Şi tu...

Pentru că sub coasta mea e lumină,
nu mai pot ţine
snopii de licurici la subsuori;
i-aşez unul peste altul,
să urce până la fereastra farului
unde valul bate mereu la uşă;

şi tu strigi, şi tu chemi
lovindu-mi tâmpla
în nopţile de cremene
cu ţipăt de pasăre singuratică
ce-mi strecoară în vene
o teamă de albastru.

Pentru că sub coasta mea e lumină,
când ridic braţele pentru zbor,
se face ziuă,
ochi de întuneric se închid
şi râde în mine cuvântul
pe care-l ridic,
duhuri să nu-l afle şi să nu-l pângărească;

şi tu strigi, şi tu chemi
cufundând în ecouri sensuri
decriptate de stele
care-şi adăpostesc lumina
sub coasta mea
când cerul îmi devine Acasă.