De la un timp
mă închid între file
și-mi torn în palme
laptele cuvintelor -
să le simt albe,
fără sensuri
opresc singurătăți candide,
în care-mi îmbrac mersul,
să fie neștiut
în lumea de arbori
când frunzele se topesc în uitări
duc păsările dincolo de zăbrele,
din pagini fac rădăcini
pentru ierburi
și-mi hrănesc izolarea cu verde -
să-mprimăvărez duhuri
ce-au uitat să spună la plecare
bun rămas
de la un timp
păstrez brândușele în poală zăpezii,
antrenez muguri
să bată în poartă ornicelor
și învăț că nălucile
nu-s decât flori rătăcite
în cădelnița unei vremi…
Te preocupă-o lume-întreagă
RăspundețiȘtergerecu a cuvântului din pagini,
pe mine antrenează-mă ca mugur
să bată-n poarta gândului cu lumea.
...ufff!
RăspundețiȘtergerepup!
Anonim 1, mulţumesc!
RăspundețiȘtergereAnonim 2, deşi cred că eşti femeie, de ce uff??
anna
De ce Dumnezeu n-aveţi curajul de a lăsa numele aici? Cine v-ar judeca?
anna
Sa ma judece cineva?!
RăspundețiȘtergereNu cred.Incearca sa simti omul dincolo de cuvinte!
Oamenii au uneori curajul de a-si arata fata luminii,cand se imbraca in intuneric, se departeaza de intelegere...
RăspundețiȘtergere