marți, 31 mai 2011

Potolire

Din semnul tău a mai rămas o pată -
Aromă de salcâm întârziat,
O lacrimă pe-obrazul roz, de fată,
Cândva, de râsul tău, extaziat.

Trecutul tremură sub scoarţa dură,
Copacii se aruncă-n băi de vânt
Şi poartă-n trup semne de-arsură,
Şi flăcări frunze risipite-n cânt.

A înflorit durerea-n ceara serii,
Iar luna a căzut din boltă iar,
Culcuş găsind în palma adierii
Când clipele se-ntorc spre cireşar.

Nebun de mine, cuibărit în ramuri,
O apă aşteptai ca să atingi,
Amestecând iubire în balsamuri,
Spunând în taină: “Ploaie, vino de mă stingi!”

luni, 30 mai 2011

Atât de aproape de...




Când eşti departe de tine,
simt cum se apropie lumina;
nu stihul îi dă strălucirea,
ci gândul că nu mă ştii,
că tainele sunt făcute pentru a vieţui cu farmecul,
nicidecum pentru a fi dezlegate.

Când eşti departe de tine,
verbul se-mbracă în timpul viitor,
semnele se-ndrăgostesc de anotimpuri
şi le fac să râdă soarelui
în fiece clipă.

Eliberează cuvintele
şi fă-le privighetori
în urechea arborilor să răsune
cântec de iubire;
nu căuta spre tăceri pe care hărţile nu le indică
ori spre cunoaşteri cu chipuri anoste.

Trăieşte departe de tine,
dăruind,
aşa cum valurile ofrandă sunt
ţărmului sărutat de vânt
şi-atunci vei fi atât de aproape de…

duminică, 29 mai 2011

"Ghost"

Îngemănate-n unda nopţii,
Secundele au obosit,
Crispate stau pe chipul sorţii
În val de riduri ponosit.

Se scriu în panoplii de visuri
Poveşti cu file argintii,
Lăsând luciri peste înscrisuri
Cu trupurile pământii.

În miezul zilei se răsfaţă
Idei cu aripe de cer,
Apoi se pierd uşor, în ceaţă,
În irişi palizi, de mister.

Retinele se înfioară
Şi tremură al lumii rost,
În ploaia rece de afară
Tăcerea nu-i decât un “ghost”.

vineri, 27 mai 2011

Birdie 3



Birdie e novice!

Ea crede că adevărurile
stau în gurile oamenilor
precum picăturile de ploaie
atârnând de streşini.

Nu foloseşte cuvinte blindate şi
nu se crede pe front niciodată ;
poate tocmai de aceea
s-a trezit într-o zi
cu un prăpădit de glonţ,
jucăuş ce-i drept,
în aripă.

A zâmbit şăgalnic
şi s-a îndreptat spre
gura aceea neagră
din care fumul se scurgea
în ritm de bolero
de parcă Ravel ar fi pândit
la coada trăgaciului.

Şi-a pus cealaltă aripă în şold
şi a strigat
fără niciun pic de jenă:
-Mă, tu ştii cum e să zbori cu o aripă?

Birdie e novice!
Dar proastă, never!

miercuri, 25 mai 2011

Roşu



S-au scuturat în poala zilei macii
Înfierbântaţi, aşa cum îi ştiam,
Şi uite-i cum în lujere, săracii
Păstrează adieri cum bănuiam.

Mi-au povestit că sângerează vara,
Că soarele e prinţul cel vestit,
Că-n pânze viorii se-mbracă seara
Lăsând un cântec nopţii de rostit.

M-ating de suflet roşu de petală,
Ascult poveşti cu miez de mai focos
Şi las pământului o fulguială
De gând ucis în pocnet lunecos…

marți, 24 mai 2011

Birdie 2

Birdie sare coarda.
Ea nu ştie că-n funie stau deopotrivă
moarte şi joc;
sare ca o nebună de pe un picior pe altul.

