Când pleci...

Când pleci, o noapte se aşterne
Şi vântul din mine-i turbat,
Se pierde în gol de caverne
Răsuflul din floare, curbat.

Tăcerile-au iz de uitare,
Iar negrul se-ntinde mereu,
În semne punând întrebare
Şi niciun răspuns pentru... eu.

O pânză – mătase din vreme
Pe ochi mi se-aşterne ciudat,
Dau lumii să cearnă blesteme
Pe-obraz de-ntuneric fardat.

Şi-alung înspre mare furtuna,
S-apuce în braţe un val,
Să-ţi cânte de-o ploaie întruna
Când apa ne moare la mal.