Despre durerea lumii

Dac-aş strânge în palme toată
durerea lumii,
aş afla că mamele pot râde pruncilor,
chiar şi-atunci când
copacii îşi frâng ramuri în preajma lor;

n-ar mai fi nevoie de trunchiuri
şi nici de topoare,
de ploi rătăcind în ochii vreunei femei
legânând în braţe odoare
şi nici de timp impregnat
cu ceaţa însingurării.

Dac-aş strânge în palme toată
durerea lumii,
aş putea lua de mână
orbi care privesc soarele
şi muţi care-mi cântă,
să-nvăţ de la ei
că fericire e-n toate câte sunt,
chiar şi-n plecatul ochilor
ori în şoapta sugrumată de tristeţe.

Dac-aş strânge în palme...
Dar e aşa de puţin loc acolo!
Şi-atunci le deschid, să las lumina din ele
îmbrăţişării, mângâierii, dăruririi,
iar toată durerea lumii
să se risipească în apele care curg,
în aerul care coboară,
în pământul din care
viaţa se iveşte la fiecare pas.