sâmbătă, 31 decembrie 2011

Tăcerea - o artă?!



Nu ştiu să tac.
Poate doar
s-aşez mereu cuvintele în şir indian,
să le văd elefanţi
tânjind spre apa inocenţei
bucurându-se precum nişte copii
lăsaţi singuri.

Nu ştiu să tac.
Poate doar să urc în vagoane albe
cuvintele care dor,
iar pe cele care înalţă
să le fac păsări -
păsări cu aripi mari cât o zi,
să-mi dureze plutirea
până ce am să pot vorbi din nou.

Şi când zăpezile
îmi vor acoperi paşii,
din file vei desprinde poeme -
cuvintele mele din vremea
când nu ştiam
cum se mânuiesc tăcerile...

vineri, 30 decembrie 2011

Voi fi mereu...

Vor trece clipe, rând pe rând
Ninsori ni s-or aşterne-n tâmple,
În firul vieţii adunând
Poveşti ce cartea ne vor umple.

O ploaie caldă eu ţi-am fost
În vara macilor de sânge,
Tu mi-ai găsit mereu un rost
Lăsându-mi versu-a se prelinge

Pe-obrazul neuitatei seri
Unde amurgul împletise
Din vineţiu, de nicăieri,
Coperte de-ametist, de vise.

Iar frunza ce-ai lăsat-o-n vii
Când toamnele plecau brumate,
Va plânge-n puf de păpădii
Ninsori în câmpuri – răsfirate.

Îţi sunt cuprins, îţi sunt chemări,
Mireasmă-n aer, delectare,
O balerină peste zări
Şi dansul stins într-o mirare,

Un ritual printre lumini,
Balada prinsă-n ochi de ape,
Un semn doinit - ca să-l alini-
Când îţi va fi etern Aproape.

joi, 29 decembrie 2011

Fuziune

Ca o pânză mă aştern pe arbori
Mângâind în taină zeci de ramuri
De m-ai săruta, poţi să evapori
Ape ce ţi-au înflorit pe geamuri.

Un ecou al serilor coboară
Ca să-ţi amintească iar de mine –
Cântecul din struna de vioară
Risipit în strofele blajine.

Un parfum îţi voi lăsa în mână –
Iasomii şi frezii înflorite
Trup de floare, numele de ană
Şi-o scrisoare-n ochii tăi, iubite!

S-o citeşti când vei privi oglinda
Să mă vezi în tine – veşnicie –
Când în iarnă vei rosti colinda,
Să răsară-n cântec ciocârlie.

miercuri, 28 decembrie 2011

Filă de poveste



Ochiul tău sângera în tăcere
Răsărit îmi erai pe pământ,
Lunecam cu aceeaşi plăcere
În ţinut nesupus de cuvânt.


Mâna mea prinsă-n visul sihastru
Mângâia un obraz adumbrit,
Tu-mi spuneai despre drumul albastru
Mărginit de un gând argirit.


Mă vânau tresăriri arcuite,
Paşii mei se roteau prin ninsori
Căutam înspre stele grăbite
Să trimit spre înalturi scrisori.


Rămâneam fila prinsă-n poveste -
O nălucă prin somnul uitat
Într-o noapte pierdută pe creste
Unde zboru-i înalt şi rotat.

marți, 27 decembrie 2011

Fără cuvinte...

Dincolo de cuvintele mânjite
de zăpadă,
iarna-şi pierde dreptul de-a mă întreba
pe unde mi-am lăsat copilăria.

Mereu îi spun că-mi place s-o arunc
în covata de lemn a bunicii,
să sară de bucurie
printre degetele ei de vrăjitoare bună
pe cai albi -
niciodată struniţi.

Mă-ntreb
cum ar fi să iau o pauză de zbor?
Să-ncurc iţele,
ca să mai zăbovesc pe aici –
măcar cât voi mitui primăverile
să-şi lase florile
pagini în jurnalul meu neterminat.

Nu simt că mi-e frig.
Între două căderi de fulgi reuşesc să aplaud.
Doar cuvintele îmi sunt în pauză!

duminică, 25 decembrie 2011

Femeie de apă – Amelly



lucrare realizata de Dorina Costras

M-am despletit din contrabas -
iluzie de sunet
adormită în solfegii umbră

arcuşurile nu dor;
poate muzica iernii
cuprinsă în fluturi străvezii
când lumina se joacă
printre degetele tale

câte atingeri strecurate
printre strune
şi câte mâini
care să-mi cânte goliciunea
în nopţi indigo...

o pauză de doi timpi,
coaste ce tânjesc după aer,
în tegumente se topesc priviri...

ca o luntre plutesc
de mă strigi
şi-ntre plauri scufundaţi în lumină
răsar nuferi –
scântei galbene
din soarele sternului meu

potop -

partituri
scrise-n despletirea femeii de apă – Amelly!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Amelly 14 - E Crăciun, Amelly!

