Rugă nocturnă

În răvăşita umbră alunecă uitarea,
Se mişcă-n ape stranii al serilor năvod
Alunecându-şi simplu pe firele-i chemarea
De stele căzătoare luate în povod.

Nechează-n constelaţii atinse de tăcere,
În coame de albastru topeşte-un curcubeu
Când luna se prăvale în marea de plăcere
Şi cântece se-nalţă în braţe de jubeu.

Sfinţească-se iar ruga, altarele se-nalţă -
Coloane printre fumuri ce izvorăsc arar,
Din teminţa luminii când bolta serii-ncalţă
Condurii prinşi de trepte în slova lui Scărar.