În partea asta de cer,
ploile au chip de femeie -
mătase în ochii plini de nesomn
ai vremii,
când setea de cântec adoarme
în grindurile verii...
şi tu n-o cunoşti,
pentru că-n gânduri obosite
de furtuni trecătoare,
ploile nu stau,
de teama că vor fi sorbite
mult prea uşor,
mult prea repede.
Mai degrabă caută stânca
s-adape în taină pâraie şoptite,
de unde strigătul să se-nalţe
spre cer,
strângând în clopote
sunete care-şi caută aripile obosite.
Şi tu n-o cunoşti...
în partea asta de cer,
ploile au zâmbetul femeii
îmbrăţişând iubirea
care oftează adânc,
până când pânzele ochilor ei
flutură lacrimi
atunci, doar atunci
simţi toamnele-n grinduri
şi plângi...
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
..în partea asta de cer....ai scris o poezie frumoasă..
RăspundețiȘtergereDan, în partea asta de cer păsările ştiu ce deosebire este între crudul vieţii şi al ierbii
RăspundețiȘtergeremulţumesc...
...intr-o parte de cer e iubirea toata si in cealalta parte e furtuna cu tot ce are ea....de ce?
RăspundețiȘtergere