Hai, Amelly,
anină-mi în suflet un diez -
poartă înaltă să fiu vântului,
să te răvăşesc
dincolo de rochia zăbovind în petale
când Crăciunu-mi presară
în praguri colinde.

Ştiu, Amelly!
Cireşii au încurcat anotimpul,
le saltă în braţe floarea
şi se vindecă în surâs de ninsoare
tot dorul pe care mi l-ai trimis
în eşarfe de clipe,
de aceea nu pot să te uit!

Dincolo de muzica ta în alb
privesc soldăţeii de plumb,
învârt cheiţe,
las păsările să zboare
şi-mi amintesc de frumuseţea ta
care se pierde-n smalţuri de glob
chicotind printre cetini.

E Crăciun, Amelly! E Crăciun!

miercuri, 21 decembrie 2011

Ucide-mă!

Îmi strig ninsoarea. Te caut prin zăpezi.
Sărutul tău nebun mă înfioară
Când trupul meu topit într-o vioară
Desprinde-arome şi cântec prin amiezi.

Se pârguiesc în pielea mea caise,
Vulcanii dorm în strofe descântate
Ţâşnesc parfumuri - simţuri revărsate
Sub pleoapele, azi, de iubire ninse.

Se-mpotriveşte lutul şi mă doare...
Cămaşa vremii nu mă mai înghite,
Mă-mpinge cu un fel de disperare

Să scriu în alb destinul meu, iubite.
Şi eu zâmbesc dulceag năucitoare
“Ucide-mă!” cât iarna îmi permite.

marți, 20 decembrie 2011

Preţuri albe

Şi vin zăpezi cu ton de simfonie,
O troică duce gânduri înspre zare
Purtând în ele-un glas de ciocârlie
Venit de undeva, din depărtare.

Şi vin zăpezi - arpegii insolite -
Le fulguie în trepte iar ninsoarea
Când pe vioara lor cobor, iubite,
Şi-n pasul meu se lasă înserarea.

Sub dalta iernii potrivesc o voce -
E poate ploaia transformată-n fluturi
Născuţi din imitaţii echivoce
Pe care doar uitare poţi să scuturi.

Poţi să-i ucizi c-o vorbă la-ntâmplare,
Poţi să-i răneşti c-o umbră aruncată,
Ei vor zbura spre albele izvoare
Pe unde-au odihnit şi altădată.

Şi-n ploaie se vor stinge – plăsmuire,
Iar visul tău îl purta pe-aripă,
Plătind tribut fărâma de iubire -
O răzleţire sidefie-n clipă.

luni, 19 decembrie 2011

De-atâta alb...

De-atâta alb, delir amanetat
Şi risipit apoi peste hotar,
De-atâta alb, pământul e pătat
Când strigă-n van un glas de clopotar.

De-atâta alb, stingher stă un copac
Visează nopţi curbate în secret,
De-atâta alb, nici azi nu mă împac -
Îmbrac în fulgi tăcutul meu regret.

Şi nu-l topesc; în colţ de stea îl las -
Ninsoare peste lut îl despletesc
În funii lungi de floare şi-i vorbesc...
Când zidurile-astupă înc-un glas.

De-atâta alb aş vrea să mă dezleg
Şi teama s-o arunc într-un sicriu,
Să rup lumina şi să înţeleg
De ce dispare-n vălul fumuriu.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Învăluire



Poate n-ai să mă vezi -
Sunt o umbră târzie
Albul stins din livezi
Clipa ta străvezie.


Poate n-ai să m-atingi -
Sunt o lacrimă verde
O ispită de stingi,
Cerul nu te va crede.


Poate n-ai să mă cânţi -
Sunt o pasăre-n iarnă,
Poate n-ai să m-alinţi
Când iubirea se toarnă


În potire de-argint,
Zămislite de ceruri...
Poate-n bol de absint
Îmi voi stinge vechi doruri.


Poate nu te-nţeleg,
Poate pietrele roase
Mă vor face s-aleg
Drumul alb, plin de oase


Al zăpezii din noi,
Al făpturii mirate...
Poate noi vom fi doi
Poate spune-vom: “Poate!”

Dispariţie

Ţi-am căutat surâsul în zăpezi
Eram un fulg pierdut într-o ninsoare -
Aroma albului de prin livezi,
Baletul vremii prins în nimb de floare.

Ţi-am pus în palme numai visul meu
Tu mi l-ai frânt în cumpăna secundei,
O pată am rămas pe-un imprimeu,
O lacrimă în frământarea undei.

Vei strânge, poate,-n braţe mii de fulgi -
Petale-nzăpezite de lumină,
Din apa nemuririi ai să smulgi
Tăcerile ascunse-n lob de vină.

Colind în iarna mea făr’ un răspuns,
Răsuflul vântului m-adoarme-n moarte
Azi dansul meu de gheaţă e pătruns -
Nu mă-nţelegi şi visele-s deşarte.


vineri, 16 decembrie 2011

Să-mi fi fost, mereu, fulg!

De sticlă să-mi fi fost tu, fulg nătâng,
Fereastră te-aş fi pus pentru-al meu cântec,
Când depărtările în ochi îmi plâng,
S-aşterni mereu balsam într-un descântec.

Aproape zării mele să-i fi fost,
Să mângâi umbre foşnitoare-n valuri,
Găsind zăpezii mele înc-un rost,
Când iernile se tânguie-n finaluri.

Şi strai de viscol de mi-ai fi purtat,
Te-aş fi primit în casa mea, cuminte,
În sipet cu iubire argintat
Te-aş fi păstrat în sfinte legăminte.

Dar ai plecat prin lume vis cărunt,
În cântecu-mi rămâne doar durere
Pe care-n vama serii o înfrunt,
Simţind cum albul freneziei piere.

miercuri, 14 decembrie 2011

Hrană

M-am strâns într-o cochilie subţire
Sperând că iarna tristă va-nţelege
De ce colindele-s popas pe Fire
Şi-n care cântec se mai naşte-o lege.

M-am îmbrăcat cu străluciri de iarnă
Infernul alb îmi adăpa izvorul
Rugasem vijelia să nu-ntoarnă
Din calea sa, pe văi uscate, dorul.

Sub storul vieţii-am construit un cântec
Suav precum întreaga mea fiinţă
Şi am topit în el un vers molatec
Şi pasul meu şoptit întru credinţă.

Te-am regăsit printre atâtea semne
Sub candele aprinse sub icoane
Când ruga încerca să mă îndemne
Să-ţi sorb cuvântul şi minunea-Ţi, Doamne!

duminică, 11 decembrie 2011

Joc de iele




Tăcerile mele sunt cântec de iarnă,
Solfegii uitate pe-un ram adormit,
Vlăstare de sunet pierdute-ntr-un mit
Ce şuier de vânt în uitare îmi toarnă.

Tăcerile mele au chipuri cernite,
Le flutură neguri în ochii umbriţi
Iar ziua le-mparte aceiaşi ursiţi -
Colindele serii spre mine, iubite!

Suave, în cântec, tăcerile mele
Sihastre se-nalţă în iarnă mereu,
Privesc legământul ştiind că ţi-e greu
Când prins eşti, iubite, în jocuri de iele.

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Dublare



acuarelă de Gustave Moreau

“Mănânc libelulele pentru că nu le înţeleg,
...............................................................
... înspăimântat am văzut
că ea-şi lepădase cuvintele
verzui, cu ochi negri,
departe de mine, în foame.”

Nichita Stănescu – Mâncătorul de libelule

Nu ştiu cum pier vocalele
în urna gurii mele...
poate doar o mirare
afişată străveziu
cum o strecurare în mătasea aripii
să-ţi aducă aminte:
Aaaa! Cât eşti de frumoasă!


şi-n verdele zilei
să cauţi culori picurate-n cuvinte –
hrană pentru nemuritori
când libelule surori
vor asculta freamătul apei –
povestea neliniştii pline de noi.

Nu ştiu cum pier adierile
în evantai
când zvâcnetul frunzei doare
sub atingere...
poate doar o-ntrebare –
ofrandă –
să ardă în despletirea ultimului zbor

şi-n istovirea clipei
să-ţi rămână doar mărturisirea cum
“Libelula ce-a-nvăţat zeii iubirea”.

vineri, 9 decembrie 2011

Pendul 2




Azi văd cum olu-n care
mi-am odihnit fiinţa
e cam umbrit de toamne
şi are-obrazu’ spart,
azi văd cum frunza-i cade
şi-i tremură dorinţa,
e cam adus de spate,
e trist şi prea brumat.