De când e lipsită de aripi,
e prima în campionat
sunt mulţi acolo, în curtea cu bluze albe
şi copaci plini de cuiburi
mulţi sar coarda
una… două… trei… cinci.... şase.

Deseori se iau la întrecere
şi-atunci filmele din casa cu stafii
fug de pe ecrane
şi coboară în curte,
înghesuindu-se printre picioarele băncilor.

Birdie nu se sperie niciodată
Îi ia de mână pe Inginerul, Grecoaica, Cizmarul
şi-n cele din urmă pe cel căruia toţi îi spun Profesorul
nu din respect, ci dintr-o simplă obişnuinţă.

Se prind de mâini şi Birdie cântă:
Eu zbor…
Tu zbori…
El zboară

luni, 23 mai 2011

Birdie

Birdie e corigentă la română.
Proasta!
A uitat cum se conjugă verbul a zbura
şi asta de când i-au fost ciuntite aripile de o furtună;
o săgetase un fulger
care voia să se joace de-a baba oarba
el - legat la ochi
ea - alergând azuriu,
cu dâră de alb pe degetele picioarelor;
murise zăpada sub unghii
în primăvara în care toate răvaşele
îşi găsiseră loc în sân de livadă.
Năucă, încearcă şi-acum…
Eu zburăm…
Tu zburau…
El zbor…
Cum naiba suna toată povestea asta?
Birdie e corigentă la română.
Lasă!
Vine vara… legat la ochi, un fulger şi ploaia…

duminică, 22 mai 2011

Adăugare

E-atâta luptă-ntre ziuă şi noapte
Şi-atâta joc între viaţă şi moarte
Iubitule, poţi oare să-mi spui
Unde mi-e soarta, în care cui
stă agăţată?

E-atâta culoare în ochii de cer
Şi-atâta durere în piept de arcer
Iubitule, poţi oare să crezi
Că ploaia-i tristă şi aiurezi
pe margini de vis?

Nici tuşele serii, nici blând răsărit,
Nici vâslele verii, nici drum colbărit
Nu-ţi caută vina; ascultă
Şi pune-n lumină mai multă
Iubire când poţi…

sâmbătă, 21 mai 2011

Acar

Un biet acar -
mă duc pe linii frânte-n goluri
oricâte ace schimb
mereu să prind în ploi
obraji de crustă rece în nămoluri
când paşii tăi sunt rătăciţi şi-atât de goi.

Topesc tăceri,
dezbrac de verde lunca
şi mă doare
un mal surpat,
un inelar şi-atâta acuzare
de-a fi rostit cuvinte îmbrăcate-n maci,
definitive şi strigându-ţi apăsat:
-Să taci!

Un biet acar
pe care salcâmii îl omoară
când şuierat prelung de vânt doboară
flori
prinse-n perechi orânduite-n ciucuri...
-Mă pierd în ploi,
poţi să te bucuri...

vineri, 20 mai 2011

Pe strada mea



Pe strada mea
liliacul se joacă-n coame de cai;
nebune se-ntind visurile pe asfalt
duhnind a noapte,
iar de beţia lor mă molipsesc
atunci când nu vreau să mă vezi,
atunci când nu vreau să m-auzi.

Pe strada mea
timpul nu oboseşte
doar numără lunile aşa cum vin,
la rând,
topeşte ninsori în tâmple de salcâmi
şi pune teii să adoarmă visurile,
să nu zboare mai departe
de sufletele noastre
şi nicio talpă să nu le strivească miezul.

Pe strada mea liniştea doare,
iar adierea aleargă desculţă
ca o străină pierdută de lume;
pe strada mea
numai ploaia este la ea acasă.

joi, 19 mai 2011

Despre scrieri

Ce-am scris, am scris!
Cand lui Pilat din Pont, (din Marea Neagra), i s-a cerut sa stearga ceea ce scrisese pe cruce, "Isus Imparatul Evreilor", acesta a replicat : "Ce-am scris, am scris!". Nu numai ca scrisul nu poate fi intors, ca o sageata scapata din incordarea acului, dar scrisul ne judeca la posteritate. Caci, intre a scrie si a face, nu este nici o diferenta. Putea sa zica prea bine: "ce-am facut am facut", nu mai pot sterge si nici corecta. Asa zic si eu, "ce-am scris, am scris..." Caci omul cat traieste, scrie povesti in pietre!


preluare de pe blogul http://anticamerad.blogspot.com/
pentru că-mi place cât de sincer scrie David, pentru că lăsăm dâre de fum prin arderi de viaţă, pentru că verba volant...

miercuri, 18 mai 2011

Au înflorit castanii

Au înflorit castanii în buza primăverii
Şi-n haine albe-mbracă al cerului surâs,
Păstrează-n ochi de îngeri doar taina învierii,
Iar moartea o alungă în hohote de râs.

Se toarnă-n ciucuri palizi lumina ceruită,
Iar soarele molatic zâmbeşte – un hoinar
Ce stoarce-n toţi castanii durerea plumbuită
Şi dăruieşte firii răvaşul selenar.

Au înflorit castanii prinzând între coroane
Arome de visare şi triluri de iubiri,
Purtând pe umeri păsări şi vechile blazoane
Dansând în cupa serii pe note de albiri.

marți, 17 mai 2011

Dincolo de cruci

Un morman de oase :
asta au aruncat groparii
peste racla Elenei,
ca să fie Ion alături de ea
în cele veşnice.

Nu se vedea în ochii lui nici ura,
nici bucuria,
nici lacrima,
nici lumina;
găuri adânci scoteau spre soare
întunericul căpătat
prin trecerea sa dincolo,
unde cuvintele îşi pierd aripa
şi anotimpurile se topesc în tăceri.

Doar bătăi de ciocan
îl încredinţau pe Ion că soaţa lui
e acolo, cu trupul,
în timp ce sufletul
se cocoţase pe-o cruce hlizind
spre mulţimea adunată la îngropăciune

...şi vântul bătea,
iar clopotniţa cimitirului legăna spirite...

luni, 16 mai 2011

Mi-e silă...

Nu boala ta de moarte mă sperie,
ci gândul că-ntr-o zi
n-am să fiu în stare să plâng
să-mi arunc apoi lacrimile
în coşul de gunoi
şi să tac
să tac dracului odată
pentru că umbrele,
umbrele nu pot înţelege
sensul cuvântului;
ele cred că realitatea e doar una
a lor şi numai a lor…

prefer să rămân piatră
şi dalta uitării
să-şi lase pe chipul meu
un sărut
n-am nevoie de magicieni,
de poeţi sau de pictori
nu sunt muza
căutând bruma de dragoste,
iar dacă scriu
e pentru că-n degetele minţii
stau atâtea-ntâmplări
din care condeiele-şi trag seva.

Nu te-am căutat
în zidul meu se împiedică necunoaşterea
şi sâmburi de minciună te învăluie;
mi-e silă
doar atât…mi-e silă de boala de moarte
care te-a cuprins…

sâmbătă, 14 mai 2011

Soarele



Soarele ştie să-şi tolănească lumina
pe sânul ei ca o piersică;
nu e invidios pe noaptea
care a cuprins-o
în indigo
şi nici pe bruma de timp
care-i învăluie nurii;

Când, îndrăgostit o cuprinde,
se revarsă în odaia pictorului
o mare de cânturi,
doar ea le aude –
privighetori în coşul pieptului,
răsturnând notele-n mângâieri
unde moliciunea e prezenţă.

Soarele ştie să-i deseneze îngeri
se ţese-n glas bucuria
şi-atunci cuvintele poartă aure -
nimburi de floare-n ochii săi limpezi,
fântâni din care se-adapă
setea ei nesfârşită
de iubire.

miercuri, 11 mai 2011

Traiectorii

Ea pune tăcere în iarbă
fir cu fir
precum orezu-ntr-o mlaştină crudă
neîncepută

Chiar acum?
Când sosise vestea
că-n atelierul de pe strada Zugravilor
pictorul a-nnebunit?

Se tot povestea că ibovnica lui
cu nume de floare
luase drumul pustiului
în zig-zag să-şi poarte petalele -
umbre-n spinări de caravane,
oblojind feţe de beduini însinguraţi…

L-auzea şi acum strigând:
-Nefericito!
Cuţitul meu n-a atins vasele tale
şi nici gura nu ţi-a pârjolit sânul
în care vârtej de priviri
îşi caută furtuna

…………………………

şi-o lacrimă-i se perinda
în albului ochiului
singura stea
picată-acum în firele de iarbă
unde găsea tăcerea,
tăcerea ei -
o altă faţă-a nebuniei
în mlaştina cu nuferi blânzi.

Între

El adoră fuga.
Ea doar linge ca o râmă pământul pe care-l calcă
în peregrinările sale.
Deşi a minimalizat fiecare prezenţă
în drumul său,
tot se strecoară
uitându-şi virtuţile pe marginea unui şanţ,
doar va mai atinge vreo talpă -
o ultimă urmă prăfuită de miile de atingeri

El adoră fuga
şi cuvântul puţin în care ea caută
ca-ntr-un rucsac sticla de apă,
nenorocita aia de sticlă
atât de goală acum
când streşinile privesc după o ploaie de vară...

marți, 10 mai 2011

Atelier 2 -amintirile

Belladonna luminează tăcut
chiar şi atunci când furtunile
întunecă mintea pictorului ameţit
de atâta frumuseţe;
irişii ei croiesc plasă nevinovată
în care peştii nu se zbat
ci doar împlinesc aşa, într-o doară,
câte o dorinţă.

Iar când nisipurile îi mână
răsuflarea printre dune,
el fuge să prindă-n penel
câte-o fată morgana
-imortalizare a propriei iluzii
(şi Belladonna zâmbeşte
înflorind în colţul gurii ca un măceş
sălbatic).


De i-ar prinde sărutul,
n-ar mai crede că e nebun
şi-n cămaşa de forţă
ar pune toate vorbele putrede
pe care soarta i le-a copiat
cu litere de mână
aşa cum învăţase demult, demult.
( am uitat să spun, pictorul mânuia penelul,
dar nu era străin de condei
-deseori meşteşugea cuvinte
atât de fermecătoare, încât Belladonna
adormea pe braţele câteunui
albatros
rătăcit în marea LUI sidefie).

...o priveşte
oare EA e femeia de care se-ndrăgostise?
câte măşti să-i smulgă portretului făcut
pentru a regăsi
floarea pe care o călcase
cu talpa neştiinţei
( şi Belladonna zâmbea, despletindu-şi
amintirile...)

luni, 9 mai 2011

Obrăznicie

N-am să te-aştept într-un zbor;
ţipă marea şi mă trage de-un picior
glezna să-mi ude c-un cântec
pe care l-au uitat sirenele,
cuibărit între stânci.

Şi dacă ai gândurile adânci,
nu-mi flutura idei
pe care apa le spală;
aşterne-le-n atelier
pe un petic din lumina zilei
ca şi când, din nou,
acelaşi prier,
zălud ca şi mine,
îţi va răsturna în paletă
un zâmbet cochet
- discret
(ca să nu afle marea cât albastru
e-n sufletul pictorului
sihastru).

N-am să te aştept într-un zbor
... de n-ar ţipa marea,
cât de uşor
mi-ar fi să te-ntreb:Cine eşti ?
Şi-n ce atelier de visuri plămădeşti
cuvinte?

Dar marea ţipă
n-o pot lăsa nicidecum
să-mi frângă şi astă ultimă aripă...

duminică, 8 mai 2011

Verde

Pocnea în grădina mea primăvara
tu-mi respirai la ureche
şi eu prindeam cuvintele
ca pe nişte păsări zglobii
fabricate din hârtie
să le pot colora cu râsul meu.

Şi, dragul meu, nu-ţi puteam spune
iartă-mă;
incriminarea m-ar fi făcut
să alung păsările
când strigam
şi-atunci cui aş mai fi dăruit
verdele din ochii mei ?

Aaaa ! Am înţeles !
Ţi l-aş fi dăruit numai ţie
să-l presari în dinţii ierburilor
mărunte pe care le-am călcat
din neştiinţă.
Să-l aşterni în vârf de penel
şi să colorezi speranţa
că, mâine şi poimâine
din plămânii tăi aerul
va primeni cuvintele de lângă urechea mea
cu noi sensuri de iubire...

Ceva firesc

Doamne,-n ochii tăi seninul
S-a ascuns şi-l căutam,
Când din lume tot veninul
Cată lung spre ce eram.

Doamne,-n iarba asta crudă
Calc aproape făr’ să ştiu
Că sub talpa mea asudă
Firul verde care-i viu.

Îl omor din neştiinţă,
Îl strivesc fără păcat,
Am aflat că-i o fiinţă
Şi de-aceea-s ne-mpăcat.

Şi pe mine mă striveşte
Viaţa, aruncându-mi roţi
Peste floarea care-mi creşte
Chiar în palme…Tu socoţi

Cât de-adâncă este rana?
Cât de-nsângeraţi acum
Macii caută spre strana
Construită de un fum?

Doamne,-nvaţă-mă odată
Să nu calc tot ce iubesc.
Nu se-ntoarce niciodată…
Moartea e ceva firesc.

Marian Nistor - Fa-ma Doamne o lacrima

Asculta mai multe audio diverse

vineri, 6 mai 2011

Atelier

Abia păşeşte în atelierul de pictură.
Are în minte imaginea tăişului de cuţit
prinsă-n câteva petale de liliac ;
i-l oferise el chiar la intrare
să dea primăverii un preţ de existenţă,
altfel frigul i-ar fi suprimat
orice percepţie a florii.

De-ar putea închide pentru o clipă ochii!

În atelierul cu umbre
poţi călca fără să vezi !
Te aşezi şi laşi mâna pictorului
să mângâie culoarea
ori să mişte puncte şi linii
într-un poem pe care tu, Belladonna,
poţi doar să-l asculţi
aşa, ca pe un Saint-Saens uitat pe disc...

Şi nu mori ca o lebădă,
ci doar împrumuţi tăcerea ei
când mâna pictorului îţi netezeşte fruntea
c-un sărut,
ştergând oboseala zilei
cuibărită într-un suflet de Evă !

Pluteşte, Belladonna !
Chiar şi cuţitele au amuţit !


joi, 5 mai 2011

Destin de poveste

Sunt pe târâm, rătăcind, o poveste
Prinsă-ntre zodii cu feţele reci,
Picuri de ploaie ţi-aduc nouă veste
Când, printre clipe, mereu te petreci.

Serile tale m-aştern între versuri,
Pline de dragoste, fără sfârşit,
Eu descifrez în poeme iar mersuri
Şi-un glas ce strigă aşa, răvăşit.

Pune-ntâmplarea-ntre zimţii de astre
Dă-i strălucire şi glas de caval,
Când, înroşite, ard visele noastre,
Seara-şi aruncă spre noi înc-un val.

Chiar de tăcerea m-aruncă-n tristeţe,
Caut spre tine cu-aceleaşi priviri
Noaptea nu poate nimic să-mi îngheţe:
Nici luna-mi albă şi nici amintiri.

Frig

E încă frig aici, la mine,
Nici vântul n-a prea izbutit
Să sufle praful din stamine,
Să spună : Uite,-a înflorit

Bucata asta de sulfină
Cu ochii galbeni, ca de stea,
Purtând conduri de balerină
Când luna mai abia vestea

Cum soarele se cam zgârceşte
S-apară pe la sindrofii
Gândind că ne cam prisoseşte
Să alergăm prin păpădii.

