Sunt uşor:
aş putea
să te îmbrăţişez
fără să te doară“
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000- Constantin Virgil Bănescu)
te-ai ţesut împrejuru-mi
borangic în noaptea ce nu se mai sfârşeşte
deveneam poezia învăluită în istorii
petrecute iubind
firele roşii cum inima ta se toarce
fără să ştii că bătăile mi se înfăşoară pe degete
când prind în respiraţia mea ultimul sărut
o suveică albastră
mi-ai strecurat în cearşafuri
să-mi fie drumurile ca o apă unde somnul
calcă fără să-mi obosească dragostea
numai tu ştii cum mă răsfir...
aş putea
să te îmbrăţişez
fără să te doară“
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000- Constantin Virgil Bănescu)
te-ai ţesut împrejuru-mi
borangic în noaptea ce nu se mai sfârşeşte
deveneam poezia învăluită în istorii
petrecute iubind
firele roşii cum inima ta se toarce
fără să ştii că bătăile mi se înfăşoară pe degete
când prind în respiraţia mea ultimul sărut
o suveică albastră
mi-ai strecurat în cearşafuri
să-mi fie drumurile ca o apă unde somnul
calcă fără să-mi obosească dragostea
numai tu ştii cum mă răsfir...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu