vineri, 28 septembrie 2012

Capricii 8 - îmi va fi...

sete -
gura asta de apă insuficient
de verde să mă înghită -
să încolţesc în tine
ca un leandru
ce-şi scutură floarea
timid
umblător
când tresari sub arcada unui strigăt
strigăt de pasăre oarbă
dusă-n spirale de fum
-o tabacheră aurie
şi câteva cuvinte aruncate prin mătăsuri
slobode
cum mâinile tale caută sânii
unde copacii adăpostesc ploi de surâs -
toamne complicate
sub exuberanţa unui octombrie neînceput...

Exerciţiu cu destinatar 106 - esenţială...

Moto:
“Mai sus de tăcere, mai jos de gând
voi vorbi cuvântului,
tu taci!
sunetele nu sunt aripi
de şiş
cu care să despici tăcerea. „
George Popescu
1.plec fără să spun, gara e în construcţie, am dat copiilor toate trenurile, joaca lor mă face să uit peronul în care-mi privesc pantofii obosiţi de atâta drum, un ziar îmi spulberă iluziile, flutură litere dinaintea ochilor mei şi-mi lasă de ales, am demontat tiparele, sunt liberă să-mi încredinţez poezia cui vrea să treacă prin mine, o dată, de două ori, de trei ori...
2.câmpul e brutal, spui, eu opresc doar poemele încolţite sub brazdă, vântul de seară şi taina macului cu răsărit prins de gene
3.cerem, nimeni nu mai aude, strigăm, piticii îşi astupă urechile cu palma, minele de aur s-au închis, cine să mai făurească slove? suntem oameni mari! se laudă mulţi, în fluiere mor cântece, nu ne mai trebuie, găsim în rafturi la second-hand senzaţii, cântece de viaţă lungă şi bubuituri de inimi, în fond suntem nişte copii, strângem în cărucioare bolovani şi-i legănăm, într-o zi avem nevoie de ei...turnăm apă şi lipim ziduri, manole e legendă, noi ne pricepem...
4.“esenţială celuilalt”, nu vând, nu strig, nu caut, nu mă opun, nu vreau să nu vreau, scriu, privesc, zbor, cânt, iubesc…

Exerciţiu... cu destinatar 105 - gata?!

cum te-nfăşori
străvezie-mi rămâi
umbră
ca o lolită aiurită când pantofii cu toc
se-mpiedică în pietre
în fond ştiu cum dădeai din cap
scuturând stelele
numai noaptea mă refuza
gură de lună
pe masca unui artist
care şi-a pierdut rolul
                                              
cum te strecori
şi nimeni nu-ţi mai ştie urma
îngropi cuvintele
parfumezi solstiţii
şi-mi spui că mâinile tale
pot face din hârtie libelule

eu nu te mai cred
am lăsat în spate o vară
doi cireşi adormiţi
şi-o pasăre albă ciugulind clipe...

Capricii 7 - ştiu

că un întreg nu mă poate cuprinde
aşa cum nici eu -
sferă nu-ţi pot umple un cub
decât dacă mă risipesc
şi-atunci
cum pot lăsa clipei tortura
de a nu fi împlinită?

crede-mă pe cuvânt
când îţi spun
întregeşte-mă cu ce mi-ai rămas,
cu secunde îmbăiate în muzici
unde palmele vorbesc în şoaptă -
să nu sperie te iubesc-urile noastre

şi fă-te alb
să nu te văd înger
fulg
apă
nor
sau crin cu miros de moarte...

să nu ştiu când poposeşti -
emoţie răsfirată
pe colinele coapselor mele
înflorindu-mi livezi,
de parcă tot albul nevrut
l-ai fi pierdut sub strigăte
când îţi spun:
eşti nebun, iubitule...

Spuneai... dinainte de a te cunoaşte...

S-aşază bruma-n coate
privind peste podgorii,
se-ntreabă: se mai poate
să îmblânzim prigorii?

Gutuile îşi lasă
pe libelule zeama,
cad fluturi mari în plasă
şi ne apucă teama...

