semn uitat în aerul cu iluzii umezeală în uterul zilei întunericul naşte forme lungi de nelinişte istovitoare plângem pe rând oase de ploi înşirate pe vaduri pietre lucind sub secunda care ne macină fluviul a înnebunit de patimă lasă praguri de amânări şi pedepse neispăşite criza se dilată între noi toate întrebările cresc nervi în derivă până vom ajunge să ne regăsim în Unu |
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
miercuri, 24 iulie 2013
re(naştem...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu