Daruri de toamnă

Nu ştiu cărei toamne să-i cer
în dar stropul de tăcere;
poate doar aceleia care-şi alungă
arborii în ploi fără cuvânt,
fără mirare, fără taină,
unde glasurile ruginesc
şi se-ncarcă mai apoi
de uitare.

Nu ştiu cărei toamne să-i cer
în dar căderea;
poate doar aceleia în care frunzele
seamănă zbor şi descifrează semne
pe care doar târziul din noi le mai înţelege.

Când voi fi primit în dar
tăcerea, căderea şi ultimul poem,
voi înţelege
că toamnele şi-au găsit sălaş în mine
şi-un petic de rugină
va colora zarea
într-o nesfârştă cuprindere...