miercuri, 24 iulie 2013

Postludiu



Lăsată-n agonie, e vina mea săracă -
O prelungire fadă a vieţii fără rost,
De şoapte-ngenuncheate lumina se dezbracă
Şi se ascunde-n umbre, rotundă-n adăpost.

Sub clipe foşnitoare a-ncărunţit devreme,
Năucă-mi se prelinge în piepul dezgolit
Ca versul ce vibrează în glasuri de poeme
Când moare-n scris cuvântul pe lemnul scrijelit.

De va pleca departe, e doar dintr-o credinţă
Că am iubit şi frunza şi toamna ce-a ucis,
C-am devorat în taină amestec de fiinţă
Ştiind că nu-mi rămâne nimic din ce-a fost zis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu