miercuri, 30 mai 2012

Exerciţiu fără destinatar 15 - semne

nu-ţi mai aud poveştile
şi asta mă opreşte să zbor,
neliniştea merge prin ierburi
şi se-nsoţeşte de vântul
întrebărilor mele

te caut în ochii de rouă ai dimineţii
şi-mi dau seama că nu bucuria
îţi odihneşte-n privire,
ci lacrima unui vis neîmplinit
izvorât din căutare

nu-ţi pot lăsa gândurile mele
te-aş împovăra,
iar iubirea ta n-ar mai putea să se înalţe
până dincolo de zarea
acoperită de semne

Exerciţiu... cu destinatar 2 - târziu

Ţie...
Nu mă cunoşti. În urna mării pasul
Eu l-am lăsat - albastru să îţi fiu,
Să pui în albatroşi de sare glasul,
Să strige undei că mi-ai fost târziu.

Nu mă cunoşti. Mirării nu-i ascunde
C-am rătăcit prin sud îndepărtat,
Că-i întrebam pe toţi să-mi spună unde
Te-aş mai găsi - păcatul meu iertat.

Nu mă cunoşti. În toamna ruginie
Ucis-am păsări fără să te ştiu,
Doar frunzele-au rămas şi nostalgie
Şi sufletul ce-ţi devenea pustiu.

Acuma plângi şi arsă ni-i cărarea
De-atâtea căutări, de-atâta frig,
Când iernile-au uitat în noi chemarea
Nu pot decât să-ţi spun: Iarăşi te strig...

Exerciţiu cu destinatar 1-Balustrada

Ţie...
mai vreau o balustradă
şi-un pahar de vin
să nu mă tem c-ar putea să cadă
- când voi sorbi o-nghiţitură -
femeia care sunt
un pic de verde
şi cântec de birdie năucă
să uit de gips
abia aruncat de pe sufletul
fracturat de trecerea lor
mai vreau o balustradă
să te ţin de mână crezând
că vei umple golul din ei dacă-ţi arunci
la întâmplare inima
să scriu pe fier cu delicateţea mea
de femeie
punând rugina în genunchi
când ploile ne acoperă ochii
mai vreau o balustradă
în picioare să ne ridicăm
de-acolo să-nălţăm strigătul
când gâtul nostru nu va mai putea
să respire de nepăsarea lor
sus, vom fi libere să spunem
pentru noi duminica abia acum începe
şi-atunci ne va fi mereu sărbătoare...

Exerciţiu... fără destinatar 14 - punct

de sub obloane
mă scurg către tine
rotundă
ca o boabă de strugure
coaptă în lumina
unui noiembrie hoinar

de m-ar biciui vântul
şi n-aş simţi durerea pe care o încerc
lovindu-ţi buzele
însetatule

tu nu bei otrăvuri
lumea-n care mă pierd e verde
o cumpănă mă anunţă
că toate fântânile au secat

cu câtă bucurie
şuvoiul ne-mblânzit ţi s-a cuminţit în palme


rămân un punct evaporat sub o privire

duminică, 27 mai 2012

Exerciţiu... fără destinatar 13 - interior

nu-mi aduc aminte
să te fi atins

poate jumătate din mine
ţi-ar fi fost de ajuns
să arunci pe şevalet

culoarea ţi-ar fi zâmbit
şi-atunci
singurătatea ta s-ar fi făcut curcubeu
să ne lege
oricâte distanţe ne-ar fi exilat dragostea
oricâte norduri ne-ar fi îngheţat zâmbetul

nu-mi aduc aminte
să te fi privit
ştiu doar că-ţi culegeam aerul
în timp ce minele neîncrederii
explodau pe câmpul dintre noi

şi te-aş fi vrut pas
şi te-aş fi vrut mângâiere
şi te-aş fi vrut grai
şi te-aş fi vrut ochi deschis înlăuntrul meu

să mă ştii aşa cum ţi-aş fi fost -
fir de gând prelins pe buze
şi-o ultimă vocală agăţată în colţul unei mirări...

sâmbătă, 26 mai 2012

În preajma ta...

În preajma ta e linişte şi doare,
Din candelabre a căzut lumina,
Se-ndreaptă spre pământ în chip de floare -
Când aripi reci ne poartă-n lume vina.

La pieptul tău izvoarele îngheaţă,
Sub cioburi de iubire stă uitarea
Se încropeşte-n noi un fel de ceaţă
Ce-mparte în felii de alb cărarea.

Uităm mirări, uităm de absoluturi,
Ne risipim în viscole bolnave,
Suntem făcuţi din amăgiri de luturi
Ca să sfârşim precum nişte epave.

Desculţi vom fi când apa-nvolburată
Ne va lua-n vârtejuri de-agonie,
Desculţi vom fi şi moartea scelerată
Ne va cânta sub cruci o simfonie.

În preajma ta e linişte şi doare,
Târziul se desprinde – nălucire,
Presară-n irişii firavi candoare
Zbătându-se în pleoape – strălucire.


Exerciţiu... fără destinatar 12 - cuvintele

urăsc timpul când strig
fără să cunosc vreun ecou în apropierea
neliniştii mele

e semn că existenţele multora
trec precum umbrele

 atunci mă îndrept cu faţa spre mine
şi încerc să mă cunosc
să-i pun întrebări femeii din oglindă
s-o caut
s-o regăsesc- amforă cu parfum de vechime

prind în palme un zâmbet şters
ca ochii unei ploi risipite
prin ierburi
şi mă-ntreb câtă iarnă să-i fi strecurat destinul
de este aşa de rece acum?

dac-aş mai avea un pic de răbdare
dac-aş mai avea un pic de putere
să-i înfloresc în omăt irişi
şi să-i îmbrac toamna cu glas de păsări

urăsc timpul când strig
fără să văd urme
sădesc în trecerile mele câte o întâmplare
şi-mi opresc pentru suflet cuvintele

ale tale când vor veni?

Exerciţiu... fără destinatar 11- uzura

trăim aceleaşi iubiri de uzură

tu mă vrei doar a ta
fără să ştii că toţi
au rupt bucăţi de carne din mine

ca vulturii s-au rotit
şi trăznet au căzut
arzând şi oase, şi piele, şi inimă

câteodată
mă-ntreb ce mai bate acolo
înăuntru
ca o toacă de lemn într-o pădure singură

e dorinţa copilului
de a se reîntoarce
de a regăsi câmpul cu florile
câmpul cu ninsorile
câmpul legat la ochi cu fâşii de curcubeie
şi tresărirea

tresărirea aceea pe care
am avut-o când mi-ai spus că pot striga
te iubesc fără să-mi fie teamă

azi doar ecoul mă ţine de mână
şi-o altă iubire
îmi vorbeşte şoptit
de teamă să nu fug prea departe...


marți, 22 mai 2012

Exerciţiu... fără destinatar 10 - sfera

când îmi vine să plâng
privesc în direcţia aceea
unde simt că mâinile tale
m-ar putea atinge ca o boare
plutind în ceaţa dimineţii

îmi fug păsările
mi se curbează toate înălţimile
şi simt nevoia să mă-nchid într-o sferă

în fond tu mă ştii o lacrimă
eu cred că-s o perlă
tu mă ştii un picur de apă
eu mă văd pământ în universul tău - singurul
pe care ai putea să păşeşti acum
deşi ţi-e teamă
deşi ai pleca fără să te mai uiţi în urmă


cel puţin o clipă
atât cât să mă sorbi
atât cât să-ţi odihnesc pe buze un sărut

când îmi vine să plâng
scriu la nesfârşit cuvintele
fără să mutilez sensuri
poate rugându-le în genunchi
să mi te-aducă aici
pe pământ, atât cât mai e vreme
atât cât piatra
ştie a se cuibări în ochii florii de colţ
fără să o rănească...

Sunt simplu om, suflete...

Cum să nu te strig, suflete,
când marea-n oglinzi
mi-arată că apele se ridică la cer?
Că fuioare de alb mă cuprind
risipindu-mă-n tine
să-mi rămâi temnicer?

Cum să nu te strig, suflete,
când albatrosul ucis în deşert
mai priveşte spre mine
cu un ochi sângerând – e inert
şi mă doare că zborul
n-a fost pentru noi un motiv
să iubim, să cântăm, să visăm...
tu m-ai vrut doar... captiv.

Cum să nu te strig, suflete?
Ploaia-mi pune pe umeri poveri.
Eu te-ascult şi-ţi rămân doar supus...
Simplu om, făr’ averi…

Să-ncolțesc în tine - ploaie neumblată...

Voi sosi în zarea dimineții scurse
 Dintre răsărituri prinse în condeie,
 Voi sosi la tine ca o stea din Urse
 Să te-mbrac în mine cât mai sunt femeie.

 Să-ți torn strălucire în cuvinte simple,
 Să-ți alung pustiul din întunecare
 De lumina blândă sufletu-ți se umple,
 Când sărutul scrie pe bolți lunecare.

 Voi sosi în cântec de privire arsă,
 De vioară stinsă pe struna durerii,
 Răscoli-voi noaptea chiar în tine-ntoarsă,
 Dărâma-voi ziduri puse învierii.

 Voi iubi amarul, clipă întinată
 Prinsă-n ochiul galeș care mă privește,
 Te-oi iubi sălbatic, ora blestemată
 Nu mă va mai strânge-n gura ei de clește.

 Am motive simple să-ncolțesc în tine
 Ploaie neumblată, fulger ce se-ndoaie,
 Să-ți sculptez iubire-n piatră pe retine,
 Să-ți rămân poemul pe albastră foaie.

Cuvinte despre ploaia mea

Moto:
"Ploaia, buruiană deasă,
vrea pământ de cer să ţeasă,
şi pe vechi şi-atâtea căi
ploaia şterge paşii tăi..."




Mi-ai spus ploaie într-o vară
Secerată de ocară,
Mi-ai spus: “Ploaie, să m-adapi
Şi de-arsură să mă scapi.”

Fulgere-mpământenite
Am cules în ochi, iubite
Şi din straiul cerului
Luat-am umbra norului.

Păpădiei din câmpie
I-am dat viers de ciocârlie
Şi-am suit-o-n guri de rai
Chiar în ropotul de mai.

Am udat cireşii-n floare
Tu mi i-ai numit ninsoare,
Picăturile din cânt
Ţi-au fost mirul de pământ.

Şi-n icoana mea de ploaie
Lacrimi am lăsat – şiroaie,
Într-un gând le-am slobozit
Cu luciri de ceruzit.

Mi-ai spus ploaie-n adiere
Printre clipe efemere.
Mi-ai spus:” Ploaie, să nu pleci
Şi mereu să mă petreci

Până-n zarea unde pasul
Îşi va pierde-n ape glasul.”

Sălaş verde... cu liliac în ochi

Ca un balon, uşor şi verde
Azi m-am umflat. Ce? Nu se vede?
Mi-am pus sub bluză, chiar sub sân,
Vampiri... din neamul cel hapsân.

M-am învăţat cu ei sub piele,
Stau agăţaţi chiar de bretele...
Le-am pregătit azi liliac,
Iar sub pânzeturi - râs de drac.

 Ce? Nu ştiaţi cum se înfoaie
Sub văl de ierburi înc-o ploaie?
Sub sânii ei frumoşi, rotunzi
Vor adăsta mereu flămânzi.

Nu te-ntreba de ce vor cere
Din apa ei mereu plăcere...
Tu vezi-ţi paşnic iar de drum,
Iubirea ta e doar un fum.

Exerciţiu... fără destinatar 9 - liliac

încolţesc...

în tine sub pleoapă
aburind într-o privire leneşă
sprijinită pe gândul că
nu ţi-am trecut dincolo de albastru

tu -
liliacul meu
înflorind la marginea cărării
ascultă paşii
umbreşte neodihna
şi-mi cântă în depărtare
aşa cum ai făcut-o atunci

atunci când n-am ştiut să te-ascult
atunci când am picurat în flori de colţ însingurarea
şi-am crezut
că-n pridvoarele oamenilor
trebuie să înfloresc lumini

încolţesc

în tine în sânge
clocotind într-o mare de foc
ce-şi caută amurgul
când nici măcar n-a apucat
să măsoare dimineaţa...

Exerciţiu... fără destinatar 8 - fila nescrisă

nu cunoşti
nimic din ce nu ţi-am arătat
pentru că în nimicul meu
se ascunde o lume

îmi las mereu cartea deschisă
vin herghelii negre
aleargă
şi-n copite fură trăiri pe care le uit deseori
pe câmpuri străine
gândind că e bine să hrăneşti
până şi buruienile
ştiu eu de ce

ştiu eu de ce taci -
e teama că ai pierde bucata aceea de pâine
flămândule
că alergarea de cursă lungă
te va obosi
că ea s-ar putea să nu fie la fel ca cealaltă -
străina de pe coverta
unde mai moare câte un albatros

azi nu-mi închid cartea
azi las o filă nescrisă
pentru semnul pe care sunt sigură
că-l vei aşeza când te întorci
şi-atunci...

voi deveni poemul din mâinile tale

miercuri, 16 mai 2012

Exerciţiu... fără destinatar 7 Mâine...

voi uita zidurile

voi înflori la temelia lor
gânduri
suind către cerul
făcut să mi se odihnească pe umeri
pe aceeaşi umeri unde sărutul tău
se scutura în serile
când nici nu ştiai cum mă numesc

eram fata cu ochii de ploaie
ţâşnind în izvoare
pe care doar lumina reuşea să
le strângă în matcă

pasul meu umblă -
nu-i drum să nu-i ştie glasul
şi nici cântec pe care
să nu-l fi rostit

poate pentru că în întâmplări nevinovate
stau adevăruri pe care tu
nu ai cum să le-ţelegi

şi-atunci, ridici ziduri
 pe care ochii ploii
vor înflori



Exerciţiu fără destinatar 6 - irosire

cum să-ţi hrănesc fluturii
când frunza mea
se sprijină pe o toamnă
cu ochii căprui –
prea veştedă în uitare
prea ruginită să cânte

mai  bine lasă-mă încuiată
în acel noiembrie
plicticos
în care bruma se răsfira pe o filă de carte -
poate niciodată citită
până la capăt

acolo se vor topi atâtea apusuri
eu zâmbesc
tu scrii tristeţi
şi fluturii noştri se întâlnesc
undeva
pe geana indigo a zilei


ne irosim într-un vârtej
înlocuim lumina cu întunericul
şi ne-ntrebăm


mai are vreun rost?...

Exerciţiu... fără destinatar 5

simt că orice ameninţare
devine copilul de pripas al fricii
al temerii că m-ai pierde
cu toate că nu mă ai
pentru că sunt încă doar a mea

nu se poate iubi
când un tăiş îţi gâdilă talpa
las pietrei satisfacţia sângelui
drumul meu lung şi greu
îi va fi bucuria

şi nu arunc
nici vorbe
nici pietre
nici săgeţi

orice lucru îndreptat spre lumină -
stâlcind adevărurile
nu se întoarce decât cu întuneric

nu sunt icoană
şi nici nu port sfinţenie în palme
ştiu să îngenunchez
când mă adâncesc în singurătatea mea
care nu deranjează pe nimeni

dincolo de sunete
dincolo de tăceri
iubirile mele vor înflori
în fiecare dimineaţă

ziua ta nu va mai începe cu mine
 e deja târziu

ca "să mă bagi undeva"
ar trebui ori să ai un suflet mare
ori un buzunar
lângă inimă în care să mă păstrezi

azi sunt doar a mea

Exerciţiu... fără destinatar 4 - poezie cu evantai

în dimineața asta vânt cu tine
 un mi-e dor desuet
 mi te scuturi amintire
 peste frunza rămasă

 plâng miresele în tandreți
 măturate de timp
 nicio nuntă fără lacrimi
 nicio moarte fără blestem

 scrise în dantelă
 privirile flutură peste
 aerul scuturat 
 dorm cireșii în picioare

 parcă nimic nu mă mai atinge
 parcă nimic nu mă mai respiră

 aerul tău singur
 neliniștea mea
 și-un zâmbet franjurat 
 acolo unde ochii noștri vor să cânte

 nu e nevoie de harpe
 să îți faci sufletul să vibreze

 în evantaie
 suav
gândul meu se răsfiră

 în dimineața asta vânt cu tine 
 și un mi-e dor de care ne lipim
 când liniștea ne doare...

întreg

nu-ţi pot oferi decât un zâmbet întreg -
e singura situaţie în care
nu pot vorbi despre fracţii
în fond matematica mă oripilează

ştiu să împart merele
să rup în două o bucată de pâine caldă
să mărunţesc zilele -
firimituri ciugulite de şansa de-a fi oameni

rup în şapte poverile
ca să-mi fie mai lesne mersul
printre pietre
şi nu uit niciodată să număr
una, două, trei zile până când vocea ta
îmi va spune

am primit zâmbetul tău întreg!

Exerciţiu fără destinatar 4 - resemnare

dețin amintiri
 pe care păsările de pradă nu le pot atinge
 nici măcar moartea care îți da târcoale
 arătându-ți un bănuț strălucitor
 doar, doar se va tocmi cu tine
 să te vinzi

 de multe ori îmi place să mă privesc 
 să văd cum fuzionează risipa
 să-nțeleg de ce copacii se-ngână cu vântul
 în timp ce
 pe mine mă spulberă orice furtună

 dacă m-apropii
 ruinele se vor umple de flori
 dacă mă depărtez
 ploile ne vor colinda ochii

 în frământarea înțelegerii orașele tac
 cerșetorii nu flămânzesc
 palmele își găsesc obraji să se răzbune
plânsul e obișnuință
si râsul element exotic

 azi, eu desenez
 ceea ce amândoi numim neputință
  pentru că nicio poezie nu poate vorbi
 în locul nostru -
 ele sunt simple exerciții de supraviețuire...

Solstiţii

Uşoare furnicări din lan de coapsă,
Un vânt în pielea ei, zeflemitor...
Se pleacă jaluzele, uimitor,
Umile în lumina de pedeapsă.

Atlazuri coborâte-n ochi de pulpă
Cum tremură în irişi ca un val...
Socoţi că n-ai să ieşi curând la mal,
Că nicio faptă nu te mai disculpă.

Eşti vinovat de macii cu morfine
Ce-n somnul meu, aşa năucitor,
Deschid spre tine cuib rătăcitor,
Să te scufunzi în visuri de ondine.

Troiene scuturate-n superstiţii...
Cobori şi urci în respiraţii noi
Nu-ţi pasă când oglinzile sunt moi
Ne regăsim şi înflorim solstiţii.

condiţie

nu-i pot da strălucire oglinzii
totul pleacă din zâmbetul meu
neciobit, neîntâmplător, întâmplat
pe marginea unei sticle
în care depărtările sângerează

deseori copiii din noi desenează cuvinte
le e teamă să rostească -
bâlbe mici de care şi viaţa noastră ar râde cu poftă
să facă în ciudă morţii
şi nopţii
şi pietrei
şi crucii pe care o purtăm

apoi creştem
creştem fără să vrem
mergem pe catalige
amăgindu-ne că suntem mai aproape de cer

doar câte un clopot ne trezeşte din visare
şi-atunci
rămânem singuri...

cum ar fi să murim doi în aceeaşi secundă?

într-o viaţă strâmtă
nu va fi loc niciodată pentru coincidenţe
aşa că nu-i pot da strălucire oglinzii
decât cu o condiţie... să iubesc!

miercuri, 9 mai 2012

"birdsong"

un coridor întunecat
 cântecul păsării strivit
 în odaia unde lumina e în ștreang
 și aroma cărnii
 se-mprăștie printre dinții podelei

 ornic obosit
 singurul martor care nu-i înțelege drama
 sudoare și scâncet
 lacrimi cu rădăcini adânci
 .........................................................
 mâna locotenentului în mișcare
  cărbunii pe foaia albă
 acolo ochii ei râd
 în timp ce mângâierea îi plutește în iriși

 un bor de pălărie respiră libertatea
 pavajul adună pașii trecătorilor
 doar catedrala albă le ascultă mersul

 dincolo de obloane
 cu siguranță florile zâmbesc
  pielea ei se-mbrăca în iasomie
   și-un cântec de pasăre își caută somnul prelung...

 o ușă se-nchide

Esenţe de credinţă

Coboară-mi azi în iriși lumina împletită,
 Un zâmbet de madone să-mi netezească fața,
 Să-i pot așterne clipei, tăcută, dimineața
 Când soarele se-arată sub zarea Ta boltită.

 Nu mă-ntreba de crucea pe care mi-ai sortit-o,
 În lemnul ei cuminte îmi stă toată credința
 Zâmbi-voi spre amaruri, purta-voi neputința
 Răstălmăcind durerea ce-n brațe mi-ai zvârlit-o.

 Mai toarnă-mi în tăcere acorduri de iubire
 Pe struna vieții mele arcuș să poposească,
 S-arăt că fără tine nu poa' să glăsuiască
 Nici palida tristețe, nici bucuria-n fire.

 Îți simț mâna pe creștet. -Ai obosit, copilă?
 Mi se perindă-n suflet atâta nălucire ,
 Privesc lung spre icoane și multă strălucire
 Mi se așterne-n cale, iar Tu mă-mbraci cu milă.

Timpul nostru-i fugar!

Dacă în ochiu-ţi apa acum a coborât,
fântânile din mine nicicând n-or să mai sece,
dacă în mine ploaia copaci a doborât,
e semn că din iubire EA nu voia să plece...

Dacă anostă-i clipa şi fulgeru-i ucis,
în ploaia mea de vară un cântec se va naşte,
dacă în tine timpul e-atât de indecis,
e poate pentru mine un mod de-a te cunoaşte.

Dacă secunda-i urma din tot ce eu ţi-am fost,
înseamnă că himere îţi vor cânta-n oglindă,
dacă în noi surâsul nu-şi mai găseşte-un rost,
las vântul să mă-nghită când ceţuri mă colindă.

Leac?!

Meteor cuibărit sub oglinzi,
Ai vibrat lângă mine visând
Că în braţe de floare cuprinzi
Dansul stelei, pe boltă, valsând.

Trecător mi-ai zâmbit şi m-ai nins
Cu tăceri înflorite pe rând,
Cu o ploaie de mai te-am atins
Prinsă-n ochii-mi de apă curgând.

Mlădioasă prin tine-am trecut,
Un sărut ţi-am lăsat pe obraz
Istovit de-ntâmplare, tăcut -
Mângâiere în zi de atlaz.

Meteor sub un cer inocent,
În albastru mi-ai scris, preţ de-un veac,
Strecurând într-o rimă accent,
Să îmi fie iubirea un leac.

luni, 7 mai 2012

Iubeşte-mă-n acorduri


Voi dispărea iubite. Cui vei putea să-i ceri
Mătasea ce-mi îmbracă un trup de stea flămândă?
În soarta cărei lacrimi vei mai putea să speri
Că-ţi va cuprinde ochii, când noaptea ni-i izbândă?

Voi luneca în ape ce-au căutat fântâni,
Izvor să-şi primenească de-i viaţa trecătoare,
Vei reuşi-n arcuşuri povestea să-mi îngâni -
Viorile sunt blânde, natura-i schimbătoare.

Ne tremură-ntrebarea, ne macină un gând,
Suntem o risipire în lumea visătoare.
Se sfarmă adevăruri, lumina alergând
Ne cere găzduire când sună a-ntristare.

Voi dispărea iubite. Tu iarăşi vei cânta
Femeii din oglindă - o trecere duioasă,
În ceasul dimineţii, din prima rugă-a ta,
Se va-nălţa poemul rescris pentru-“o frumoasă”.

Cu aripa slăbită, departe îţi voi fi,
De-atâta încercare, de-atâtea focuri stinse,
Îi voi rămâne zării în fiecare zi...
Iubeşte-mă-n acorduri din simfonii desprinse.

duminică, 6 mai 2012

Îţi primesc plângând chemarea...