Ne biciuie o vreme
furtuna de cuvinte,
purtăm pe noi eczeme -
poeme-n vârf de dinte...

Şi tremurăm sub ploaia -
acustic îmbrăcată,
se rupe-n mine foaia...
tu m-ai iubit vreodată?

Capricii 6 - mă inventezi...

în pagină, sub rugina vocalelor -
abia spovedită
fluidă
ridicându-mi pe umeri
tot nesomnul păgânelor nopţi
când te-aveam
ca o străină


şi dacă n-am fi ştiut!
şi dacă n-am fi murit câte puţin!
şi dacă n-am fi nins în cuvinte
pământul!
şi dacă n-am fi numărat împreună plecările
surd
cu durerea atingerii în pumni
ca un soldat îmbrăţişându-şi arma
pentru a ucide

spui:
la nevoie
eu nu ştiu ce să mai cred
şi-ţi apar în cale
să opresc din căderea-i
zidul
sub care mă inventezi
cu plânsul meu împovărat de tine

încă îmi tremuri sub pleoapă...




vineri, 21 septembrie 2012

Capricii 5 - hai...

să ne scriem...
răsuflarea ta străină pe spatele meu
ca un hoţ pândindu-mă pe stradă îngustă
unde pe o cochilie goală odihneşte
o brumă de sare

albă
mai albă decât iernile
părăsite în buzele tale fără cuvinte
fără ecou îmi era pasul

trecuse valul prin mine
rătăcisem verde pe insule -
femeie din atlantis
în jurul tău cântec - să mă înalţ
intonată încet
liră când se prind fluturii în corzi

arcuită

Capricii 4 / învaţă...

ochii să ningă
lumina în gheizere să se scalde
când scoarţele îmi lasă afară
omul şi carnea lui aburind
sub atingerea palmei

pune-i avalanşei nume de râu
şi mângâie pietrele
niciodată plecate din matcă
doar şlefuite de apa
 în care-mi botezi îngerii desculţi
să-mi fie ziua călăuză în nopţile tale siberiene

şi nu-mi îngrădi albul
în care toţi albatroşii
îşi scutură zborul
-         mâine s-ar putea să-ţi nasc
sub piele toate cuvintele
pe care ai fi vrut cândva să le auzi...

Capricii 3 -septembrie

tatuat în pielea mea arămie
ca un semn de toamnă
ucisă în septembrie
tocmai când frunza din mine
scutură verdele praf al ochilor tăi

tulbură-mi apele
tulbură-mi ploile mărunte
peste coastele tale să curg
şuvoi împlinit de viori adormite în cântec
şi-n glezne toarnă-mi
vârtejuri de vânt
s-ameţesc în cuibarul plin de nelinişti

ca un clinchet straniu
şi binecuvântat
când mă priveşti fără cuvinte
doar desenând linii şi puncte
rar
cu degetul pe mine
cum ai spus

apoi acoperă-mă cu toţi ochii
veniţi să mă despoaie de tine
când carne din carnea ta hrăneşte stele
flămânde

Capricii 2- peste limite

încep
să trec peste zvonuri
peste ochii femeilor tale
pieptănându-se îndelung
peste mătasea coapselor fluturând
alb ca un semn de pace
când minele negre îmi ticăie sub tălpi
ceasornice în pieptul meu
nins de tine, flămând

şi termin măsurând alizee
unde ochii bărbaţilor mei
se ciocnesc de păsări
păsări cu strigăt ascuţit
cu gheare înfipte în gheţurile tale
topindu-se pe rând sub săruturi

ale mele
dincolo de limite
dincolo de linii trasate cu degetul
pe umărul încolţind
în trecerea ta spre adâncuri

neliniştite
 umede
pline


ambivalenţă

Ne-ai fi putut iubi
libelule -
două
dacă scrâşnetul nopţii nu şi-ar fi lepădat
dinţii, toţi dinţii semănaţi în zăpadă,
să urle mugurii luminii
când ne stingem în zborul perlat
al dimineţilor nezidite.

Ne-ai fi putut atinge
pe suflet, pe geana degetelor care cântă
te cântă, poete,
de parcă tu ţi-ai pune coastele uscate
pe eşafodul iubirilor noastre
să ucidem, sfărâmând -
 praf alb dăruind ochiului aruncat în găvane
azi, şi mâine, şi poimâine, şi...

Ne-ai fi putut iubi
una singură în una,
blonda în costum albastru
purtând o josephine pe umăr să-i fie călăuză
până acolo unde poezia va uita să mai respire
pentru că-n tine, poetule
e tot aerul nostru...

Capricii 1 - dezintoxicare

în urma ta
umbra şi ochii
libelula te înveleşte cu străveziu

peste porţile închisorii
aripi
boala ta fără vindecare de mine
niciun fum în piept
arzi când în ceafă ţi se scutură săruturi

 tremuri
cum clopotele anunţă învieri
mestecăm frunze – două libelule nebune
dincolo de toamna asta înzorzonată

stilizezi surâsul
mereu în stânga
privilegiul inimii să bată
pentru cea care te învaţă să mergi înainte

delta ne aşteaptă
ne depunem unul în altul
torsade limpezi în gura unui cer care cască...

Exerciţiu... cu destinatar 104 -pe scaunul electric...

Moto:
"eşti frumoasă când râzi de mine, când mă dispreţuieşti şi asta pentru că tu eşti viaţa mea, maria, dar eu, eu sunt moartea ta"
marius aldea

1.sunt un consumator, e în trend, produsele tale cu marcă scoase la vânzare, câtă agitaţie în culise, ai pus atâtea aţe marionetelor, încât nu ştii dacă-ţi ajung degetele, s-a pierdut un portofel, strigă casiera la microfon, eu ştiu că s-a pierdut o iubire, pe scenă un clovn prost se împiedică în cuvinte, i le împrumutăm noi, cunoaştem arhitectura zâmbetului şi-l scoatem din rahat, în fond are nevoie să-şi câştige pâinea de toate zilele.

2.iubeam un om cal, n-avea colivie, doar un grajd pe care eu îl credeam de poveste.

3. mă scuipă luna, avortează... o pasăre albă, tembelă, rătăcirea e un soi de haină pe care o îmbracă să zboare de colo, eşti frumos când mă minţi, când îmi strigi te iubesc cu aceeaşi plăcere cu care m-ai arunca de la etajul zece, o iubire nu moare de două ori, plângi mocnit, scriu pe moment, mă inspiră aerul ăsta plin de putregai, vecina varvara spunea să le dăm foc lemnelor putrede, tu zâmbeşti, niciodată n-ai fost mai frumos ca acum.

4.cumpăr trenuri, cumpăr gări, să dispară nebunia asta cu strigăte, stimaţi călători urcaţi în vagoane, de parcă toţi am fi călători prin vieţile altora, caut o eşarfă, nu fac dragoste legată la ochi, mă îmbrac frumos, execuţiile nu se derulează între orele 8.oo-14.00, atunci trec batalioane de păsări...mult zgomot pentru nimic, de la shakespeare mi s-a tras totul.

Exerciţiu... cu destinatar 103 - mansarda cu fluturi albi, fluturi negri

ţi-aş spune că eu locuiesc la mansarda
unde au înnebunit fluturii
de prea multă iarnă şi poate nu m-aş teme de ei
dacă aş şti că toate cuvintele
n-ar fi călcate în picioare de oamenii cai
veniţi să-mi ucidă fluturii
fluturii mei albi, fluturii mei negri, iubitule
ţi-aş spune că-n ochii luminii
am strecurat toate cântecele
ca un deţinut sortit
să nu facă altceva decât să te asculte
îndelung răbdător şi cu atâta dragoste
încât până şi oamenii cai s-ar îndura
 şi-ar îngenunchea
măcar pentru o clipă
cât să respire în pace
 fluturii mei albi, fluturii mei negri, iubitule
ţi-aş spune că-n mansarda cu fluturi
doarme un poet
însă oamenii cai ştiu cum e să curme somnul
şi-atunci singura soluţie
e să-mi ucid eu fluturii albi, fluturii negri, iubitule

miercuri, 12 septembrie 2012

Exerciţiu... cu destinatar 102 - doamna T.

Moto:
îţi spun eu, e trist să fii poet, mi-a zis şi mie cineva…
marius aldea

1.toamna vine cu rapidul, ai ghicit nu mai sunt curse pe dunăre, candva zâmbeam pe chei mângâindu-ţi cu privirea haina aia de marinar posomorât, ce departe era dragostea; uite, ar fi trebuit să-mi spui atunci că nu poţi trăi fără mine, mă cheamă căpitanul, mi-ai zis şi eu număram valurile care mi se izbeau de timpan, un clopot se juca în ochii trecătorilor, ăia clipeau ca manechinele, număram gene şi le transformam în sălcii asta până să mă apuci de mână... cât aşteptasem; gara fluvială e închisă, au scos la licititaţie toţi melcii de pe alee, nimic nu se mai poate face.

2.mai târziu ai trecut prin mine

3.în ziar scrie că e toamnă, mulţi spun că nu plouă, în cameră doar scrisorile se mai joacă de-a baba-oarba, nu ţin ochii închişi când te privesc, ţi-am luat numele pentru o viaţă, e ca fata morgana – toţi ştiu de ea, dar nimeni n-o atinge, îi las să vorbească, nu mai sunt umbre pe dunăre, le-au strivit macaralele.

4.poştaşul vine rar, niciodată nu-l întreb de ce o face, strâng fiecare sunet coborât pe chei, balerina din cutiuţa muzicală e reumatică, cică de la vreme ni se întâmplă, dac-ai fi mai aproape am scoate şurubelniţele, pe alea nu le-a pus nimeni în vânzare, doar valorile mai au loc pe piaţă, nu mai am bluza albă, dar sunt la fel de frumoasă cum mă ştii.

Exerciţiu... cu destinatar 101-dureri simple

poate că-i mai bine să mă închid -
să pun un plasture galben
peste rana urâtă în care
ochii mei cântă recviemuri
pentru toate morţile petrecute pe rând
niciodată întâmplător
pentru că-n fiecare iubire născută
 vine o vreme când scrii apusuri
vine o vreme când îngenunchezi
privindu-ţi răsăriturile
şi asta ca să pleci liniştit mai departe
cu toate că mările astea din mine
vor fi mereu pline de zbucium

poate că-i mai bine să nu mă locuieşti
n-am încăpea amândoi într-o garsonieră
unde în loc de mobile găseşti doar emoţii
 bolnave de alzheimer
cu buze uscate de atâtea cuvinte rostite la rând
ca-ntr-un lung şir de penitenţe

poate că-i mai bine să las în palmele tale
doar cochilia unui melc
plecat mult prea devreme într-o lume
absconsă unde dragostea e doar un pergament
aşezat înintea celorlaţi drept exemplu...

mă doare copilul din mine
mă doare femeia cusută la ochi
mă doare omul care-şi umple azi plămânii de neputinţă

Exerciţiu... cu destinatar 100 -tu strigi, eu închid ochii...

din întâmplare, azi
doi fluturi mi-au invadat ochii
unul era alb
unul era negru

acum nu ştiu cu ce ochi să te mai privesc

Exerciţiu... cu destinatar 98 - angoasă marină...

Un fir prelins din mine lăsasem într-o scoică
şi-un val ce retezase avântul tău trufaş
pe coama apei, poate, un gust uscat de frică
ce mă făcuse iară să-ţi fiu doar un hăitaş...

un scâncet de furtună, corăbier pe stele
un amalgam de lacrimi în ochiul de brocart
pe bolta nespuzită buchet de peruzele
nedezlegat de taine, amarul să-mi împart

un sunet care umblă, de-i orb chiar din născare
lăsasem în canaturi de vânt încătuşat
tu nu aveai nici milă, nici dor, nici alinare
eram un joc de carte, eram un pas trişat

iar mâna ce-l făcuse, atunci, prea norocoasă
m-a strâns în pumnul rece, nimic n-a mai iertat
pe buza apei stinse avea ca să descoasă
o perlă sidefie din colier purtat....

Exerciţiu... cu destinatar 97 - poem pentru ochiul ne)adormit...

Ascunde-n pleoapa mea durere arsă -
Un fum într-un poem neterminat
Şi joacă-i ochiului aceeaşi farsă -
Oglinzi pierdute-n faldul suspinat.

Aruncă-i peste irişi toamnă lungă
Şi miere zăvorâtă-n fagur stins,
Luminii din ferestre să-i ajungă
Tot galbenul din rugul neaprins.

Stârneşte-i vântul dincolo de ape,
În cercuri - volbura cu pasul frânt,
Nu vor mai fi prigorii să ne-ngroape
Nici chipul, nici bucata de veşmânt.

Şi prinde-i poezia-n amintire
Aşa încât, pe scut, în depărtări
Să se deschidă-o carte de citire
Fără tristeţi şi fără amputări...

Exerciţiu cu destinatar 96- grafie

caligrafiat în mine,
scrisul trecerilor tale se topeşte
sub ceaţa unei dimineţi de septembrie

îmi curge Dunărea prin vene, iubitule
şi-n cerneala ei verzuie
se nasc ierburi -
emoţii aţipite-n somn cu noi
ca-n fiecare seară când ne luăm rămas bun
de parcă peregrini am fi
peste toate zidurile oraşului adormit

îmbrăţişez linii
mă lovesc de borduri de asfalt
şi gust durerea unei nopţi pe care mă străduiesc
s-o interpretez ca un violonist
aşezat la colţul străzii
unde-am lăsat fluturii noştri albi, fluturii noştri negri

Exerciţiu cu destinatar 95 - la curtea regelui...

la curtea regelui e linişte
ăştia fac săpături pentru metrou
au încurcat orăşelul meu de provincie
cu o moscova nu crede în lacrimi
 - era o simplă ţeavă de canalizare
dimineaţa asta m-a prins fără tine
fără ploaie pe tabla de şah
mă împinge din spate un nebun
pătrunde în oase teama
şi tu mănânci piersici pe malul Dunării
port în mine strigătul bufniţei
nu şi imaginea ei
pricipiile au urme de tălpi
lumea e că o bucată de stofă cadrilată
din care ne confecţionăm aparenţe
pentru toamnă e frig
şi la curtea regelui e linişte...

vineri, 7 septembrie 2012

Exerciţiu... cu destinatar 94- şi dincolo...

când vine timpul să scriu
mă gâdilă în ureche o muscă
e ca atunci când femeia
din cealaltă cameră
te anunţă că ziua s-a sfârşit
şi te cere
să fii al ei cum nu eşti al meu
niciodată
nu emit pretenţii
nu mai este mult
 vei păşi acolo unde umbrele
înghit fulgi de zăpadă
 iarna să le fie veşnică
în pleoapele umede
îmi spui că pleci
visez strada pe care calci
şi nu ştiu dacă e decembrie
ori îmi este frig
sunt un melc fără casă
rămân îndrăgostită de o cochilie
şi varul în care este zugrăvită
camera ta
dincolo este deja linişte
mâine vei fi doar al meu
şi asta pentru că nimic nu se-ntâmplă
până umbrele nu stau de vorbă
şi crucile ştiu...

flash 10

flori de cireş molii garnisite cu mătase
noaptea se ascunde în ochi de gheişă
abur de “rouă preţioasă lichidă”căutând mâini
cuprind ceaşca tremură porţelanul în zori
 gene lungi acoperă irişi sub evantaie dorm fluturi
e linişte în chashitsu se coboară pacea cum
anotimpul pluteşte în verdele ikebanei
respiraţii aproape de kakemono vânt în armonie
camellia sinensis caligrafii în care poezia respiră

joi, 6 septembrie 2012

Exerciţiu... cu destinatar 93 - numai tu...

puteai să spui
că-n evantaie se odihnesc păsări
păsări de hârtie cu glas moale
odihnit în palmele care lucrau origami

degete pierdute printre arbori
frunze adulmecând aroma toamnei
niciun vânt fără liră
niciun ascunziş fără sunet
 lumina înghite umbrele noastre

şi-n faţa oraşului obosit
aruncă toate glasurile
să urce pe ziduri unde cuvintele
devin paznici
pentru toate păsările noastre de hârtie, iubitule

doar atunci ecoul se adapă
din tremurul mâinilor tale
câutându-mă...

Exerciţiu cu destinatar 92 - epistole nescrise

Să-mi scrii epistole pe rouă,
s-alunece cuvinte-n  soare
când pasul tău plecat mă doare,
să nu-mi mai frâng fiinţa-n două,

s-o las întreagă printre ierburi -
târâş, că melcul prin livadă
pornit prin lume ca să vadă
cum se topesc statui în herburi,

cum socluri reci de piatră arsă
primesc în faţă bici de vânturi,
cum mâinile sădesc pământuri,
cum lacrimile-n van se varsă,

iar de-i uita mergând prin lume
iubirea care-n ploi se cerne,
să ceri zăpezilor eterne
să-mi curme drumul fără nume

să-mi lase roua în cristale
în iarna-mi plină de îngheţuri
când ochii mei se scurg în ceţuri
pe faldurile de vestale...

Exerciţiu cu destinatar 91 - cu nume de iubire...

Ai să afli încă o depărtare -
un curcubeu pe care îl îndrăgim amândoi,
dragostea ta înviorând toate dimineţile
în care mă-ntrebi de ce iubesc

nu ştiu la ce cote
nu ştiu în ce nuanţe
poate vioriu, poate sângeriu,
 poate prea mult ca să mă desprind
poate prea puţin ca să mă satur

de nebun, spui
când în siajele tale-mi petrec ore în şir
căutându-te

ancoră de gând înrămez în fiecare fereastră,
port aerul ajustat de fuga păsărilor
şi-mi chem iubirea-n tăcere
ocrotind melcii care-ţi poartă poemele
până acolo, sus... pe soclul visului meu, iubitule!

flash 9

lună plină ameninţător nesomnul ne sucombă
trec prin gurile de canal toate cuvintele reziduuri
sub dinţii lor cariaţi nimeni nu poate fi perfect
nici tu omule cu pălărie astupând ochii aceia
mă privesc mereu la fel cu graţia lebedei albe
ce n-a vrut să cânte pentru că-n moartea mea
fluviile curg  şi-n estuare lasă flori de iris până
toţi nu vor mai şti cum se umple marea de lacrimi
depărtarea lor nu mă doare cum ghimpii coroanei lui
erau mângâierea când plouă cu sânge vorbesc
cerului despre femeia zidită de circumstanţă
toate cărămizile sunt bucăţi de gheaţă conserv
blestemul şi ura şi patima şi efortul de-a mă găsi
aşa cum nu sunt

flash 8

copaci goi în gură de foc doare frunza
 fără vină se prelinge în sânge cuvântul
canibali setoşi se joacă în zăpadă pe marte
nu s-a descoperit niciun cer, niciun Dumnezeu
ei au propria lor credinţă în care poezia adresată e
femeia stricată care-şi dă jos ciorapii
cu plăcerea unui şarpe gata să fugă printre ierburi
pe scenă se rotesc, se grupează îşi scriu epistole
niciodată n-au curajul să-şi asume rolul
spun cuvinte frumoase îmbrăcate în linguşeală ieftină
aici zâmbetul pe câţiva kilometri înşiraţi pizma
el tace ea va pleca reptilele mişună cercetătoarele
îşi pregătesc gurile nimeni nu umple gropi
doar moartea mea se plimbă la braţ cu a voastră
şi totul până într-o zi

Exerciţiu... cu destinatar 90 - amărui...

Miroase-a toamnă, iubi, şi a gutui de miere,
A Dunăre mâloasă cu zbatere de-aripă
Argilele se-mbracă în scuturi de tăcere,
Iar în ovalul zilei un vânt se înfiripă.

Miroase-a gesturi tandre din braţe de livadă,
A galbenă plămadă sporită-n piept de pere
Când spre cuibar răpciune mai trage ca să vadă
Respirul unei păsări în vara ce ne piere.

Miroase-a pas de struguri, a fugă-nspre miraje,
A lotcă părăsită pe maluri cu rugină,
A frunze înrobite de zeci de tatuaje
Când toamna e-o nebună cu ochi de mesalină.

Miroase-a iarbă arsă, a roşu de măceşe,
A câmpuri dezgolite sub arătura moale
Miroase-a dor de tine, din visul cu cireşe
A umbră-ţi sinilie sub ploaia de petale...

miercuri, 5 septembrie 2012

duminică, 2 septembrie 2012

Exerciţiu... cu destinatar 89 - pe chei...

Vino, iubitule, să măsurăm cheiul cu inima...
Le vom scoate uşor
fără să ne deranjăm sufletele;
eu ţi-o voi aşeza în palmă,
tu faci cum crezi că e mai bine
în fond inimile astea se vor lua de mână
să le fie drumul mai uşor...
le presărăm dinainte cuvinte,
ele vor număra silabe
ştiind că, înşirând sunetele pe mal de fluviu,
vor învăţa pescăruşii flămânzi
cum să ne ciugulească din palme iubirea...

Exerciţiu cu destinatar 88 - la hotar...

Când voi pleca din tine, lumina-mi va fi grea,
va încerca durerea amarul meu târziu,
s-or aşeza în tomuri grămezile de nea
uitând de vara blândă, de pasul ei verziu.

S-or apleca spre toamnă castanii mei brumaţi,
sub ochii de rugină vor înflori doar ploi,
vor arcui tăcerea în temniţe, damnaţi,
tăcuţi, în întuneric, azi, paşii noştri-n doi.

Singurătăţi salmastre, topite-n val de gând
ne oblojesc uitarea, ne acostează-n mal,
dospind în rana toamnei, agonizând prelung
în sunetul furtunii, în gura de caval.

Când voi pleca din tine, un plâns am să ucid
în purgatoriul setei, nemistuind scântei
crucificată-n pleoape, în somnu-mi translucid,
îmi voi canta osânda, în faţa dragostei…

Exerciţiu cu destinatar 87- ...

sunt acolo unde nu sunt niciodată
nu sunt unde sunt pentru că n-am loc
vorbesc ceea ce nu pot să vorbesc
şi când nu vorbesc , vorbesc prin faptul că mă întâmplu
divers, agramat, fără acustică, (ne)musical
în fond sunt lacrima ochiului
pregătit să-ţi fure mereu poemele, iubitule
de parcă i s-ar fi scurtat cerul
pe ramura dezgolită de frunză
iubesc săgeţile şi limba vântului
mă arcuiesc în fiecare copac ce-mi suportă
pudoarea şi mă dezbrac de mine
fără teama că a dărui se face din inerţie
ca şi când iubirea n-ar exista

flash 7

aruncau pietre ascuţite din zidul meu
zbura sufletul prigonit de iubirea prinsă
în ochii cărămizilor stelare
priveşti interioare cu uşurinţa magului
chiar dacă eu stau rezemată
cu genunchii strânşi
sub cochilii sinilii de întâmplare
să nu mă deschid să nu mă arăt lumii
plină de umbre nu m-ar înţelege
sunt o construcţie sofisticată acoperită-n
simplitatea muritorului, iubitule
în care mulţi caută nişe pentru a-şi arunca fricile
numai eu rămân zidul viu într-o vale de plângeri...