Știu că n-aș greși
dacă-n țigara mea de foi
aș presăra și câteva tristeți
- să scap de ele -
te-aș scuti de plecarea din mine,
de avalanșe de cuvinte
căutând motive
care-mi spun că nu te pot avea mereu
aș lăsa în mine dezordine:
săruturi pe noptieră
alături de Marquez și holera lui,
sughițuri mici de plâns pe marginea tabacherei
și-un surâs rătăcit
prin satinul plictisit de singurătate,
să mă recompui
la întoarcere
știu că n-aș greși,
dacă-n cochilia mea de păreri
aș opri glasul tău
din diminețile
când viorile mi se deschideau
în palme,
iar tu-mi spuneai că Stradivarius
e prea neînsemnat
pentru câtă dragoste se înalță între noi
doar clipă asta umedă
îmi pune ochii la-ncercare
și-n singurătatea camerei
mă-ntreb
când vei trage obloanele
să-mi lași lumina
fără cuvinte din nou…¦
Ştii, Anna, câteodată simt că, prin poemul tău, te recompui... de fiecare dată sufletul îţi e îmbogăţit. Să(-i) scrii.
RăspundețiȘtergereSufletului să nu-i refuzi nimic pe lumea asta, Oana!
RăspundețiȘtergereanna
Frumoasa poezie. Versurile sunt frumos alese imi place mult. Felicitari autorului.
RăspundețiȘtergere