Frânturi

M-am prelins printre fantele serii,
brâu de lumină să fiu ochilor tăi
plecaţi să mă caute -
splendoare în necuprinsul
tăcerilor mele.

Din mii de drumuri
ai ales să rămâi
pe cel unde infinitul e capăt
şi strălucirea, colb răsfirat
de furtuni trecătoare.

Şi-ai crezut, ai crezut mereu
că întunericul e mai rău decât mâlul apei,
că distanţele ucid atingeri
şi strigătele sperie păsări,
poate de aceea
las lumina să curgă
dincolo de plecare,
să nu uiţi,
să nu taci,
să nu alungi nicio frântură de alb
care-ţi caută privirea.