Ochii se sting, nu mor...

Se-nvolbură apa de roşu carmin,
Privirea-i plecată departe,
Pe umărul puştii şi-n flori de jasmin
Alunecă izul de moarte.

Privise cândva frumuseţea din văi,
Lumina din ochii splendorii,
Plecase pribeag, când pe-ngustele căi,
Doar ceaţă lăsaseră norii.


Fugise de vânt şi de viscol turbat,
De inima omului rece,
Şi-n aerul verii,-n amurguri curbat,
Credea că secunda nu trece.

Dar glonţul vrăşmaş din ţeava cu fumuri
Cerea înc-un piept să despice,
Căta ucigaş şi ochii de ramuri
În faţă-i voia - să abdice.

Un sunet prelung - sinistră chemare -
Cutremură toată pădurea,
Se scurge în ploi cu ape amare
Trecutul şi… totu-i aiurea…