Melos

Opresc din frig doar tremurul de ierburi
Şi-mi pare vântul chiar o întâmplare
Când caut ochii verzi în ape tulburi,
De cercuri se desprind dintr-o mirare.

Spirale-n ceaţa unui gând feeric
Precum coloanele de fum în goluri
Se răsucesc în mine alegoric,
Apoi parfum strecoară-n alb de boluri.

Fantasme număra-vei într-o doară,
Vei recunoaşte chipu-mi în zăpadă
Când tot albastrul tău din călimară
Va presăra, nebun, iubiri – grămadă.

Şi-atunci voi scrie-n file vindecare,
Iar lutului în taine-i voi pătrunde,
Să nu-mi mai spui nicicând: “Atât mă doare
Când nu te ştiu aici şi-mi plâng secunde.”