Nou sens...

În prisma tăcerii alunec absurd
Când pasul de lună mi-alungă viori,
Rămâi într-o nişă din cerul pliurd -
Fărâmă de stea ce îmbracă fiori.

Aruncă-mi în ochi bucăţi de lumină,
Împarte duminici în arcuri de timp,
Când neguri cuprind a lumii cortină
Şi lasă în aer pafum de-anotimp.

Ce-ţi pasă de vara cu margini de ploi?
Nătângă-i căderea în stropul de-amar.
Mai bine ascultă cum e să fim doi,
În gherele vremii strivind un coşmar.

Să ningă în spaţii! Cădere de flori!
Puhoaie aprige să curgă intens!
Născând în iubire minuni de culori
Ce zilei dau glas şi vieţii - nou sens.