Poate-am să uit de cer, poate-am să uit de mine,
Poate în ochi stingher voi răsădi lumine,
Poate în ruga mea va poposi o boare,
Poate în palma ta voi scrie alinare.

M-am rătăcit acum în ceaţa-nsingurării,
Mi-ai presărat pe drum cenuşa disperării,
Scrisorile-au rămas în sipete uscate,
Bătute de-amintiri, închise de lăcate.

Iubirea ne-a unit, distanţa ne ucide,
În visul surghiunit torn zâmbete placide,
M-aşteaptă resemnări cu cearcăne-n iatacuri,
Râvnite de plecări, supuse-atâtor veacuri.

Voi prinde rădăcini în brazda altui nume
Şi voi hrăni străini, voi bucura o lume,
Dar n-am să uit nicicând – suavă-ţi – răsuflarea
Şi-o să-ţi primesc plângând, în sufletu-mi, chemarea.


sâmbătă, 5 mai 2012

În palme... umbra

Au înflorit iar trandafirii
Nu i-ai văzut în calea ta?
Purtau în ochi roşul iubirii
şi-n pas - o lacrimă de stea.

Căzuse roua peste fire
în dimineaţa când m-ai vrut,
pe chipul meu o strălucire
un zâmbet cald iar ţi-a cerut.

Dar mi-ai lăsat în palme umbra
învăluită în mister
şi-n trupul meu  – nebună – febra,
şi focul nostru efemer.

Exerciţiu... fără destinatar 2( Fragili)

Simt cum treci

 peste florile de colţ o mână sângerează
mereu te-ai temut s-o întinzi
te speriau golurile
şi nopţile tale de singurătate
când numai stinsul foc ţi-era prieten bun

poate n-am ştiut să te ocolesc
poate am vrut să cuprind  în privire
amărăciunea
s-o potrivesc în oglindă
imaginându-mi că din învolburatele ape
îmi poţi răspunde

obosisem şi eu
obosisem să te ascund după pleoape
să-ţi scriu mângâierea în palme
ce n-aveau să fie cuprinse
vreodată de ale tale

şi-atunci împleteam tăceri
într-un noian de zâmbete
irosite cumva într-o fotografie – singurul lucru
ce-mi hrănea deseori cuprinsul

apele tremură

... suntem aşa de fragili amândoi

Exerciţiu... fără destinatar 1

Strigătul tău -
firul de sunet pe care voiam
să mă înfăşor
ca să uit
ca să şterg tot amarul

cum ar fi să îmbrac ochii tăi cu un zâmbet?
să-ţi povestesc despre mine -
culoarea ce se împarte
lumina ce-ţi colindă uneori nopţile
stranii
 şi lungi ca o aripă de condor

sus şi mult prea departe
dincolo de azi şi dincolo de mine
dincolo de toate cuvintele
pe care le-aş îngrămădi într-un snop de amintiri

cu tine, cu dansul tău, cu inima ta
mi-au înflorit salcâmii
nebuni de fericire  îşi toarnă albul
în icoane

tu plângi

într-o lacrimă e o mare de cântec
pe care doar eu ştiu, pot şi-mi doresc să-l ascult...

Căutare

Candelabre se-aprind sub același tavan,
 Doarme noaptea întinsă pe smolitul divan,
 Din sticletii uitați pe un ram înghețat
 Rămân ochii de cântec într-un tril dezghețat.

 Îngânare de pași pe cărări sinilii
 Clocotire de glasuri în asalt de stihii,
 Iriși goi în uitare, albul aripii stins,
 Labirinturi cu ceață pe al vieții cuprins.

 Tot mai greu te găsesc. Oare e de ajuns?
 Depărtarea mă-nghite în al ei nepătruns,
 Te-aș sorbi ca pe-un vis fremătând spre izvor
 Rătăcind iar în matcă, sub albastru zăvor.

 Mă întreb de mai stai, mă întreb cine sunt?
 Pentru ploaia din mine nu sunt guri de pământ.
 Poate-un lujer înfrânt, poate-un zbor amânat,
 Poate brațe deschise într-un câmp semănat.