Birdie 12 Sus, jos!

Birdie nu ştia de ce
stelele n-au picioare;
poate pentru că ideea de cer
înseamnă mereu sus
şi cum doamne iartă-mă
să mergi cu capul în jos?

O s-o întreb într-o zi
de ce viaţa mea are şi sus-uri
şi jos-uri…
o fi pentru că
toate crucile stau înfipte în pământ?

Sau poate pentru că
arborii îşi lipesc de tălpi rădăcinile
să-i suporte drumul
cum viaţa mă suportă-n buzunarul ei strâmt
unde abia se mai strecoară lumina?

Birdie nu ştia de ce
stelele n-au picioare…
doar colţuri pe care
le poţi aşeza pe fruntea mea
cum vrei
ca să-ţi strălucesc în acelaşi buzunar
unde-ai aruncat cândva un simplu cuvânt:
Copilă!


Hai, Birdie,
fă-te cântec în ramurile mele
şi înalţă-mă,
prin tine să urc
până-mi voi sparge fruntea de cerul sticlos,
ca să uit cine sunt şi să-nvăţ
de ce stelele privesc mereu spre pământ
unde crucile fug din braţe de arbori
pentr-un cuvânt…
Acelaşi cuvânt!