Ca un bici
în pielea mea –zborul,
oraşul doarme pe tăciunii aprinşi ai verii...
departe - un aerodrom pustiu şi
zeci de ghemotoace de hârtie,
pumni încleştaţi
într-o aşteptare zadarnică
azi nu mai fabricăm avioane
nici nu omorâm libelule
azi facem ca iubirea să fie neînsemnată,
îi decupăm înaltul
şi-o legăm la stâlpul infamiei-
e rândul ei să fie pedepsită.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu