joi, 30 iunie 2011

Cădere

Rupt din cer,
pasul meu calcă
pe cranii -
este pământul tău
osuarul
în care-mi îngrop apele.

Să-mi cânte Piaf!

Nu truda zilei,
ci gândul că toarnă peste mine linii
mă ucide

....................................

împachetez în dimineaţă grija,
pe tine te scot de sub pernă
şi gust împietrită absint
mi-e dulce amarul în gene
când gura ta strigă alene...
-Te mint! Cum te mint!!

...............................


Bacovia doarme pe scrinul
care geme tăcut în poala odăii,
un iz ca de moarte mălinul
împrăştie-n trupul de ambră al ploii...

eu scriu epitaf...

să-mi cânte Piaf !


luni, 27 iunie 2011

Câţi...câte?

Azi nu voi scrie poezie aşa cum v-am obişnuit!
Azi vă voi întreba şi mi-ar plăcea să-mi spuneţi câţi/câte vă regăsiţi în versurile Annei? Treceţi pe aici deseori, citiţi şi lăsaţi tăcerea să atârne de fire nevăzute.
Să fie teamă sau doar grija de a nu deranja? Să fie lipsa de responsabilitate sau intenţia de a nu pătrunde într-un alt Univers? Ar fi o nenorocire să dispară blogul sau doar lipsa unei surse de inspiraţie? De ce păşiţi pe strada cu nume de ploaie?

duminică, 26 iunie 2011

...de verde

De-aş ninge cu verde,
ai pune speranţei alt nume,
nimic nu s-ar pierde:
nici roşu, nici foc şi nici brume,
nici ierni sângerânde
când îngerii pleacă,
nici veri aburind
când maci zdrenţuiţi or să tacă.


De-aş ninge cu verde,
arcane de iederi vor strânge
durerea în noduri
şi patima lumii ce plânge
în palmele tale,
poet zămislit din durere,
ce pune în vers făurit
tot sensul strivit în artere.


De-aş ninge cu verde,
în coama cailor ierbii,
s-ar duce păcatul
ori spaima pe care doar cerbii
o-ncearcă-n pădurea plină de urlet;
vorbeşte-mi, odată,
chiar vorba-ţi de-ar fi o săgeată,
eu pot s-o primesc, ruginită cum este,
s-o iau drept condei
în ultima noastră poveste.


Şi dacă nu ning,
o iarnă să torni peste mine
cu-argint descântat
şi praf spulberat de stamine,
să pot adăpa lut secat de-o iubire,
nisip strecurat să fluturi
spre ape-neştire,
poetul meu drag,
lumea-n jur e pustie
o floare-a pierit,
dar alta se naşte-n câmpie.

Scrie!

Scrie!
Te-ndemn şi braţu-mi cade
o palidă aripă,
un gând tăcut în sine,
pierdut printre sertare,
condei cu amăgire
şi praf plin de risipă,
de dragoste-nflorită
în foi de calendare.


Nu îngerii ne cântă,
ci iernile-aşteptării
e abandonul moale
şi patima absurdă,
e vântul aşa aspru
în gura largă-a zării,
iar sunetul se pierde
într-o lăută surdă.


Deplin mă-nfricoşează
un suflu rece-al serii
hipnotic mă priveşte
o lună-amăgitoare,
îmi lasă trupul pradă
în ghearele durerii,
haotic semne pune
în rame lucitoare.


Scrie!
Te-ndemn şi ochiu-mi plânge
în roua dimineţii,
se-nalţă ziua blândă
şi liliecii pleacă,
mă pierd în amintirea
topită-n palma ceţii
când floarea se deschide
şi vântul strigă-o toacă.

Ajungă ploaia mea neliniştii tale…

Pe-o margine de lume odihneşte-o liră,
Aşteaptă degete s-atingă lin,
Surâde soarele şi stelele se miră:
E oare mult sau totuşi prea puţin?

Se înfioară valuri şi acorduri fine,
Iar strunele aşteaptă albatroşi,
Sosiţi în zbor din depărtările străine,
Loviţi de fulger şi de nori sticloşi.

Să cânte lira-n margine de lume, stinsă,
Din note să se-nalţe-un cânt prelung
Şi din a mării calme, linişte desprinsă
S-atingă ochii în care ploaie-ajung.




sâmbătă, 25 iunie 2011

Var

Câteodată
viaţa asta mi se pare un os
mare, alb, plin de carne
dăruit spre a se înfrupta alţii
gura ta-i prea sus,
prea plină de cuvinte
ca să mai poţi şi muşca
strivindu-ţi plăcerea
între dinţi.

În jur şacali înfometaţi
cu ochi sticlind, aşteaptă:
e bună carnea,
iar foamea lor o mare fără de corăbii
şi cu multe valuri,
curge dorinţa din gura lor
şi se răstoarnă-n fibre
plescăitul.

Îi laşi să smulgă,
îi laşi să sfârtece rostogolind priviri
şi gesturi care ţi se par hidoase,
dar taci…
cu ce rămâi?

Ştiu eu.
Cu golul şi cu varul alb din oase.

În iunie mi-au plecat cocorii

De m-ai putea iubi,
cocorii ar crede că în decembrie
li se scutură penele de visuri,
iar corăbiile navighează pe gheţuri
în căutare de pânze noi.

Nu iarna ne-ncremeneşte zâmbetul,
ci aşteptarea ei ca pe o corvoadă,
o sarcină-n spatele şi-aşa încovoiat
de povara crucii.

Oare El nu ţi-a spus
cât de simplu e când iubeşti?

Nu-i trebuie păsării odihna
şi i-e de-ajuns bobul
uitat la marginea brazdei,
nu-i trebuie zilei ochi
când soarele priveşte bucuria
şi se desfată-n ploaie curcubeul,
poate de aceea spun:
De m-ai putea iubi,
n-aş strânge-n pumni durerea
că mi-au plecat în iunie cocorii…

Forma tăcerii

Ştiu cum îţi construieşti liniştea,
dar nu înţeleg
de ce-i dai formă de tăcere,
când teii se scutură a înfiorare,
iar brizele cuvântează
despre albatroşi rătăciţi printre valuri.

Spumegă-n cuvinte sensuri
şi se-mbată privirile de nesomn,
ochii aleargă după himere,
prispele îşi aşteaptă paşii,
iar icoanele plâng
după-un înger zdrelit de ultima furtună.

Nu-mi pune adevărul
pe-o cruce strâmbă,
dă-i culoare înălţând cântec
unde respiraţia e dragoste
şi ritmul - bătaie de inimă.

Ştiu cum îţi construieşti liniştea,
dar nu înţeleg
de ce-i dai formă de tăcere...
poate pentru a-mi aşterne rostirea
pe un câmp alb -
păsărea cântului meu de iubire.

vineri, 24 iunie 2011

Birdie 9 Tenis

Again!
Birdie joacă tenis.
Terenul minat
şi-o minge albă
aşezată
ca un semn de linişte
între oponenţi -
uite cum se vor rostogoli
temerile!

Plasă cu ochiuri mari,
fragmentare
şi jocul în care nevoile
pot depăşi limita.

Again!
Dac-ar confunda termenii,
ar face rachetele să lunece
spre cosmos
şi-atunci unde naiba ar mai fi
ceea ce spunea Toma:
“Avantaj - eu, c-aşa-i în tenis! “

Negare

Nu-i ploaia tristă fără mine,
În stropii ei cu nimb de-azur
Se-aude chiot de coline
Trăind în plaiul meu huzur.

Nu-i ploaia aripă de-alică
Să-mpuşte gândul tău fugar,
Când fulgerele nori despică,
Lăsând în urmă râs ştrengar.

În ochii cerului - sineală
Se leagănă un albatros,
În vorba serii-i ameţeală
O şoaptă-n tremur dureros,

Cuvântul tău ce trece spaţii,
Privirea legănată-n vânt,
Nu-i ploaia moarte de vibraţii,
E doar cădere-nspre pământ.

Semne de arşiţă

Risipă de gânduri în lanuri cu maci,
Căldură de vară şi visul că-mi faci
Un semn, să rămân într-o floare de tei,
Un semn că te vreau şi un semn că mă vrei!

Un cer care doare când zboru-i străin,
Sahară ce moare sub vălul hain
De arşiţă crudă ce stinge mereu
Chiar versuri rescrise în pas de coreu.

Se spulberă floarea şi-aromele fug
Pe dunele vieţii e cântul transfug.
Să vină o ploaie din creştet de nori -
Un semn că trăiesc şi un semn că nu mori…

luni, 20 iunie 2011

Birdie 8 Zidire

Birdie nu zideşte visuri.

