sâmbătă, 28 aprilie 2012

Vulnerabilitate

plecarea ta naște umbre
 le prind de umeri
 o mângâiere vorbește
 așa îmi încălzesc ultima noapte fără tine

 când atingi răsăritul zilei ce vine
 să mă întrebi
 dacă firele roșii sunt macii
 trimiși să te întâmpine
 ori numai retine de crini
 orbi fără putere și singuri

 unii ar spune că plâng icoane

 mă întreb cum ar fi să-ți zâmbesc
 în puterea unei depărtări care doare
 mă întreb cum ai înțelege
 fragilitatea mea
 când eu o numesc simplu - vulnerabilitate

De construit, de ruinat...

Acum nu timpul
 vina acoperită cu fluturi
 stampă în palme
 deschise numai să primească

  oglinda ei înflorind în cioburi
 sticlă sângerează
 doi copaci se iubesc
 într-unul eu - femeia transparentă

 adâncită în tine
 caut vântul
 surogat în furtuna mea de închipuiri

 gol
 fără haină te simt
 te împart cu o ploaie
 mă ascunzi într-un cuvânt nicio pasăre
 nu se îneacă

 un cântec se scutură de praf
 tălpile aspre au obosit
 în glasul meu își face cuib încă o tăcere

 Dumnezeu scutură vorbe
 eu le găsesc locul și cred

miercuri, 25 aprilie 2012

Silueta

Moto:
,,Ce frumos m-ai zvârlit, ce frumos...,,
Mihu Dragomir -  Încă o primăvară

 Pe un mugur prăfos, de un galben apus
 M-ai pictat într-o zi  - ochi de cer descompus,
 Te priveam răsfățat, mi-erai clipă-n răspuns,
 Eu vlăstarul amar, de iubire străpuns.

 Temelii construind, jocul meu interzis
 Săruta un obraz într-un gest contrazis
 Și-un parfum de culori răsfira în potir,
 Să-ți aducă în dar, în răvaș - repentir.

 Ce frumos m-ai zvârlit, ce frumos ți-am rămas
 În aprinsul sărut, magul tău pătimaș
 Ce-ți ghicea în ghioc, pe un ram înverzit
 Când o ploaie cânta într-un dor slobozit.

vineri, 20 aprilie 2012

Fluide... noi

Priviri lichide, adâncite-n spaţii
Se-ncolăcesc în pietrele fierbinţi,
Uitând de fantezie şi de graţii,
De clipele când ne simţeam cuminţi.

Tuşesc puhoaiele în burţi de stâncă
Şi pacea se răsfiră-n clocot larg,
Mustesc nelinişti, teama ni-i adâncă,
De tâmple mii de sunete se sparg.

Pătrunde-n sânge oarba viitură,
Tu mă cunoşti, te-am aşteptat mereu.
Amestecăm vocalele cu ură,
Apoi iubim sălbatic. Nu ni-i greu.

Ne înroşim şi-n abur de plăcere
Spre vale curgem iute, în şuvoi,
Din cratere, în geamăt de durere,
Zvâcneşte-n spasme ultimul convoi.

Apoi pe valul magmei întărite
Aprindem felinare-ntr-un iacint -
Sunt fluturii din visuri făurite...
Eu te-am iubit şi ieri... azi nu dezmint.

joi, 19 aprilie 2012

Doar a noastră...

Și mi se face seară, și mi se face frig
Îmi este dor de ape, cui aș putea să strig?
Cum aș putea s-adun în matca mea de gânduri
Atâtea întâmplări nespuse printre rânduri?

Îmi este-așa târziu și-mi tremură mătăsuri,
Furtuna de cuvânt nu ține cont de păsuri
Adesea-mi răvășește trecutul plin de noi,
Îmi bântuie tristețea cu pași străini și goi.

Și oare să te-ntreb în dimineți neclare
Pe unde-am părăsit vechi semne de mirare?
Sărutului - ce porți i-am colorat în taină
Și fulgilor de nea de ce le-am luat o iarnă?

Mai bine înflorind în nopți mărgăritare
Din ceruri să culeg legendele stelare,
Și-n ele să înalț o dragoste sihastră
Să zboare-n infinit ca pasărea măiastră.

Și tu și eu știam că este doar a noastră...

Un clovn, zâmbind...amar

Iubind arena, dincolo de măști,

Eu am zâmbit ca ploaia în lumină,

Nu mi-am imaginat că mă urăști

În fond, n-aveam în suflet nicio vină.



Ieșeam timid, aplauzele vii

Umpleau cupola circului îndată,

Sub reflectoare spectatorii - mii

Nu oboseau să râdă înc-o dată.



Veneau aici, urale aruncând

Într-o casacada-a chipurilor strâmbe,

Eram așa de trist, însă, uitând,

Rostogoleam o lacrimă în tumbe.



Aveam poveri, dar le-nfundam ades

În buzunar, la piept, unde o floare

Găsea că-i locul inimii ales

Să poarte-n ea iubirea care doare.



Tu m-ai știut. Cupolele visau.

Ca toți circarii, eu purtam un suflet,

Chiar dacă apele în ochi valsau,

Eu tot zâmbeam cu pauze-n răsuflet.



Azi voi pleca. E circu-acum închis,

Sub masca mea e multă-ngrijorare...

În fața ta lăsa-voi drum deschis,

Îmi iau de mână clovnii. Scriu... UITARE.

miercuri, 18 aprilie 2012

Birdie 19 - Avem suflet, poftă bună...

M-aş hrăni.

Mi-e al dracului de foame, Birdie!
Atâţia viermi cu haine de paradă
ca-n primăvara asta chiar n-am mai văzut.
În ierburi stau ca la ei acasă,
îi ţin buruienile în braţe
şi le suflă-n ureche numai de bine.


Ziceai de fluturi?
Cum să le smulg eu aripile, nebuno?
Prefer să-i privesc -
se ating în aer, se iubesc
şi eu uit de foame...
cu dragostea nu-i de glumit, ce naiba?!


M-aş hrăni.
În sufletul meu e destul.
Ce dacă nu-i mai pasă?
Când va veni acasă, o să-şi pună pofta-n cui.
Cu paralele lui poate să-şi cumpere orice...


S-a adus peşte la Leonida?
Asta ziceai?

Actual

Nestingherită, ploia mea te-mbracă,
E-aşa uşoară-n aer şi te doare
Că n-o mai simţi, că nu o vezi cum moare
Când apele spre tine îşi dezbracă.

Ţi-a dăruit căderi fragile-n şoapte,
Un mugur viu şi cânt de violină,
Poeme spuse vara, în surdină,
Şi guri de foc pe cerul stins de noapte.

În pas alert, călăuzindu-ţi drumul,
Te-a răcorit în arşiţa păgână,
Te-a încântat şi te-a luat de mână,
Din floare albă răsfirând parfumul.

Acum e frig, o ploaie rece-n oase
Aşterne pânze peste-ntreaga lume,
Tu n-o mai ştii şi n-o mai strigi pe nume,
Păstrezi în vers doar rimele tăioase.

Aşa e dat, în hume, ne-mblânzită,
s-ajungă ea - de îngeri nepăzită...

marți, 17 aprilie 2012

...mai sunt viața ta?

de data asta
nu te voi sili să-mi răspunzi
ajungă zilei grija de mâine
afirmai
umbletul meu pe un trup asudat
urlet în stepa însingurării
și un colț strălucind gata să înșface


nu-mi spune că poți vorbi oricum
cuvinte înșirate cântăresc pe un taler
minciuna
scot la vânzare imagini
vistieria unei minți e goală
când credeai că poți iubi te-au sărăcit
profitând en-grosse


numai bucata mea de dragoste
se scutură de praf moare de sete
urcă munții din ploaie se adapă
și în fulger se îmbracă


sunt mulți mărăcini
pe margini flori tu cauți grădina și
eu nu știu să îți mai fiu
m-au vândut pe niscaiva parale
și tu-mi repeți
nu face doi bani viața asta...



mai sunt viața ta?

...

Eu am păstrat lumina Ta în palme
Și flori de iasomie-am inventat,
Să-mi lunece în alb ciuntit sudalme -
Poveste despre drumu-Ți întristat.

În urma mea am vrut să crească zile,
Să uit calvarul unde Te-au supus
Când maicile își plâng spre cer, umile,
Tristețile născute-ntr-un apus.

Golgota strigă sub povara serii,
Se scutură în moarte viața Ta,
Păstrez în mine marginea durerii
Mustind și astăzi, pentru-a arăta

Credința pusă mai presus de toate,
Iubirea pentru oameni și-adevăr
Când sfinții sunt așa puțini și, poate,
Prea multe eve ne-amăgesc c-un măr.

Cuvântul Tău se va păstra în Carte -
Vor ști de el și oameni fără glas,
Și orbi care în lume nu au parte
De ochii vieții-n care ne-ai rămas.

joi, 12 aprilie 2012

Fără contur

Castele sfărâmate, nisipu-i vânturat
De valuri abătute ce nu cunosc mirarea,
Rămâne drumu-n palmă, ades neconturat,
Se-acoperă de ape, neliniştit, cărarea.

Preschimbă-se-n uitare neţărmuritul zbor
Când albatrosul cade sfârşind în colţ de stâncă,
Se-aşază alge-n trepte - în verdele sobor
Şi frica se împarte în ochi de groapă-adâncă.

Priveşte-te în umbra ce născoceşte-un vis,
Colindă-mi nesfârşirea - furtună prinsă-n noduri
Şi lasă-mi rătăcirea pierdută în abis,
Trăieşte-n ape limpezi, fără-amăgiri sub poduri.

Sub umbletul furtunii

Lumina asfinţitului nătâng
Împrăştie mâhnire-n altă zare,
Ascult copacii rătăcită-n crâng,
Sub scoarţa lor - nescrisă cuvântare.

Din ochii mei ce născocesc scântei
Se-aprinde-un fulger, roşie văpaie,
Se zbate marea-n gurile de stei
Peste cuprinsuri năvăleşte-o ploaie.

Un praf nebun de stele-ngălbenind
Nisip uitat sub sticle, în clepsidre,
Durerea mea sub maluri şovăind
E prinsă-n încleştarea unor hidre.

Un ciot lăsat pe ţărmul albicios -
Ofrandă valului ce ne desparte
Va arde-ncet în lut sfărâmicios
Când amforele dorm în zid - departe.

...în neclintire

galbenă ca o scânteie
- ursitoare
vântul mângâie mătăsuri şi
cireşul a uitat să înflorească

îl podidiseră lacrimile
pe bunicul
când primăvara îi aruncase în moarte odorul

fuioare de alb în furca ei
aninată în colţul vechi al grindei
şi mâinile răsucind un fir
se terminase demult povestea

o cumpănă adormită
câteva fotografii şi ghizdul fântânii
în aşteptare
păsări venite să se adape
mai departe... o altă poveste şi tristeţi

culeg scânteia
o aşez pe pământul reavăn
şi-mi las amintirile să respire
în faţa unei cruci unde piatra mă doare
în neclintire...

Sper...

Pasul meu nu merge prin nisipuri
Glezna-i plină de poeme scrise
Pe oglinda ta văd zeci de chipuri;
Voi pleca şi-ţi las zilele ninse.

Din secunda ta-mi voi lua avutul -
Vorba rătăcită printre dune,
Ca să îmblânzesc adesea lutul
Ce-ţi cânta în vremurile bune.

Să nu cauţi iar braţul nervurii,
Nu mai sunt demult o frunză verde
Am furat din semnele gravurii
Cenuşiul ploii ce se pierde.

Sper ca să-ţi găseşti pe cerul serii
Steaua care-n veci să strălucească,
Să-ţi culeagă florile durerii,
Să te-aline apoi şi să iubească...

Birdie 18 - despre naivitate

mă iar au fript ăştia scrumbie
eu credeam că e ceaţă
şi planoarele noastre vor da de belea


într-o zi cineva m-a confundat cu un zmeu
se prefăcea că suflă
şi voia să mă-nalţ
Doamne mirosea a şliboviţă
cum era să-l cred pe cuvânt
când nu-şi împleticea degetele, ci doar limba

eu îi vorbeam păsăreşte
el îmi spunea că se răceşte vremea
i-a spus una de la meteo cu fusta scurtă
când se uita chiorâş la ea prin sticlă

l-am sfătuit să nu creadă
Dumnezeu udă gurile proştilor cu bârfe
şi pământul cu ploaie

încă miroase a scrumbie
numai eu visez peştişorul de aur

auzi Birdie fraierul ăsta e nou pe aici
zice că... şapte dintr-o dată
şi nebunul ăla spunea doar de trei

să mai crezi în oameni şi-n poveşti

hmmm!

