de umbră amăgitoare dincolo de lumină tremură slova din copacul cuvintelor a rămas delirul nopţilor de satin când mi-aminteai că-n fiecare moarte ne adâncim spre noi - fântâna plină de blesteme lăsată la îndemâna însetatului de iubire... |
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu