Amărui

În sălbăticia florii de colț

carnea-i zăpada

pe care ochii tăi adânci

o mușcă în setea înfrigurării,

apoi se-mbracă în pleoape de cer,

să adoarmă în iatacuri



nu-mi cere să mă desprind

de stâncă,

dezrădăcinările macină frumusețea

și obosesc iubirea…

atinge-mă în treacăt,

descheie pe ascuns rochii mătăsoase

și învață să asculți cântecul înălțimii



de acolo moartea e doar o cireașă

amăruie

care nu se coace niciodată...