Exerciţiu... cu destinatar 37 - cum se moare...

nu luna ta mă sperie,
ci storul pe care păsările de foc
îl trag peste nopţile atârnate în ştreanguri

suie ţipătul în nodul funiei
şi mâna mea ridică mătasea -
te legaseră la ochi, iubitule

murim puţin câte puţin când facem dragoste
botezăm îngeri
şi decupăm stele pentru colajele sfinţilor

se dezvelesc a ploaie câmpurile
şi eu plâng
descătuşând furtuni istovitoare care te bucură
de parcă ai învăţa cum e să te naşti a doua oară

îmi place să te cobor,
îţi place să mă înalţi
şi gura asta de fum mă îneacă
mai mult decât ar putea-o face
sărutul tău matinal...

spuneai că fumezi?