Imens de-albastru

Prea mult albastru-mi stă sub pleoapă,
Prea multă iarnă mă cuprinde,
În zodii semnele-s de apă
Și-n matca lor viața se-ntinde

Prea mult amar în mine urcă
În capilare plumbuite,
Când sensuri stranii se bifurcă,
Mă regăsesc în teci golite.

Prea multe ghețuri în oglindă,
În nuferii ce ne sfidează
De fiere viscerele-abundă,
Iar oasele ne limitează.

Iar de-am să las îmbrățișarea
În chinul orei ostenite,
Cu-verde umple-mi toată zarea
Ce suflă-n gânduri pietruite.

Să-mbrac în strigăt o iubire
Lipsită de o masca fadă,
Mister în ochi de-nvăluire,
Cu sunet stins într-o baladă.