miercuri, 24 iulie 2013

Step by step




Ne suntem somnul rătăcit în pleoapă,
Oraşu-i adormit acum se pare,
Stă tăvălit pe-o margine de apă
Cu chiraline-aprinse-n felinare.

Sub cripte, morţii noştri se distrează,
Le saltă pietrele la capătâie,
Pe chei un marinar abandonează
Un mers greoi desprins de pe călcâie.

Ce pescăruşi să mai chemăm, iubito?
Mă-ntrebi când votca este pe sfârşite.
Prefer să-mi spui încet: Neasemuito,
Privirile-mi de tine sunt golite.

Firimituri din noaptea insolită
Păstrăm sub falduri pline de foşneală
Ţi-i căutarea-n mine adâncită...
Poemele au chef de ameţeală.

matinală




presupun
c-ar trebui să păstrez
în buzunarul coapsei
cuvântul atingere
sub satin nu mai era nimeni
degetele tale rătăcite-n bluza
turcoaz
deşi-ţi spusesem că e timpul
să mai coborâm uneori
în iarbă
prea multă rouă spui
răsăritul e în noi
adaug

fapt divers




pisica asta mă trădează
îmi taie calea
Catinca spunea
ghinion, frate
nu e neagră, zic
e pestriţă
cum viaţa în care mă înec
(nimeni nu m-a învăţat să înot)
dac-aş fi dispreţuit apa
n-aş fi rămas o salcie la mal
aplecată spre oglinda
care-mi strigă mereu
binecuvântată eşti, femeie

rămân




un strat subţire
de uitare ce îmbracă pereţii

camera unei nopţi
îndelung mistuită de confuzii
e goală
în târâşul de lumină
mi-am lăsat sufletul

acolo se dezbracă amintirile simple
şi se spovedesc privirile
în imperiul tăcerii
câţiva soldaţi strâng rămăşiţe
de vreme
pentru ceea ce le-a mai rămas de trăit
în evul plin de iubiri iluzorii

război de stepă




1.adversar pe câmpul de bătălie chipuri uitate în piese de puzzle fericirea miroase a risipă de fluturi albi nu ducem lipsă rupem din hârtie petice pentru suflete rănite nu există ace mâna croitorului tremură redingota respiră în îmbrăţişare se stinge extazul pentru mireasa lui va scrie poeme hrănite cu dragoste din dimineţi săpate prin moarte nu se trece fluierând e ca şi cum ai face dragoste cu o iluzie

2.dincolo de linii graţia florii secerate în bătaia puştii pasărea nu uită cântecul se solfegiază lent mi se închid ochii prematur e să afli cum sfârşitul construieşte cazemate în care fricile noastre îşi unesc genoamele dacă aş fi aflat punctele aerul m-ar fi vândut nomadului care eşti prin viaţa femeii se merge cu înţelepciune fiecare perete din casa ei nu e decât o fărâmă de pâine cu care hrănim pescăruşii tăi înfometaţi

3.zvelt sunetul se adânceşte în confuzii mi se ascund privirile de ceaţă nu mă tem pe limba unui adevăr se nasc imaginile din film nu rupem întâmplări primim în carne doar muzica - rusalie tăind cerul în doi - ermetic gest

4. câţiva spini stau pe burtă de râs prin tranşee ne iubim ca doi nebuni

re(naştem...




semn
uitat în aerul cu iluzii

umezeală

în uterul zilei
întunericul naşte forme
lungi de nelinişte istovitoare
plângem pe rând
oase de ploi înşirate pe vaduri
pietre lucind sub secunda
care ne macină

fluviul a înnebunit
de patimă
lasă praguri de amânări
şi pedepse neispăşite

criza se dilată
între noi toate întrebările
cresc nervi în derivă
până vom ajunge să ne regăsim
în Unu

Postludiu



Lăsată-n agonie, e vina mea săracă -
O prelungire fadă a vieţii fără rost,
De şoapte-ngenuncheate lumina se dezbracă
Şi se ascunde-n umbre, rotundă-n adăpost.

Sub clipe foşnitoare a-ncărunţit devreme,
Năucă-mi se prelinge în piepul dezgolit
Ca versul ce vibrează în glasuri de poeme
Când moare-n scris cuvântul pe lemnul scrijelit.

De va pleca departe, e doar dintr-o credinţă
Că am iubit şi frunza şi toamna ce-a ucis,
C-am devorat în taină amestec de fiinţă
Ştiind că nu-mi rămâne nimic din ce-a fost zis.

Înştiinţare


Înştiinţare

ronset

Mai cinici decât noaptea suntem noi
Închidem păsări albe-n colivii.
Pasibili de aceleaşi mârşăvii,
Trădăm mereu. E viaţa un gunoi.

Cum albatroşii rătăcim prin ploi
Râvnind catarg în lungul nostru drum,
Înfriguraţi ne suntem când în scrum
Trădăm mereu. E viaţa un gunoi.

Şi de-am privi o clipă înapoi
Să mai stârnim aceleaşi începuturi
Ne mor încet suavele săruturi,
Trădăm mereu. E viaţa un gunoi.

Să ne priviţi în lumea de apoi -
Mai cinici decât noaptea suntem noi.

te ascunzi




în cochilie liniştea se desface
ca un fuior de linii curbe

sub cheie păstrezi toate înscrisurile

săpate în piele
săruturile fură pe rând vocale –
eu am plecat demult
noaptea nu-i decât un hanorac
pe care-l îmbrac încet
când mă uiţi goală
sub tâmpla albă a mansardei

supoziţie




nu încap în poemul tău

setea acerbă
smulge din lacrimi
numai sarea cuvintelor nerostite

dorm şlepurile pe fluviu
şi-i al naibii de cald
în moarte nu ne mai găsim locul
(se vând bilete la suprapreţ
unii câştigă
alţii pierd)

noi doi măsurăm prăpăstii
şi distanţe
şi tăceri
de parcă în tandreţea singurătăţii
am găsi mereu liniştea
.....................................
te-aş fi iubit cu ură
te-aş fi urât iubind

rugăminte



spălat pe dinafară
sufletul ăsta
primeneşte fiecare dimineaţă
în care umbrele se întind pe asfalt
să fie ucise
la rând
ca deţinuţii pe marginea unei gropi comune
nimeni nu ştie
pe unde şi-a lepădat nopţile
aşa că nu-l condamnaţi la moarte
într-o zi va adăposti cu siguranţă
tot ceea ce am fost pe aici
printre voi –
drum de nisip ascunzând paşii
fiecărui călător prin mine

ca o epistolă necitită


mă desfac în foi
de umbră amăgitoare
dincolo de lumină
tremură slova
din copacul cuvintelor
a rămas delirul
nopţilor de satin
când mi-aminteai
că-n fiecare moarte
ne adâncim spre noi -
fântâna plină de blesteme
lăsată la îndemâna
însetatului de iubire...

rest


 
poate-n botezul toamnei
ploile vor atinge cumpăna firii mele -
temătoare lumină
când orizonturile foşnesc
amurguri transparente
să mă uiţi
sunet îngust pe buze
ce-şi îmbracă sărutul
cu o amintire
lăsată în vechiul han
unde urma mea
încă miroase a frunză...

Mărunt




De-aş fi puţin, înaltul nu s-ar teme
Să mă înghită — clipă irosită,
M-aş anina în colţuri de poeme
Să simt a Universului ispită.

De-aş fi amar, un aer ţi s-ar zbate
Sub geana ce-a-ndurat apusul zării,
Aş primeni în stele-abandonate
Vocalele din sipetul chemării.

De-aş fi un zvon, m-ai priponi de-o boare,
Să te ating când fluturi dau de veste
Că-n viaţa ta nu sunt o întâmplare
Şi nici cuvântul smuls dintr-o poveste.

Sunt strop curat din liniştea rotundă
Ce-ţi va cuprinde fruntea-ngândurată,
Sunt apa care timpul ţi-l inundă
Lasându-ţi vremea tristă-nrourată...

episod

episod
1.se scutură timpul trece ca o adiere mă încerci dincolo de hotarele apei respiră liniștea îmi presară în piele sarea unui gând rătăcit prin mine colinzi călător însetat din vedenii poți sorbi amăgirea când ciutura visului se umple de noapte adâncă neștiută binevoitoare cu umblet obosit îmi aluneci pe drumul dintre noi se așterne o iarnă a dezamăgirii

2. ți-aș împărți ploile cum firele ierbii acoperă talpa ud m-ai rosti sub încheietura fiecărui gest aș lăsa urmă de floare sălbatică să-mblânzești mâna ce urcă dezbrăcată de tremur printre coloane cântec de fluviu istovit adunând în vârtejuri păsări alungate de frig

3. curs amânat delta se mută în locul acesta rămânem strigăte ne alungă ecourile în gura ultimei îmbrățișări mansardele tac ne încurcăm în cuvinte agățate de trapez saltimbanci printre rotocoale de fum ne privim cum osândiții pe eșafod mai așteaptă

4. respirație

sunet


lemnul strigă

din copacul ce-am fost
adevărul se stinge
arde sub flacăra unei vinovății
neînțelese
poate pentru că așa i-i dat vieții
să se stingă
puțin câte puțin

cândva înflorisem
nu știu dacă era primăvară
sau doar mi se părea
nu știu dacă aveam muguri
sau doar mi-i desenasem
din prea mult sârg al imaginației
știu doar că aveam să rodesc -
femeile merg pe ulița unde mlădițele
nu se nasc singure -
doar ele știu asta și numai ele

cine ești tu să le poți judeca, străine?

din copacul ce-am fost
păstrez două ramuri
așa - să fie cu soț
și asta pentru că numerele pare
mi-au adus întotdeauna noroc

cât despre adevăr?!
niciodată nu vom ști totul...

sincron

.


inimi plecate pe cartodrom
fără număr pe spate
crosul este încă la modă
*asta ne ține în viață
ochi care știu să zâmbească
fără cuvinte
o stradă și oamenii ei
și drumul
nesfârșitul drum unde secundele s-au prins
între mâna fetei și sticla opacă
peste toate
iulie a așternut căldura
unei iubiri
neînmatriculate
*așa circulăm noi... alandala și în același timp
(din exuberanța unei clipe)

Evanescență


Evanescență

Ca un pescar te-apropii iar de lotcă,
E fluviul o albastră odiseee
Cuvintele-s pierdute-n glas de votcă
Paharul lor e trupul de femeie.

Stau la grămadă-n tremur de cristale,
Iar argintiul - dornic de ispite,
Ridică peste porţi monumentale
Doar mângâieri în abur contopite.

Și-un tremur viu pornit din coapsa dreaptă
Mai mișcă vâsla – albă mahmureală,
Mă porți ușor, pe fiecare treaptă,
Poemele au brațe de cerneală.

Ne scriem rar, narcoticele spații
Ne sunt prea strâmte – aerul ne doare
Halucinant, în ale mele grații,
Trăiești mereu sălbatica splendoare.

Melancolii




Fixații reci pe coastele damnate
Albastru să-mi aducă înapoi,
Cad înspre noi luminile drapate
De geana împăcată-a unei ploi.

Sub teascuri, musturi albe au orgolii,
Împătimite, iar se reculeg,
Planarea lor ca mersul fin de molii
E-un act de artificiu sacrileg.

Coboară sunetele în timpane,
Iar picurii, pe piele se preling
Când lunecă-ale cerului obloane,
Aș vrea-n tăcere ochii să-ți ating.

E simplu azi în ochi de ghilotină
Să cauţi moartea zilei ce-a trecut
Strivită de-un surâs, mai port o vină -
Iubirea pentru albul desfăcut.

naufragiu?!


naufragiu?!

1. fărâmiţare absurdă nu mă uimeşte bruta e sete în elan înspre mine negru nestăpânit arătare o coridă fără spectatori cu roluri inversate pe arenă din sacrificiu să rămâi altar unde lumina uită să mai fluture steaguri până şi vântul s-a oprit de spaimă ochii străini scuipă doar întuneric de vină

2. se împarte o moarte în felii ne hrănim cum porumbeii pe un peron în dimineţi de iulie cu locomotive în glas şuieră printre dinţi ura din indiferenţă se naşte eliberarea şi atunci iubirea nu-i decât un vagon lăsat în triaj pentru o vreme vin unii s-o recondiţioneze sau mai rău e nevoie de fier vechi

3. nălucă printre cuvinte aura îngerului decolorată l-au şters fără să-ntrebe cine-i mirosuri de pândă în frăgezime se topesc toate lacrimile putred rămâne blestemul gurile flămânde vor poezie înălţată pe catarg deseori nu mai contează furtuna

4. supravieţuire...

duminică, 21 iulie 2013

tipare



un culoar
zodie
fluture mort în lumină
un punct
doar tăceri
semnul unui pas fără vină
un glas
nerăspuns
și-ntrebări fără rost
viața mea
lunecări
conjugare... "am fost"

vineri, 19 iulie 2013

imprecis


imprecis

conturul meu te îmbracă
(în catacombe se împrăștie fugarii)
strigă lumina
poate pentru că am ascuns
fricile în fiecare ungher
al ființei mele

dincolo de săgeți va sta mereu otrava
numai mâna vicleană
va înmuia vârfuri în apa verde
(...și cât mi-e de sete!!)

soldat la datorie
mă vei duce pe câmpul de luptă
ca un semn pentru victoria luminii
dincolo de toate întâmplările neîntâmplate...

simplu



stindard cu emoții
fluturând în ultima noapte cu tine

strigă piatra

mâna caută locul 
de unde s-a smuls floarea

în furtună suntem amândoi vechi corăbieri
nu ne sperie valul
doar muzica ce se lasă din fulguirea aripii
ne mai amintește
că suntem încă pe mare

restul e numai pedeapsa
că ne-am cunoscut

tăcere



tija orei înflorind secunde
lara știe cum se împart sunetele
dincolo de așteptare

eu - fir subțire de ceață
într-un cub
urma unei insule

scufundată în dimineață,
nu știe pe unde i-s arborii sfârtecați
de vânt

sete...

corp in crop




viața mea într-o sferă de lumină
tu te încurci printre lampioane
eu rămân floarea plutitoare
pe ape
liniștea e un decor unde piesa asta de teatru
nu-și mai recunoaște actorii
(dați jos măștile, dragii mei!)

prinsă de val nu mai privesc punctele cardinale
prea multă geografie ucide
prea multă depărtare înfrigurată ne risipește
prea mult din mine irosit în spatele atâtor cuvinte
născute să înalțe o poezie

coapsa moale a florii cântă
fluviul nu descifreaza miracolul, iubitule
el știe că orele sunt făcute
să se lipească pe fiecare trecere
ca o marcă în colțul unei lacrimi scrisă azi
la plecarea ta

însingurat


însingurat

îmi vei spune că locul meu
e o sumă de linii și puncte
prinse în menghină
trece timpul prin scrâșnet de măsele
lupii s-au dus
în timp ce pavezi cu tăcere
drumul spre poartă
fluviul meu nu doarme, iubitule
fluviul meu se zbate -
fluture verde prins între maluri
unde sălciile sunt mici șeherezade
gata să-mi prindă în poveste
cuvintele

m-ai șters



cu privirea -
zbor pe o stampă
unde cerul își căuta culoarea
din ochii tăi
să se adape
din adânc să se înfiripe
linia unde soarele
e ca un soldat -
mereu la datorie

m-ai șters
cu un pas -
drum alungat până în depărtarea
unde visurile nu mai sunt acasă
pribege proiecții
ecranate în singura noapte
rămasă

oare mai sunt?

stinge



sărutul pe umărul
răsărit din necunoaștere
umple ochii de ape
să-mi potolesc setea
când te privesc
de parcă acum ar fi prima oară
și-mi lasă brațele
unde trupul se dizolvă
ca mierea unui cuvânt
rostit ușor
și fără încetare

revino



să vezi cum vântul
își lasă răsuflarea în brațe de arbori -
o epopee de sunete
niciodată citită pe deplin
urcă
și mângâie piatra -
din lacrima ei
se vor naște izvoare
pentru setea călătorului
neindestulat de iubire

sting



în apa cuvintelor
trecerea mea

bate vântul
pietrele se dezbracă de pași
niciun drum curat
prin hățișul de boli
vindecător de timp nu e
simt cum mă doare din nou
secunda

să zbori cu gândul



acolo unde copacii devin oameni
cu brațe lungi
să cuprinzi aerul
și-n plămânii tăi să se odihnească
libertatea
nu-ți fie frică de păsări
ceva din mine știe
că prin frunzișul tău liniștea
ia lecții de canto
(îți spuneam într-o zi
că nu mi-e teamă să-nvăț)

mim


azi fluturii mei tac
revărsați în zbor
sunt apa înălțării unui gând
rătăcit prin tine
însingurată formă
ce rupe din viață
ca un copil dintr-o bucată de pâine
(flămând prin iubire)

rod


rod

amprente de întuneric
lăsate pe cupola unui suflet
clopote stinse
în mine liniștea unei iubire
ce caută dimineața
din delirul timpului
păstrez sublimul -
clipa în care lumina
mă coace
femeie în forfota unei căutări

simplu


 trecerea mea -
rouă prin iarba dimineților tale
lunecând prin verde
spre soare mă voi urca
pierind în lumină -
cuvânt modelat de tăceri
spre o depărtare
fără final

potrivește...




zâmbetul meu în rama
unei ferestre
să treacă prin el
toată lumina clipei
din care ne naștem -
doi fluturi
prinși în sonata absurdă
a unei morți premature
și stinge în cântec de privighetoare
glasul meu
când te strig

gest(uri

 îmi potrivesc inima
în palmele unui răsărit
cu dimineţile mele confuze
să-ţi astupi ochii
când înfloresc
în aceeaşi durere de purpură
apoi în văzduh
trimit epistole pe mătăsuri -
păsări singuratice
pe care doar tu le mai poţi hrăni

niciun semn...




potrivit să mă smulgă durerii
prinsă aripă
în exil zborul păsării
din dragoste
mi se strânge la piept
orizontul
mă subțiez -
o linie plecată să anunțe depărtarea
unde
oricât ai căuta
n-ai să mai găseşti
(jurasem că anotimpul meu
se va numi pentru totdeauna iubire)

nesomn



1.confirmare tactilă ea are haine pentru mâinile unse cu iluzii căptuşite de ruperi din ritm fură dansul se înalţă poantele strigă spre gleznă mişcarea e simpla durere a frumuseţii că e cuvântul nu i-a fost peţiol în toamna ţesută din nestatornicie s-a desprins firesc inepuizabil râu pentru scalda amurgurilor întârziate subtile parfumuri... o simţi

2.mii de chipuri în beznă descompunere viaţa e un plaur purtat printre ape dintr-un semn de muţenie opreşte-i liniştea fabrică o mie de zâmbete şi împarte-le năluci pentru fiecare femeie - străvezie muzică în care oglinzile frământă valuri tulburi de amintire

3.sec în trunchiul orei ceasornice dezlipite de timp copaci fără inimă busola unei amieze derutată stingere sub praful de necuvinte să nu te arăţi nici fiară nici pasăre albă rispind zboruri cum te re(cunosc actorule sub poem vreascuri rupe din trupurile lor să ardă acum ultima pentru ultima cu o sută de feţe înzestrată

4.flaut...

vremuire



1.se rup cuvintele sub atele îşi găsesc liniştea nemişcate nespovedite stări cum le înţelege neantul apoi le combină în chipuri de întâmplare uneori absurdă chemare spre ceea ce ne arde sub scoarţă bate o inimă eşti pustiu s-o auzi copacii se pot ţine în braţe taina le tremură printre frunze vânt scuturat din norul cu păsări de noapte ţi-s ochii draga mea

2.din facere în prefacere trup de nufăr deschide-te femeie sub cupole de miresme în altare colindă vina cere mărturisire prin ploaie de linişte risipa se încarcerează în gânduri cât vei căuta în carnea asta păcătoasă drumul se află acolo unde viaţa vine c-o flamură în mână să numere stele în pielea ei tu iubeşte-o

3.noduri sârme ghimpate au schimbat lagăre cu zări unde vine furtuna bici de vorbe cu o lovitură cristale de gheaţă cântă frigul prin ea trece o iarnă cât veşnicia

4.şi e frig...

exod



1.cum umbli femeie să torni dragostea nu se vinde nu se cumpără poetul copac e prea scorojit să renască în aşchii şi-a pus cuvintele ţintă i-ai fost sub numele fals ploaia rămâne cu fluviul se joacă sare coarda un albatros şchiop îmi umple cu glasuri stinse malul se fărâmă în tine o trădare să bem strigă orbul nu vom mai simţi decât parfumul întunericului de moarte

2. nedăruită frumuseţe oprelişte adevărului prins în capcane vei străjui cu leandri casa în care te-au aruncat să înfloreşti cum te ştiu din timp fă-ţi timp cu umărul respiră mângâierea se caută în plin de gol un gest inventează-te ştii mereu cum răsare o iubire pe care o adormi în măduva oaselor tale

3. gâlceava lumii adorabilă piesă în mâna jucătorului pe dame nu miza nu ştii ce se iveşte încurcă lume prin gondole apele veneţiei mincinoase trec pragurile nimeni n-o să mai cânte

4. mor privighetorile, iubitule...

Mărturisire



Când ard la poarta nopţii felinare
Şi drumu-i cufundat în neclintire,
Desprins e zborul către nesfârşire -
Destin în simfonii ameţitoare

Aprinse rotunjimi, urne stelare
Cu voturi albe când e luna plină
S-or încărca de stihii în lumină,
De primăveri cu-arginturi în picioare.

Cosesc din gura cerului otava,
Iar inorogii îmi hrănesc uimirea
În râuri spovedite-am pus otrava
Sfinţind în moarte înc-o dat iubirea.

Reflecţii




O clipă ne desparte, fărâmă-mi este gândul,
Oceanele de stele în noi s-au revărsat
Desprinsă din atele, îşi va desface nodul
O veche amintire – din timpul răposat.

Mi te-ai desprins în goluri nălucă vie-a nopţii,
Prin somnul neclintirii un talisman s-a rupt
Şi-n vraja destrămată sub ceasurile sorţii
Mai pâlpâie speranţa – un cânt neîntrerupt.

Răsunătoare vorbe în plasa vieţuirii
Vor umple universul în care ne-am născut,
Să decoreze simplu cămările iubirii
Cu anotimpuri calde în joc neprefăcut.

Întinde mâna care m-a desenat în taină,
Cuprinde-mi zborul sacru pe ceruri azvârlit
Şi nu-ntreba vreodată sub care altă haină
Supus îmi e destinul pe lemnul scrijelit.

o existenţă



1.e un exerciţiu de supravieţuire se numeşte respiraţie prin tine străvezie formă decupată din fluviul ce toarce timpul pe fuioare verzi alunec fir de viaţă deşirat prin matca întâmplării pietre întrebare sub tălpile pornite pe cale cum te unduieşti fire peste revolta adâncului se descompun forme în chipuri de iubire viitura ucide suflete

2.nuanţă petrecută prin ochiul minţii se prefigurează asaltul n-avem enola gay nici buncăre doar un păienjeniş de respiraţii prin care iluziile configurează traseul celui prins dus până în pragul capitulării gândul meu de-a te avea ca o fericire smulsă din ochii frunzei cu pântecul mângâiat de ploaie

3. faptele reîntoarcerea neschimbarea prin înălţare mă recunosc în cădere tâmpla mea sprijină lieduri din atâtea sunete am ales firescul

4 am fost...

patimă



1.un tremur subţire mă scutură din somnul meu coşmarul alunecă pe fruntea nopţii răsare teama iubitule rece ca ninsorile stinse pe coapsele ei când norii îşi fac harakiri onoarea mai presus de orice respir lipită de cochilia părăsită melcii şi-au luat lumea în cap

2.tac a frunză înrourată pielea mea colina unui sărut frumos alunecă pe mine buzele tale spun cuvinte oglinzi râde cerul în ele cu bucuria unui gest mărunt deschidem braţele de albastru ne umplem dimineţile cu albatroşi neprihăniţi în strigăte osul cuvântului se fărâmă cade pe ochii secundei praful orbim

3.pipăie pânza penelul ucis de culoare amurgul mi se zbate sub bănuiala trădării trapa se deschide cămaşa osânditei doar o batistă cu care se alintă fruntea uriaşule cum te hrăneşti cu frumuseţea morţii dobândite mai lasă în tăcere doar un semn de bun rămas

4.binecuvântează-mă..

firav



un ecou dezbrăcat
de glasul ce
tremură
sub corzi de secunde

ceasul şi-a pierdut
arcuşul

tu nu mă mai în(cânţi

sub corola
sângerie reîncarnarea
se numeşte de fiecare dată
amurg

moartea mea
se cuibăreşte
în ochiul unei stele

te privesc!

Împrumuturi




Oglindă-ngândurată e ziua liniştită
Şi plouă peste fluviu, prin sălcii trece vântul
Azi ţi-aş cădea în braţe cu-a gândului ispită,
Dar nu m-ai înţelege când mi-ai primi cuvântul.

M-ai potrivi prin ceaţă o albă ferestruie
Tocmită de lumină să-ţi spună o poveste,
Te-ai pierde-adânc în mine povară amăruie
Ca valul ce ne moare iubind înalte creste.

Apoi hrăniţi de ape, sub geana blândă-a zării
Pe trepte de culoare vom prinde curcubeie
Când tot albastrul rece va fi povara serii,
Vom rătăci prin astre în trupuri de scânteie.

ne(adevăr



1.dacă nu cade în cel mai scurt timp luna va fi revendicată de toate spaimele mi se amestecă prin vene strigă pescăruşi flămânzi amară apropiere de mal unde nu sunt când îmi pleci galante vocale strigă din mine ies şerpii - molatice unduiri de lumină azi sunt caldă îmbrăţişare

2.mă acomodez repede printre umbre liniştea curge ca o dunăre plictisită lenevind pe nisipul fierbinte devine un viciu să te obişnuieşti cu starea asta împrăştiată pe fronturi adun cămăşile răniţilor concesii unui drum fără borne în fond totul devine o simplă normalitate de acceptat

3.îmi înverzeşte tâmpla de m-aş rătăci într-un ochi de pădure să-i fiu vântului ostrov
unde pasărea îşi varsă cântecele şi apa tremură sub coapsa unei delte întinerite de aşteptare

4.m-ai minţit...