Ca o mirare

Ca o mirare,
te aşteptam în pragul verii,
cascadele n-au obosit,
mă-nvăluiam în ceara mierii,
să îţi vorbesc de-un vânt sosit,
care-mi aşterne-n palme cântul
ce se-nălţa în nopţi de mai,
când închidea în mine gândul
portiţa drumului spre rai.

Ca o mirare,
mai scutur ploi printre dezastre
şi-acopăr plânsul tău târziu,
pun toate visurile noastre
în fir de apă străveziu,
să curgă dincolo de fapte
şi de-nţelesuri care dor,
zădărnicindu-ne o noapte
în care florile ne mor.

Ca o mirare,
te voi urma pe drumul sării,
când lacrimi ne vor dispărea,
când toate marginile zării
în flori de mac vor apărea
şi-atunci, vom ocroti lumina,
icoanele cu îngeri trişti,
vom îneca în ziuă vina;
eu îţi voi fi, cât tu exişti…