Le sporeşte avântul

când umblă, năucă,

prin pulbere de lumină

să-şi clătească ceaţa din suflet.



În măduva clipei

caută echilibre -

coloana vertebrală fără substanţă

e doar o utopie,

aşa că ocoleşte circul

şi înălţimile lui absurde -

ajungă-le saltimbancilor

jocul!



Birdie nu zideşte visuri.

Se umplu nişe cu flori

şi greieri alergă prin spărturi

de vreme

pocnind bicele pe spinări de seară

când iederile dorm.



Doi inorogi discută...

Birdie le împrumută aripi;

dincolo de ziduri se spânzură o păpădie

strigând:

-Zbooooor!!!

duminică, 19 iunie 2011

Suav

Atomi de miere se preumblă
În pielea-i fină, iar culbecii
S-au descălţat de-opinci şi umblă
Pe firul tainic al potecii.

În părul ei dansează rouă,
Iar timpul scutură visare,
Pe boltă, colţ de lună nouă
Atârnă vise-n galantare.

Se vând iluzii frumuseţii,
Dar Ea, suavă ca o floare,
Se-mbracă-n hainele tandreţii
Scurgând din ochii-i verzi culoare.

Surâsu-i blând aşterne urme,
Se-ncumetă ca să despoaie
Chiar şi pe cel mai verde vierme
În solzi de-arginturi, pe o foaie.

Transformă teii în arome
Şi-mbietoare dansuri suie
În ochii lui privind anume
La fata-nchisă-n cetăţuie…

luni, 13 iunie 2011

Albastru
























Se-aşterne în iatacuri fulguire,
De-albastru, camera se umple toată -
E ploaia noastră, plină de iubire
Ce aerul din noi mereu îmbată.

Te simt aşa tăcut şi prea departe,
Visez cum sunete prelungi se joacă,
Metalic gramofon spre noi împarte
O melodie stinsă-ncet pe-o placă.

Fereastra se încarcă de acorduri,
Sufocă ziua care plânge tristă,
Retrasă, ca o navă-ntre fiorduri,
Când “scena” o respinge pe artistă.

Te-mbie ploaia rece spre năvoduri,
Să prinzi în iris-laţ visul subţire,
Să traversezi spre nori încă trei poduri
Ţinând în braţe stropul de iubire.

Sub mască de ventricul bate cordul
Mirajele ne-adorm printre mătăsuri,
Vânzând imagini, urmărim exodul
Iluziilor rătăcite-n ceasuri.

duminică, 12 iunie 2011

Continuare

Tu vei zbura mereu pe cerul verii,
Chiar dacă ploaia te atinge uneori,
În ea vei regăsi gustul durerii
Ce umple cerul cu-amăgire deseori.

Tu n-ai aflat că-n apa-i îngheţată
Zac stele care-ţi umplu boltă rătăcind,
N-ai priceput că-n apa ei curată
Secundele se înfăşoară ticăind.

Nu eşti pribeag şi n-ai să fii vreodată,
Iubire vei gusta din cupa unor flori,
Nu spune: Plec! Nu spune: Niciodată!
Când eu o să dispar, tu n-o să mai cobori.

Aripă ta, ţesută din cuvinte,
Se va mişca pe cerul fără nori pribegi
În timp ce ploi vor răscoli fierbinte
Imagini şi-ntelesuri spre care alergi.

Tu vei zbura, chiar dacă-o clipă doare,
Iubind femeia cu numele de floare...

Jocul de-a ploaia

În jocul meu de-a ploaia
Poveştile sunt triste,
Finaluri fără vise
Şi-un cântec stins de vânt,
În jocul meu de-a ploaia
Furtuni de ametiste,
Apusuri sângerânde
În gura de pământ.

În curba serii frânte
Se strigă-o rugăciune -
Nedezlipite vorbe
Şi-un spirit lunecând,
Când ape ne dezmiardă,
În sufletul tăciune
Tăcerile sunt crude
Făgaş în noi săpând.

În jocul meu de-a ploaia
E mersu-nnămolire
Se curmă zboruri albe
Sub cerul – un păgân,
În jocul meu de-a ploaia
E urma de iubire
Pe care-o şterg de lacrimi
Şi-n care mă îngân.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Spovedanie în faţa ierbii

Nu-i spune ierbii cum să-ntindă mâna
Cuprinde-mă în braţe, dacă vrei
Şi roagă seara să ascundă luna
În florile mărunte prinse-n tei.

