Alegorie

Am scris pe frunza ierbii nostalgie
În vara care trece peste ape,
M-am strecurat în vers de elegie,
Chiar dacă tu n-ai fost de mine-aproape.

Distanţele au prins în mreje zarea,
I-au dat albastru plin de-mpovărare,
Furtuni de-nchipuire brăzdau marea
Şi-alunecau în ochi plini de mirare.

Nici malul nu putea să înţeleagă.
Nici vântul nu ştia cum să alerge.
Iubirea noastră mai era întreagă?
Din ce blestem voia să se dezlege?

Şi-n care stâncă să-şi ucidă visul
Când albatroşii-mi pescuiau privirea?
În palme încă mai păstram înscrisul,
Secretul apei, vraja, nălucirea.

Am scris pe cerul îmbrăcat cu stele,
Şi-n pas de lună pus-am reverie,
M-am îmbrăcat în strai de imortele
Şi-am stins tăceri… să-ţi fiu alegorie.