Ateu

replică la http://nicustancu48.ning.com/profiles/blogs/rondelul-decolteului

Eu chiar ştiam că eşti ateu,
fără mătănii cu mărgele
când... tu te prinzi în decolteu
ţinut în taină de bretele.


Sub sânul alb respiri mereu
fără vreo vină-n toate cele,
iar un bătrân arhiereu
adună-n rugă floricele.


Dispare roua-ntr-un dicteu
când firile-şi deschid sâmcele,
o muzică-i în decolteu -
parfum nebun de viorele...


Un ochi pierdut dintr-un jeteu -
dulceţuri acrişoare-n vele
îmi flutură prin decolteu.
Ia-ţi gândul însă de la ele...

Abur simplu de amăgire...

Nefastă-i clipa când se trece
Dintr-o livadă, iar, ninsoarea,
Când îmi rămâne-n palmă rece
Nestingherită-n moarte – floarea.

Topită-n amintiri cu îngeri,
Va odihni de-acum ‘nainte
În glas de clopote şi plângeri
La braţ cu tainele – cuminte.

Rămâne-n taler de balanţă
Un zbor de fluture, subţire
Să scrie-n verde ignoranţă
Când, spânzurat sub coviltire,

Va înţelege că iubirea
E ca un ghem ce înfăşoară
Pe firu-i simplu amăgirea,
Apoi se-nchide-n călimară...

Dezamăgire

Răstoarnă peste mine amarul tău cuminte
Și gura mi-o astupă cu valuri mari de floare,
Nu te-aștepta să vină o vară mai fierbinte -
Ucisă-n rădăcină e bruma de cicoare.

Strivește-mi rugămintea de-a ține amintirea
Împachetată-n lauri ca după mari victorii
Și-aruncă în nămoluri tot ce-a-nsemnat iubirea -
Vor răsări doar nuferi cu straie iluzorii.

Și dacă primăvara va fi doar o nălucă ,
În marmure spoite ascunde-ți rătăcirea
Sub file de-ntristare o floare se usucă
Lăsând în ploi de gânduri etern dezamăgirea.

Itinerar de primăvară

Popasuri însăilate pe drumuri înverzite -
Armatele de floare își pregătesc asedii,
Bolnavi de așteptare, copacii vor remedii,
Să-nsenineze iarăși coline-nzăpezite.


Curând, în vlaga zilei se va simți răcoarea,
Ninsoarea de petale va tremura în goluri,
Cocorii de mătase vor fâlfâi în stoluri
Ducând în lume vestea că va spori splendoarea.


În bezne smălțuite, când stelele dansează
Mirificile valsuri înveșmântând răgazuri,
Din ochi de luna oarbă s-or coborî zăplazuri,
Să-mprejmuiască brazda ce-n fire azi e trează.


Nestânjenite gesturi în insistețe stranii
Din așchii de lumină vor împleti izvoare,
Curgând în pacea zilei din sferele de floare
Ca apele din vaduri călcând pe sparte cranii.

Zvonuri

Scrâşneşte mugur, sunt sterpezi dinţii
De-atâta iarnă ce a mâncat,
Iar albul simplu - din pacea minţii
Peste răzoare e aruncat.

Se-aude zvonul că vine iară
Printre coline o mândră-n sat
Ce poartă nume de primăvară
Şi o maramă de vânt valsat.

Te prinzi să cauţi culoarea ierbii
Şi-n petic negru - un strop de cânt,
Alungi spre codru, în grabă, corbii
Şi peste toate simţi glasul sfânt.

Se-nalţă-n aer un imn de viaţă
Şi-n haină nouă pământu-i iar;
Acum... că iarna e doar paiaţă,
Ascunde-o bine în buzunar.

Păstrează albul în zbor cocorii,
Căruntul serii e-acum topit,
Salcâmul doarme în lumea cerii
E primăvară!... Ai aţipit?

Din trecerile mele... 6- Setea

Tăcere lăstărită-n miere blândă -
În pielea mea sărutul tău pătrunde,
Îmi las cuvintele în joc de unde
Şi buzelor le conturez izbândă.


Îţi sunt mireasă, clipelor aproape,
Şi îmi hrănesc cu dragoste fiinţa,
Să-mi laşi în vene albe (ne)credinţa -
Din ele trupul meu să se adape.


Nu m-arunca sub geană de zăbrele,
O pasăre în tine o să moară
Privind spre jocuri de nebune iele.


Mai bine ceaţa-n cale-mi să dispară,
Să mă înalţ. Iar gândurile grele
Strivite fie sub a iernii ghiară...

Graţii

Lipit de ochiul zilei, plăpândul fir de floare
Mai tremură în lujer, strivind lumina care
Păianjen îl cuprinse în buza dimineţii
Când roua se răsfiră din cavalcada ceţii.

Armura-i sângerândă din verde se desprinde
Şi zornăie-n petale cu aere-aburinde,
Închide glasuri stranii în clopote de-aramă,
Lăsând să cadă-n ierburi doar petice de scamă.

Nu-i trebuie-adiere sub pleoapa albicioasă,
Visează cu tandreţe în leagănu-i de plasă
La mirele de ceară pierdut printre salcâmii
Ce stăruie-n respirul de aer al vechimii.

Apoi în tihnă-adoarme în nefertile spaţii
Lăsând în urma-i stinsă mişcări pline de graţii.

Din trecerile mele... 5-Ea, urma...

Poate că ea era, simplu, mireasă
Uitată în cuibarul lui de vise
Când nopţile zăceau în zări ucise
Pândind să moară-n cută sângeroasă.

Poate că soarele-i umplea privirea
În zilele când ceaţa strecurată
Era pe o colină aruncată,
Zădărnicind în mersu-i lin albirea.

Poate că-n spaţii se mai vede-o urmă,
Parfumul ei – esenţă de vioară,
Un aer ce în juru-i se-nfăşoară
Iubind un orb ce nu poate s-adoarmă.

O va simţi sub palmele-i de piatră
Tăcută ca o pată de lumină,
Nedesfăcută-n haina ei de vină -
Păcat şoptit în geana lui, pe vatră.

Ia-mă în brațe azi

Ia-mă în brațe azi,
să mă-mbolnăvesc de primăvară.
Să mă doară capul
când salcâmii îmi acoperă fruntea cu floare
și moarte albă să-mi îmbete trupul
cuprins în menghina unui braț.


Minte-mă că mugurii nu mor -
drogați de frumusețe se vor desface
respirând cum caii
obosesc alergând prin lumina poveștii,
minte-mă că haina asta verde cu care mă-nconjori,
nu va mai ucide fluturii alungându-i pe șine de tren
unde strigătul se face una cu piatra.


Ia-mă în brațe azi
și încercănate priviri
să se limpezească sub sărutul tău
de Iudă,
minte-mă că primăvară asta nu e ultima
ocazie când pot să mă îmbolnăvesc de tine...


nu vreau să mă vindec de iubire…
nu încă...