E încă frig aici şi-n mine,
Absenţe număr şi tu simţi
Că frigurile-s cabotine,
Dar ne strivesc cu a lor dinţi...

marți, 3 mai 2011

Rotire de clipă

Clipa mea e-ndurerată,
Timpul iar o schingiuieşte,
Ar pleca înaripată
Vântul, uite,-o biciuieşte.

I-a şoptit din întâmplare
C-o va lua cu el în sfere
Cât mai sus, spre Ursa Mare,
Unde va topi mistere.

Ştiu, iubite, că esenţe
Am pierdut printre ruine,
Când nesocoteam prezenţe
Importante pentru mine.

De aceea scutur timpul
Şi-l veghez într-o credinţă,
Când voi cerne-n lut nisipul,
Să ajung la pocăinţă.

Să mai amintesc din ceruri
Despre ploaia-ntâmplătoare,
Despre zecile de doruri,
Despre numele-mi de floare...

Mai lasă-mă, Doamne...

Mai lasă-mă,
Doamne,
să urc încă un munte,
chiar dacă dincolo de el
voi întâlni hăuri
cu gurile căscate,
avide
şi gata să-mi învelească trupul
cu pietre.

Nu-mi înnegura cărarea
şi poartă-mă-n lumina Ta,
cântec să-i cer zării
din care vulturii mă vor culege,
căci dincolo de creste,
Doamne,
zborul e altfel decât pe la noi.

Şi pune-mi în braţe ploaia
să-mi susure izvoarele-n balade
când ochii mei caută-n azur,
căci,
Doamne,
doar ea va face să se înalţe
printre pietrele ce m-acoperă
lujere de flori.





luni, 2 mai 2011

Înavuţire

"Doar trupu-acesta vă robeşte
pe el puneţi întregul preţ
de parcă sunteţi numai trupul
—Voi suflet oare nu aveţi?"

Traian Dorz


Uitasem Dumnezeu-n urmă,
Un pelerin prin viaţa mea,
Pierdută-n singura Lui turmă
Ca-n iarnă tristă – fulg de nea.

Uitasem chiar de-a Sa lumină
Şi-n trup mă regăseam mereu,
Uitasem cât e de blajină
Culoarea dinspre empireu.

Duceam în spate doar o cruce,
Era uşoară ca un vânt,
Primisem darul care-aduce
Credinţa lumii prin Cuvânt.

Azi ploaia Lui chiar mă răsfaţă
Mă alintase chiar şi ieri,
Cu Dumnezeul meu în viaţă,
Sunt sufletul cu multe-averi.

duminică, 1 mai 2011

Nu-mi spune...

Nu-mi spune că ploile
nu-şi cunosc pământul;
când le vine vremea,
îmbrăţişează luturi sterpe
ori poale de munţi,
sărută chipuri însângerate în lan
ori se cuibăresc în pânze de ape.

Nu-mi spune că numeri stropii,
chiar dacă mă simţi
strecurându-ţi în palme o lacrimă,
şirul e prea lung
şi vâltorile prea mari
să le cuprinzi,
să le învingi.

Caută-mă-n înnorare
şi-n fiecare furtună de glas,
caută-mă-n pierderea clipei
şi-n popasul de cântec
rătăcind în frunză de arbore răstignit...

Karunesh - Moon temple

Asculta mai multe audio diverse

Fapt întâmplător

Când mă săruţi pe frumuseţe,
Plâng îngerii cu stropi de ploi
Se-mbracă zorii în tandreţe,
Topeşte soarele un sloi.

Se-aprinde-n lume răsăritul
Şi în zefire cântă-un duh
Arginturi toarnă infinitul
În buza arsă de văzduh.

Când mă săruţi pe frumuseţe
Şi tainic genele îmi plec,
Se-ascunde-n ierburi o tristeţe
Din anii pe care-i petrec

Şi soarbe rouă-ngenuncheată
Din lujere, tremurător,
Să-mi spună că ce-am fost odată
E doar un fapt întâmplător...