Braille

sunt femeia care te face să tresari
de aceea
îţi las un poem
să-ţi obosească noaptea
cu întrebări chinuitoare ca lipitorile

în apa mea mâlul îmbracă glezne
tu-mi spui că nuferii nu-s de vânzare
trădătorii se-nghesuie
să scrie afişe în culori stridente
tocmai când poveştile s-au terminat

tocmesc un flaşnetar
apa murmură printre săbii
aseară te credeam războinic tu-mi spui
că a fost doar un zvon
trecuse un vânt printre sălcii
două ştiuci deschid gura nu clipesc
răpitorii atacă în linişte

rog flaşnetarul să plece
lipitorile nu mai dansează
poemul meu se scrie
când rochia albastră îmi dezgoleşte genunchii

vei învăţa să citeşti în Braille?

Dar

O filă-ţi dăruiesc din primăvară
Şi semne stinse-n dansuri de egrete,
Petale în ninsori ce-or să regrete
Că vântul a fugit în prag de seară.

O filă prinsă-n simfonii albastre,
Aripă de cocor plutind pe zare,
Un răsărit ce mistuie, se pare,
În roşu-i strălucind sfere sihastre.

Şi ploaia mea cu zâmbet de lumină
Iscat din strălucirea unui fulger,
Neînsemnatul zbor din vis de înger
Când ochii mei se tulbură de vină.

Să n-o opreşti din ultima cădere,
Un braţ întins e semnul de la tine
Ce poate plânsul meu să-l mai aline
Când strig în van şi nu mai am putere.

duminică, 8 aprilie 2012

Tandreţe

Nu m-ai găsit pe mine. În splendoare
Ai revărsat doar semne de iubire...
Când ploile-au umplut potir de floare,
Mă întrebai: Ești tu sau altă fire?

Mă răspândeam în picurii de viață,
Povara apei îți hrănea credința
Parfumul meu - prin abur de verdeață
Îți cuprindea în brațele-i căința.

Mereu mi-ai scris în ochi de primăvară,
Tandrețe de poem ai prins în ramuri,
Zburau prin iriși fluturi albi, de ceară
Cu aripi largi, lucind în fir de lamuri.

Cutreier stins în marea agitată,
De glasuri prinse-n rime-nvolburate,
Iubirea mea de soare-i săgetată
Și-adoarme lin în vase ancorate.

de iarnă cu îngeri şi cai...

va ninge iar
oameni de zăpadă pe strada
unde privighetorile au amuţit
privind în ochi de floare

din mine nu mai răsar cântece
un stol de corbi împuţinează visarea
şi tu-mi spui să citesc Songs of Innocence
să-ţi culeg litere din palme
cum un tipograf caută înţelesuri

printre ramuri mor îngeri
eu le-mprumut giulgi de petale
şi-n scoarţe le-aştern trecerea-
dimensiunile nu sunt cele pe care
le ştim noi doi

tu-mi pui la ureche cercei
şi-mi spui să zâmbesc
dinţii mei albi ies la paradă
tu nu mă crezi
şi iarna mă scoate pe hipodrom -
caii nechează

sâmbătă, 7 aprilie 2012

şi tablourile spun poveşti...

azi mi-ai arătat
că frica umbreşte
fereastra unde aşteptai să apar

sub draperie
un surâs poartă patine
lunecă simplu pe tăişul unui cuţit
mâna pictorului tremură
şi linia muşcă uşor colţul gurii
vorbind

nu-mi atingi umerii
şi din "zăpada făpturii" mele
rostogoleşti bulgări
te joci cum un copil construieşte cazemate
şi-ţi simt parfumul -
aşa se nasc în pânze mărgăritarele

poate pentru că sunt necunoscuta
în dreptul căreia te opreşti
când te saturi de singurătate
şi vrei să-ţi torn poveşti, broscoiule fermecat

Suplicii de april

Las umbra mea să-ndemne iar cocorii
În zbor să îmi alunge răvăşirea,
Plutind prin pâcla serii-n risipirea
De roşu stins în straiele ninsorii.

Las gândul meu neliniştii povară
Şi m-adâncesc în somnul de petale -
Urzind în taină fulgere sacrale
Ce plouă surd pământu-n primăvară.

Nu răstignesc orbirea nopţii crude,
Ci mângâi mugurii visând aproape
De seve-n care vor să se adape
Doi inorogi cu visurile nude.

Se alungeşte cenuşiu-n goluri,
Copacii dorm pe aspre metereze
Voind copiii veşnic să-şi vegheze
De păsări-pietre care vin în stoluri.

Las umbra mea în văl de-ntunecime
Crucificată-n vena stihuirii,
Colindul meu i-l dăruiesc iubirii
Să-l cânte în april fără asprime.

joi, 5 aprilie 2012

Întrebătoare

Mansarda-i îmbrăcată-n fluturi,
Sofalele au aţipit,
În părul meu aş vrea să scuturi
Un vânt de vară, nisipit.

Pianul cântă în surdină,
O mână-abia l-a mângâiat,
Spre seară cade o cortină
În aer verde, tămâiat.

Mi-e rece încă fără tine,
Las cioburile-năluciri
În pânzele de pe retine,
Să nască-n mine străluciri.

Şi să m-aprind îmbietoare
În noaptea vechiului păcat,
Mirată şi întrebătoare...
Pe unde-mi eşti? De ce-ai plecat?

miercuri, 4 aprilie 2012

În ochi de ploi înfloresc...

De-un colț de stea atârn două idile -
E prea târziu să le mai pot cuprinde,
Las cerului privirile umile
Când răsăritu-n ziuă se aprinde.

Scufund în apa mării o povară,
Să-mi poarte valul grijă mai departe
Uitând de-nstrăinarea mea amară,
De linia ce astăzi ne desparte.

Pe care cale să-mi găsesc scăparea
Și-n ce credință să îmi las destinul,
Când rugilor le-am dăruit uitarea
Și florilor din câmp le-am luat rubinul?

De-aceea sângerez în amurgire,
De-aceea-mi pierd iubirile în stele -
Să gust din pacea nopții amăgire
Și să-nfloresc în ochi de ploi rebele.

De acolo vine...

Dincolo de păsări,
glasul meu capătă formă de sferă,
pluteşte printre arbori
si se fărâmă când ace de frig
se năpustesc peste lume.

Atunci calotele
se transformă în cuiburi
unde iubirea se adăposteşte
la vreme de răstrişte.

Deseori ne căutăm printre muguri:
tu - frunză,
eu - floarea ce-apare dinainte-ţi
ca o scânteie de lumină,
scuturată mai apoi.

Ne regăsim
când bruma ne aruncă în vâltori:
eu - rodul unei iubiri arse
tu - semnul că viaţa se va opri într-un punct.

Doar atingerea zilei
ne uneşte
în ceea ce nouă ne place
să numim privirea spre cer...

de acolo vine o altă primăvară...

luni, 2 aprilie 2012

Ciutura

Sunt clipa ta surprinsă de năvoade
Când vremea şi-a lăsat pe şesuri trupul,
Uitând în urmă zeii fără scrupul
Ce împânzeau pământul cu iscoade.


Sunt firul alb ce se destramă-n aer,
Porunca zilei de-a-nălţa o rugă,
Sunt pasul tău pe margini de văiugă
Şi sensul prins în slovele de faer.


Şi merg mereu pe urma ta, stăpâne,
Canine veacuri mă aşteaptă iară.
Eu nu le vreau. O iarnă-n primăvară
Voi preschimba. Şi lutu-n caldă pâine.


Să nu mă cerţi dacă mi-i vorba seacă,
Voi învăţa să îmi primesc calvarul.
Icoana-ţi va surâde sub cleştarul
Atâtor ploi. Azi viaţa-mi se îneacă.