Tăceri s-arunci în lujerul de floare,
Să-l ocroteşti cum ai făcut mereu,
Furtunii să nu-l dai când sărbătoare
De ploi se-aşterne sus, în empireu.

Atinge-mi degete cu palma-ţi iască,
Să înflorească-n ea mii de livezi
Când iernile din noi au să se nască,
Să nu duci dorul primelor zăpezi.

Nu-i spune ierbii cum să-ntindă mână,
Sub lama coasei muguri vor striga
Când moartea le va deveni stăpână,
Iluzii preţ de alb vor câştiga.

vineri, 10 iunie 2011

Ipostaze

Iubirea trăieşte
cu teama neîmplinirii
şi cu dorinţa regăsirii
în sinele celuilalt;
e precum bucata simplă de pământ
care îmbrăţişează rodul
după ce i-a găzduit plantei rădăcina.

Iubirea ta n-are vederea spre nori,
ci doar spre fulguire de aripă
când îngerii tac
şi se scutură-n flori de salcâm
pironiţi în margini de cuvinte,
umbră să le dea zborurilor.

Nu adierile umplu spaţiile,
ci roiuri de foşnete care se sting
precum visele-n roua zorilor
primenind lumina
şi născând curcubeie în ochii zilei.

Între noi bănuiala se curmă,
iar libertatea se acordă cu frumuseţea
şi asta pentru c-am învăţat pe de rost
că lacrimile sunt ale ploii
pe care o scutură-n timp
singurătatea.

joi, 9 iunie 2011

O iubire-ntr-o vară...

Mă strigă-adesea macii când vara-i pe-ncepute
Şi în urechi îmi sună o voce andaluză,
Stau răstignite-n ierburi dovezile cernute,
În faţa mătrăgunei amarul mă acuză.

Îmi spune să te caut în volbura-nserării
Când violete umbre se prind ca iele-n jocuri,
Când verdele iubirii se dă îmbrăţişării
Adânc sculptată-n trunchiuri de sălcii prinse-n focuri.

Nu ştiu pe unde cauţi o ploaie răcoroasă,
Dar te aştept adesea la margine de câmpuri,
Să-ţi cad în braţe lesne şi-aşa de somnoroasă
Să ascultăm acorduri dansând în taină blues-uri.

Ne vor vâna-nţelesuri molatice-n mişcare,
Iar apa se va scurge odată cu-nserarea,
Pe tâmple se vor naşte mii semne de-ntrebare
Noi vom trimite-n lume iubirea şi culoarea...

miercuri, 8 iunie 2011

Imposibila stingere

Tu n-ai cum te stinge;
te ţina bolta pironit
şi-ţi cad în ochi
stele -
flori de mărgăritar
aduse-n dimineţi când
roua îmi alunecă pe coapsă.

Ai spune că ne-am tăvălit
visurile în ierburi,
să crească odată
cu firul de trifoi,
noroc să poarte
zâmbetului ucis de fiecare depărtare...

Tu n-ai cum te stinge;
în lemnul viorii
sunt săpate atâtea gânduri -
solstiţii pe care nicio vară
nu le va recunoaşte
mai bine decât mine,
pentru că ştiu cum arzi,
pentru că flacăra unui apus
nu poate fi decât scânteia unui răsărit.

Acolo-mi trimit caii,
caii mei de poveste şi umplu zarea
cu surâsul
pe care doar tu ştii să-l recunoşti...

marți, 7 iunie 2011

Ochii ploii, ochii mei...

Ochii mei au înflorit
În furtuna de aseară,
Spre pământul dogorit
Sfere moi din cer coboară.

Se-agitaseră-n castani
Nouri negri ca balauri,
Iar din trupuri de platani
Aşchii căutau coclauri.

Rătăceam prin burgul trist
Vremea ne strângea în chingă,
Ploaia,-n paşii ei de twist,
Creştete-ncerca s-atingă.

Întâmplarea ne-a găsit
Sub salcâmul unde ceara
Frumuseţe a dosit,
Acordându-ne vioara.

Adăpostul ne ferea
De furia învrăjbită,
Când, pe cer, o secerea
Tăia aerul grăbită.

Ochii mei au înflorit
Tot privindu-te, iubite,
Paşii ne-au înmugurit
Pe aleile-mpietrite…

duminică, 5 iunie 2011

Delicateţe





Podgaevskaya Marina.

Coconi 'nlăuntrul ei visează
Să stingă-n ceara lunii astre,
În coasta Evei se fixează
Sclipiri de fulgere albastre.

Tresare-n pielea sa flămândă
Atingere cu iz de floare,
Vibraţii în ceas de izbândă
Se răsucesc înspre candoare.

Un zbor de fluturi se desprinde,
I-i carnea umedă şi moale,
Aripă străvezie-ntinde
Spre umeri şi spre coapse goale.

Descoperite locuri fine
Se lasă pradă-n mângâiere,
Acorduri largi de violine
Purtând pe braţe coliere.

Deformări












Aburi de vechi în cetină pierdut
Şi-un zgomot surd uitat pe şină,
Un paltin într-o umbră, abătut,
Respiră-n valul de răşină.

Osii de fier cu aripe bâtând
Trezesc acarul din visare,
Mocneşte-n foc lignitul şi, luptând,
Căldură-mpinge ‘nspre cuptoare.

Răgaz se cere-n soarele ucis
De patima pădurii oarbe,
Traseul meu, prin lume, indecis
Doar gustul de arsură soarbe.

Un şuier lung se-ndeasă ne-ncetat -
Corvoadă acelor uitate
În vechiul brad de vremi amanetat
Pentru-ale trenului păcate.

sâmbătă, 4 iunie 2011

Fecund



Esenţe-n pulpe
de cireşe-amare,
e surd ecoul
şi se scurge-n mine;
peste fantome de ruine
se-aşterne gustul
prins în destrămare.

Să curgă-n ape
stropul de amar,
iar fructele însângerate
să-mi acorde
răgazul de a scrie-n cireşar
doar paranteze
reci şi incomode
în care numere
să-ncondeieze rar
cireşele
în palmele fecunde.

Plăceri văratice
pierdute-n frunze,
cireşele ne mor în guri flămânde,
iar gesturi palide, confuze
se opintesc în ramuri verzi
de unde
furăm roşeaţa timpului
pe buze.

joi, 2 iunie 2011

Îndemnuri

Piaptănă spicele
şi smulge neghina cuvântului
pentru a te înţelege,
altfel voi cădea sub secera
omului care nu mă cunoaşte,
care nu-mparte dragostea.

Şi nu-mi duce furtuna
în ţinuturi virgine!
Las-o aici
unde se bătătoreşte aerul
c-o flacără
şi unde iubirea ne tună-n tâmple,
ca s-o putem auzi
când ne strigă.


Arde miriştea vorbelor goale,
fum să înece gurile răului
şi-nvaţă-mă să ţin minte
că-n infinit e albul,
că-n maci e tărie
şi-n palmele tale, răvaşul
unei îmbrăţişări...

abia atunci vei putea spune
că NOI am existat cu adevărat.

miercuri, 1 iunie 2011

Ploaie în iunie

Gând putrezit în idee,
oamenii aceia - umbre,
cuvinte mestecând cu dinţi stricaţi
mesaje pe care nici ele nu le cred
şi dincolo de toate
golul, golul acela
pe care nu ştiu cine l-ar putea umple.

Teii mei n-au înflorit,
dorm încă mugurii sub verde
şi numai vântul ştie când va obosi
de-atâta umblet printre arome.
E-atâta linişte care doare!

Paşii mei scurşi prin ploaie -
singurul timp în care mă-ntreb
de ce nu mai am lacrimi,
singurul loc în care mă-ntreb
unde mi-e soarele,
unica întâmplare
în care-ai fi putut să mă zăreşti...

Birdie 4 Lipsa

Birdie nu mai are lacrimi!
Azi şi-a permis să le-nşire
la gâtul unui nor trândav,
înnobilându-l,
asta ca să nu se mai agaţe
mereu în aripile ei,
larg deschise,
ca un tort de lumină în fusul unei zile.

Birdie nu mai are lacrimi!
Ai văzut tu cumva păsări plângând?
La naiba!
Tu vezi numai uşurinţa înălţării
pentru că poţi rosti cuvântul zbor,
în timp ce ea numără zăbrele
sacadat, nesărind niciun număr,
aşa, ca înainte de duel
nouă… opt…. şapte…

În vacarmul închisorii
lacrimile sunt doar un motiv
să plouă în carcera strâmtă
(dac-ar şti viaţa că într-o celulă
moare un zbor,
ar îndoi mereu fiarele).

Dar viaţa asta habar n-are!
So what?
Birdie nu mai are lacrimi…