sâmbătă, 23 aprilie 2016

gările sunt simple pretexte


pentru fiecare tren
e un mod salvator de a face oamenii
să urce
să coboare
mă-ntreb atunci
cu naivitatea unui copil
pentru ce s-a inventat zborul?

"nu mă voi îndrăgosti de tine vreodată"


"și m-ai iubit în oglindă
nebun
asudat de frică"
un demon subțire își deșira trupul
fiecare falangă literă
privire închisă în amurg nestăpânit
unde scâncetul ei subțire se făcea plâns
lua verbele în palme
și le rostogolea
până dincolo de promisiune
din libertatea lui fura zile și nopți, și nopți și zile
înjumătățite ore
puse-n incubatoare
să înmulțească respirații
sub tandrețea rostirii în tăcere

marți, 5 aprilie 2016

locuiesc într-o vilă de hârtie


la parter las ferestrele deschise
pentru toate păsările
care cred că storurile nu-s decât niște corăbii
unde-și pot lăsa cântecul ostenit
mai sus potrivesc în ochii icoanelor mele
scânteia fiecărui răsărit
au nevoie de ele oameni călători prin cine sunt
le e de ajuns să privească
apoi se înalță odată cu păsările
și vin
și revin
până când dincolo de pereții casei
cuvintele se lipesc de timp
lăsând să se înțeleagă de ce poezia din oameni și păsări
nu pleacă niciodată