luni, 8 august 2011

Hăţiş de cuvinte

Pintre lacrimi,
ochii mei caută dimineaţa
în care m-ai strigat,
poate mult prea încet,
ca să n-audă roua
şi să fugă în pământul uscat
de aşteptare.

Câte stele-am pierdut
şi câte ploi am rătăcit
ca să te mai pot asculta
încă o dată?
...şi iar, şi iar,
până ce tainele se vor fi dezbrăcat
de uimire
şi polii vor fi migrat înspre ecuator.

Dac-aş fi strigat eu
în dimineaţa asta,
prea multă ceaţă ar fi cuprins aerul
pe care-l respir
şi-atunci, cuvintele mele
ar fi rămas fără nume,
oarbe în hăţişul plin de amar.

3 comentarii:

  1. O dimineata a cautarii printre amintiri si simtaminte confuze...
    Curand ceata va disparea iar zorii urmatoarei zile, cea a regasirii, se va ivii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Când se vor ivi certitudinile, durerile se vor stinge, iar bucuriile nu vor mai fi întemniţate.
    Te salut, Cristina!

    RăspundețiȘtergere
  3. Te iubesc,te voi iubi si te iubesc enorm!pup!

    RăspundețiȘtergere