Clar

Nu femeia ploilor ţi-a înrobit înaltul, poetule
cerul ei e cerul tău şi-al lor -
al celor care ştiu că pendularea asta
de sus în jos se numeşte viaţă -
un puzzle cu atâtea piese colorate

când te desprinzi de tină
se spune că te naşti,
când descoperi o iubire nouă
se spune că renaşti,
numai eu mor câte puţin când
pietrele mă-mbracă -
pietrele lor, poetule
aruncate fără să mă cunoască
fără să ştie că dragostea mea e nepreţuită

nu femeia ploilor ţi-a împletit secundele
ea nu ţi-a răpit timpul
şi nu te-a împiedicat să-ţi dăruieşti inorogii

ea ţi-a ascultat nopţile
şi ţi-a măsurat întunericul neştiind că-n lumea ta
un fluture nu-şi va găsi vreodată perechea...

mai ştii să desenezi?