-O s-aştept stând la pândă-n noapte.
-Pot să te sărut înainte?...Vreau să mă ţii în braţe...un pic...un pic!
-Eu, pasagerul clandestin al nopţilor, mă supun.
-Parcă ai o respiraţie rece, eşti venit de departe şi nu ştiu cum să te percep.
-Spulberă-mi potecile trecute şi nu-mi mai arăta drumul spre înapoi!
-Am hamacul rupt şi cabana e pustie; un vânt obraznic îmi biciue faţa, m-aş înveli cu tine, dar nu ştiu de unde să încep!
-Am să-ţi pun în desagă bucăţi din suflet ce nu mai au loc în mine. Apucă spre miazănoapte, femeie! Eu am să duc ani grei de sentinţă albind în cuşca pieptului tău.
-Unde să te duc, Ioniţă? Unde aş putea să te duc când şi sufletul meu se vrea pasăre? Dacă merg spre miazănoapte nu voi risca să mă întunec şi mai mult? Mi-e sete, am buzele arse de aşteptare şi un suspin se mai odihneşte în pieptul meu.
-Lasă vânturile uscate! Port noaptea asta pe umeri. De am să rătăcesc drumurile, nu-mi pasă!
-Cu mine nu vei rătăci, poate în necunoştinţă de cauză, vei bănui că nu-ţi pot face niciodată vreun rău şi te vei lăsa purtat. Am uitat!! Ţi-a fost dor?
-Eu nu ma tem, Ileano! Nu mă tem! O să colind purtat de furtunile tale. Ai să le spui tuturor că ai cunoscut omul ce a ucis liniştea nopţii.
-Nu mi-ai răspuns.
-Da.
-Atunci aruncă-mi în palme fărâme de suflet, le-oi purta spre locul ăla unde nisipul construieşte valuri şi uşile scârţâie a cântec uitat de vreme...poate vom aprinde focul, simt că mi-e frig!
-Vino în braţele mele! Nu mai e vreme, simt cum somnul mă ucide încet şi otrava se răspandeşte prin vene. Vino!
-Mi-a fost aşa de dor, chiar şi de otrava aceea care deseori îţi cuprinde privirea. Te simt aici şi nicio noapte n-are cum să-mi mai spulbere visul, ştiu că mă vei ocroti chiar şi dincolo.Sunt atât de aproape de tine, doar câte un strigăt de albatros ne mai surpă visul, sărută-mă!
-Te sărut, femeie. Te sărut aşa cum doar eu ştiu. Să laşi pe prispa cabanei un pahar cu vin roşu. Când îmi va fi sete, mă voi intoarce. Când norii îţi vor ucide stelele nopţii, să-ţi aminteşti cât de aproape eşti de mine...cât de aproape.
-Mă cuibăresc domol şi trupul meu se face ghem, am senzaţia aceea ciudată că pântecul mă arde şi tălpile-mi sunt reci. Dacă ai şti de când păstrez vinul! O înghiţitură, două, trei şi vom face noaptea fuior de fluturi.
-Mă duc în ceţuri, Ileano! Hai să îngânăm noaptea împreună!
-Taci şi strânge-mă în braţe, parcă se prelinge şi spre mine scurgerea asta a ta.
-Mă duc în volburi,te sărut, Ileano! Dacă vrei, vino cu mine...
-Sunt aici Ioniţă, sunt aici...e târziu şi mă cere noaptea lângă tine în furtună de somn adânc...uite, e linişte...


Ana Sofian

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Speranţe




























În umbră vremuri ne petrecem
suntem mai singuri şi prea goi
prin văi de timp mereu ne trecem
şi nu mai ştim de suntem doi...

nu ne tocmim pe alinare
sunem prea plini de încântări
ne trecem pozele-n ziare
şi-apoi le vindem peste zări

cui foloseşte încântarea
a ceea ce am fost cândva
când firea ne-o topeşte marea
ce mâine ne va lua la ea

şi dacă cerul ne primeşte
cu aripă de înger mort
e pentru că un Domn priveşte
păcatul pe care mi-l port

în sfere timpul vom petrece
vom şti atunci să ne iubim
chiar dacă ne va fi mai rece
şi-n ierni deplin o să albim

miercuri, 13 ianuarie 2010

Purple shoes





Imaginează-ţi cum ar sta pe glezna mea mâna care desface o cataramă!
Nimic indecent; un gest aproape molatic se derulează după acelaşi tipar...un picior pe care dresul fin străluceşte a adulmecare şăgalnică, la fel ca zilele ce se scurg într-un calendar nu prea pretenţios. Mirosul de piele te face să uiţi de aroma pe care o visezi încă, şi asta pentru că movul e cheia spre taina unui accident...da, accident, petrecut simplu, fără precipitare de stare, doar cu urmări colorate într-un kitch. Probabil din cauză de tocuri, de acolo, de la "înălţime", lucrurile par să aibă caracter de normalitate, dar tălpile nu susţin aceeaşi teorie. Ele ştiu că a călca în picioare suflete este ca atunci când brânduşele plâng sub povara lipsei de atenţie.Măcar de le-ar fi călcat zăpada în picioare. În vene sângele se joacă şotron, aruncă o piatră, dar nu nimereşte decât dincolo de linie. Ciudată asemănare aruncarea asta cu piatra. Un gest inocent în dorinţa de câştiga ceva-ceva. Nici măcar experienţa erorilor acumulate.Şi totuşi glezna există. E adevărat că a fost nevoită să suporte o ciubotă de gips, timpul i-a fracurat trupul şi i l-a închis între pereţii de var. Nimic neobişnuit într-o asemenea situaţie, pentru că lucrurile se vor osifica şi eleganţa mersului va fi aceeaşi. Pe stradă o siluetă ce-ţi pare doar cunoscută, trece arar pe lângă vitrina cu lampadare şi priveşte lung, a mirare cernită ca parfumul toporaşilor ce se vor naşte într-o primăvară spumoasă.
Luminile se vor aprinde în fiecare seară, se vor stinge ziua la fel ca visul mov rătăcit într-o cascadă de zâmbete. Catarama rămâne închisă şi asta doar pentru siguranţa unui mers care-ntotdeauna va purta nobleţea pasului făcut. Ador perechea asta de pantofi şi niciun shooping nu va semăna cu cel în care mi i-am cumpărat pe aceştia.Nocturnă , o privire lină ca un madrigal mi se scurge pe gleznă...mâna-mi lunecă...am obosit...e timpul să mă descalţ...vitrinele strălucesc de lumină, asemeni ochilor ce priveau odinioară, blând glezna cu delicateţe...acum e târziu!

marți, 12 ianuarie 2010

Plâns de ecou




-Sunt tânăr ca iubirea de muguri
uitaţi în ţol de primăvară întârziată,
aşa mi-ai spus cândva

m-ai dezbrăcat de lacrimi
şi din zâmbet mi-ai făcut coroană,
mă iubeai

desenaseşi dintr-un condei
pe tălpi de brânduşe
mers de regină

cât munte a trebuit să urc
pentru a te lua iarăşi în braţe!

mărturie stau stânci cu umeri de granit
purtând la gât salbe de nouri
în care cuvintele mele se spală
atunci când noroiale vremii
se năpustesc asupră-le.

doinesc în iarnă
prin ceaţă deasă şi întuneric

cui să mai strig despre lumină
când tainele dor şi ecourile plâng
în sfere albastre?

duminică, 10 ianuarie 2010

Joc...de fluturi





Spitalul De Urgenta - Fluturi
Asculta mai multe audio Muzica





Şi câtă iubire de cuvinte
să mai pun în cupa iernii
ce-mi îngenunchează pasul
când jocul vieţii şi al morţii
îmi leagănă-n iluzii glasul?
Tu nu eşti sfânt
eu sunt efemeridă
tu-mi erai doar cuvânt
eu-crisalidă
îndurerată, floarea îmi plângea
un cântec
nici bocet, scâncet sau descântec
n-o mai oprea din ofilire
cuvântul era lujer
silaba-devenire
iar aerul din jurul lor
gusta tristeţea
căci fluturele-i trecător
ca tinereţea
şi câtă iubire de cuvinte
să pun în faţa ta, poete
nu mai am nopţi
ştii bine câte piruete
pot face-n zbor zidirile de fluturi
sunt doar vârtejuri de ninsori
de care să te bucuri
nu mai am nopţi
doar dimineţi în care talpa
mângâie iarba iscoditoare
ca apa de izvor
spre vale curgătoare.

Două fântâni


Tatiana Stepa - Fantani
Asculta mai multe audio Muzica

Mi-e sete
dar lutul în care trăieşti
mi-e atât de străin
iubesc depărtarea din pietre
şi-mbrac doar zidirea
cu-n cântec senin.

Mi-e foame de tot ce-nconjoară
o umbră de ceară
mi-e gândul durere
epistolă scrisă cu-aceeaşi cerneală
pe care-am găsit-o în urme
de vulturi pe nori
de ciute fugare pe margini de stâncă
pe lacrimi din zori
ori risipite prin marea adâncă.

Şi câtă putere să aibe un înger
să ducă lumina pe umeri
când niciun izvor
nu-i şopteşte cu drag alte plângeri

Secat mi-este dorul
şi-ar vrea să se-adape
din colţul de rai
din margini de ape
întinde-i cuvinte, răsad de iubire
în prispa lunii mireasă
să prind rădăcini
crescându-ţi în palme aleasă.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Memorie




Ce s-ar putea-ntâmpla
când voi uita
să-ţi ştiu în fiecare clipă mersul
şi dacă mintea mea
uşoară
mă va trăda
c-un drug de sfoară,
cum ar suna pedeasa-mi
şi care ar fi sensul?
Tangent
un pas ne prinde-n fuga vieţii
c-o lipire, ca un treacăt,
nu pune drugi de fier iubirii
şi nici măcar un lacăt,
dar smulge aripi
şi zboruri deopotrivă
lăsând o memorare-a sorţii
în derivă
şi-atunci cum să ne scriem
în paşi de vânt iubirea?
de unde să luăm în palme nemurirea
când nici măcar cerneala nu ne-ajunge
să ne rescriem
rămâne verbu-a plânge
să-nalţe poate ruga ce iarăşi ne va arde
durerea de uitare,
cuprinderea în cadre
unde imagini ne zâmbesc
alene
când norii se tocmesc
cu picurii sub gene.


vineri, 8 ianuarie 2010

joi, 7 ianuarie 2010

Capete de şnur

Vei fi lumina
ce-mi poartă privirea spre umbre
vei fi iubirea
ce-n sfere ascunde vibraţii
şi cine-ar putea să se-ntrebe
că mii de senzaţii
vor fi doar mulaje
pe care vei prinde-n etaje
surâsuri?

O, poet-nălucire
mai ştii cum se prinde în horă
de timp un dram de iubire?
mai ştii cum în flori de cais
atârnă mireasmă de vis
năruit de-un cuvânt?
Cu cine-ai făcut legământ?

Şi câtă-nnoptare de tine
ascunzi în poeme
stropind diademe
cu cioburi de stea strălucindă
când viaţa-i fugar ostenit
într-o lume flămândă?

Cândva ai să uiţi
cum mi-ai colindat cu-n sărut
albe punţi
oprindu-mă-n zbor la fântână
să pot adăpa cu apă din mână
o gură-nsetată de dor,
de arşiţa lumii
în care păgânii
au pus doar blesteme de foc

să-mi spui dar atunci:
Femeie, am avut doar noroc
să te ştiu
apoi, pentr-o clipă
într-un foşnet de-aripă
am fost eu
iar tu...curcubeu.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Cerere




sursa foto deviantart


Ai nevoie de idee
de parfumul de femeie
de drag mult şi de albastru
de strigarea unui astru
dar mă-ntreb cum o să-mparţi
lunea albă de un marţi
chipul tău de o oglindă
şi-obiceiul vechi din tindă
poţi să-mi spui acuma oare
un răspuns la o-ntrebare?
tu eşti cel ce scrie iar
cu zăpadă-n calendar?
ori pui ploaie în petale
când găseşti cupele goale?
pune vrajă în cuvinte
Evele-or lua aminte
şi s-or prinde-n hora lor
hoara sfânt-a ielelor
iar de nu poţi răsări
în fântâni cu apă gri
rogu-te, nu te-ncurca
înc-o dată-n ploaia mea!

Neputinţă

N-aş putea să strig luminii
atâta vreme
cât ea mi se dăruieşte
în fiecare privire de soare

pe ultimul pervaz
îmi lăsase ca amintire
o frunză uscată
semn al trecerii mele printr-o existenţă
unde tu puteai fi copac

ţi-am pipăit scoarţa
ţi-am ascultat cântecele
m-am umbrit în verdele ochi
şi-am doinit a şoaptă de vânt
când mi se făcea dor
să colind tărâmul tandreţilor

acum aştern
pe o filă de seară
un somn adânc de uitare
chiar dacă în albastru
plutesc două păsări însingurate.

luni, 4 ianuarie 2010

Neodihna



sursa foto deviantart

Oricâte uşi ai căuta
n-ai să găseşti decât ferestre
care scârţâie inocent
în dorinţa de a-i arăta soarelui
privirea

traversarea mea
de pe malul necunoaşterii
pe cel al izolării
nu-i decât o aventură
pe care şi-o permit cei care iubesc
florile-de-colţ

doar ei ştiu să simtă
sudoarea ce se prelinge
în murmur de aşteptare
şi dinţii de piatră
muşcând tălpi bătătorite de drum

eu am plecat demult
într-o întâmplare
care nu poate odihni în albumul tău.

Dar eu...



sursa foto deviantart



De-ar ninge şi-n mine c-o albă uitare,
De n-aş mai fi eu şi-ar fi doar ninsoare,
În cupe de nor s-atârn dimineaţa
Ca-n valuri de dor să răsfir iară ceaţa.

De-ar ninge în mine cu zeci de cuvinte,
De n-aş mai fi eu şi-ar fi doar morminte,
Pe cruci de stejar s-atârn rugă de ceară
Ca-n miez de blesteme să plângă o seară.

De-ar geme pământul amară durere,
De n-aş mai fi eu, ci doar mângâiere,
În zodii de lut să-mi citesc iar destinul
Ca-n vechi palimpsest să se verse pelinul.

Dar eu...

duminică, 3 ianuarie 2010

Izvor




sursa foto deviantart

Zăpezile-au murit demult în strană
Topite-n rugăciune de cuvinte
Când ochiul Maicii căuta în sfinte
Citanii, vindecare pentru rană.

Prin ochi de ziuă se scurgea lumina
Iar braţele se îndreptau coloane
Se-albea-n ninsoare înc-o dat’ grădina
În care umbrele erau obloane.

Şi chiar de zorii scormonesc în iarnă
Iluzii îngropate în poveste,
N-aş vrea bănuţul de argint să cearnă
Destin-izvor, fără a-mi da de veste.

Nepregătit



sursa foto deviantart



Nu te-ai gătit de multă vreme
pentru mine
poate pentru că riduri de alb
ţi-au spulberat ierni
pe care, odinioară,
mi le dăruiai în buchete de floare

Doar fumurii tornade
mai surpă drumuri
pe care le ştiam albite,
copilării pierdute în ierni
prea dezgolite
ca să-mi mai poată
duce alinare pe cruci
unde strigă poverile de foamea iertării

nu mai privi în toamne
zâmbetul nu se poate ascunde sub o frunză
şi sărutul nu se aude în plecare de pasăre

în iarna asta
numai focul de inimă
trosneşte în vatră cu amintire pe spuză
restul e doar cenuşa
dintr-o rugăciune prinsă-n altar
în zi de sărbătoare.

Zidire



sursa foto deviantart

Aşteptarea asta
pe care mi-au turnat-o în faţă
ursitoarele
a ajuns să îmi închidă
obloane de suflet

probabil era prea multă lumină
în jurul meu
şi asta te-a speriat iremediabil
încât ţi-e teamă de marmura
care păstrează însemne de daltă

voi porni în călătorie

doar Calea Laptelui
îmi va ocroti drumul,
iar stelele mă vor adăpa
din cobiliţe de luceferi

atunci, doar atunci
să priveşti albastrul
pentr a-ţi încărca veşnicia
de necuvinte
căci zidirea mea
se va fi săvârşit de mult
în piatra inimii tale.