Azi văd că lutu-n care
şi-a oglindit o viaţă
primeşte palma iernii
şi tremură-a tăceri,
când vântul tot mai scrie
epistole-nvechite,
el cată cu privirea
la floarea sa de ieri.


Îşi aminteşte-n treacăt
parfumul ei subţire
o boare strecurată,
pe firul unui gând
o vară luminoasă
cu macii prinşi în plete,
când risipea iubirea
şi adormea plângând.



Pe toarta-i sfărâmată
va-nmuguri uitarea,
iar lutul se va stinge
sub pleoapa altei zări,
în asfinţit, o rugă
va naşte vis de floare,
hrănind iubirea-n care
se vor topi chemări...

joi, 8 decembrie 2011

Pendul



foto preluare deviantart


Nu mai ştiu ce port pe braţe...
poate zăpezile închipuite
ale copilăriei
unde leagănele sunt arcuri de flori
într-o iarnă strecurată -
cochilie albă
lăsată pe-un ţărm ce mă strigă încă


să urc spre lumină
înseamnă să las mării tot plânsul meu –
sărut pentru stânca ce-mi culege
frământarea când cresc


să cobor spre pământuri
e poate-nţelegerea
lutului – casa cu umbre
în care suspinul e lied
şi aerul – aroma unei gutui
uitată pe un pervaz


nu mai ştiu ce port pe braţe...
poate femeia
rătăcită într-o schiţă
pe un şevalet
unde mâna pictorului
a întârziat preţ de o viaţă...

miercuri, 7 decembrie 2011

Cale




Cum să te lupţi cu ceaţa
Nestigherindu-ţi mâlul?
Şi unde ţi-i verdeaţa?
Plecată în exilul

Trădărilor, când iarnă
Îmi rupe iar copacii,
Vâzând cum vântul toarnă
Prin frunze saltimbancii?

Un hohot amuţeşte,
Pădurea-i în derivă,
De palmă-mi se lipeşte
Un ram, deopotrivă,

Şi-mi spune cât îl doare
Când verdele pădurii
Alunecă-n covoare
Ce pier în urna urii.

Eu trec precum o ploaie
Încetinindu-mi mersul,
Ascult cum se înfoaie
În mlaştină-nţelesul

Şi pipăi în absenţa
Luminii de izvoare
Doar scoarţa din prezenţa
Copacului ce moare.

Dar simt că mai tresaltă
În glasu-i plin de jale
Un cântec ce se-nalţă
Mereu pe-aceeaşi Cale...

duminică, 4 decembrie 2011

Fulger

Mi-ai ars privirea de aramă
Tu, fulger adăpat de ceruri,
Eu am păstrat în ochi de ramă
Doar lacrima pierdută-n săruri.

M-ai însoţit în ochi de zare
Sub pleoapa sfântă de lumină,
Când stelele strălucitoare
Sorbeau privirea ta divină.

Am şiroit sub lovitură
Şi-am împletit sărut fierbinte,
Ştiam că bolta se îndură
Şi nu-mi topeşte oseminte

În pâcla focului ce moare
Când se coboară spre pământuri,
Mai simt şi astăzi cum mă doare
Când s-au desprins din mine fluturi.

Mi-ai ars privirea de aramă
Tu, fulger adăpat de ceruri,
Dar dragostea-mi nu se destramă,
Ci se strecoară-n multe feluri.

joi, 1 decembrie 2011

Re(venire)

Când pleci, veri triste-n ochii mei coboară
Se-aprind furtuni şi vântul mă subjugă,
De pleci, se umple gândul meu de seară
Şi pe altare se sfinţeşte-o rugă...

De pleci, se-ncarcă toamnele de ploaie
Şi-mi rătăcesc pe cerul siv cocorii,
Când pleci, mi-adorm poveştile-n odaie
Şi se trezesc apoi când răsar zorii.

Când pleci, lumina-n ochii mei se stinge,
Un văl de lacrimă albastră geme,
Când pleci, un cântec simplu se răsfrânge
Peste atâtea file de poeme.

Dar ştiu că te întorci în dor de strună
Şi-atunci ating viorile de noapte bună...