Paradox

în aceeaşi lumină
gândul meu poate fi o-ntâmplare
ca un zmeu rătăcind pe o plajă
scăpat din prinsoare
când copilul priveşte în jur, după fluturi

şi eu las cuvinte,
las urme pe nisipul
ce-mbracă-n tăcere castele
pe care o altă întâmplare,
cu păr răvăşit de briza mării,
o-mbracă în alb, mistuind-o

să pot uita
să pot alunga orice gând
în file pe care doar cerul
le pipăie-ntre degete de sfinţire
cum petalele unei magnolii
se lasă-n mâna trecătorului pe străzi

în aceeaşi lumină
gândul meu poate fi o-ntâmplare -
psalm nerostit
de adâncuri
şi primenit de trecerea mea prin lume..