Simplu... te iubeam!

Nu ştiu câte herghelii am ucis,
dar mi-amintesc
fiecare cal înaripat
pe care-l credeam înger
când îmi dezlipeam fruntea
de braţul tău

dimineaţa devenea o stampă,
sub mătăsuri fluturii se credeau miri,
iar nunţile anunţau răsărituri
în care lumina
nu uita niciodată să zâmbească

îmi strângeam genunchii
şi pe meterezele lor puneam de strajă
câte o alunecare,
apoi îmi potriveam genele
să te pot strecura
cuminte, ca într-o poveste fără final

acopeream cu borangicuri oglinzi
să las strălucirea doar între noi
ca o mare în care aveam să cufund
cuvintele
sfinţindu-le cu bucuria atingerii


după care, simplu, te iubeam...