Femeia fără nume

N-o ştie multă lume;
Ea trece – e-o părere –
Femeia fără nume,
Cu aer de tăcere.

Răsare-n adiere
Şi-n zvon de dimineaţă,
Când rouă ierbii-i cere,
Împarte ochi de ceaţă.

Îşi scutură privirea
Pe neştiuta floare,
În irişi amintirea
E stropul care doare.

Să nu-ntrebi cum o cheamă,
I-i numele fereastră,
În nimbul ei e teamă
Şi-o pasăre sihastră.

Iar dacă vei alege
S-o strigi în fapt de seară,
Să ierţi a vremii lege
Ce azi te înfioară.

Să fluturi peste lume
Orice cuvânt din carte,
Femeii să-i dai nume
Chiar de ar fi departe.

Să-ţi fie-un fel de Ană,
Elenă sau Marie
Şi-n colţul tău de pană –
Eternă feerie.