miercuri, 1 iunie 2011

Birdie 4 Lipsa

Birdie nu mai are lacrimi!
Azi şi-a permis să le-nşire
la gâtul unui nor trândav,
înnobilându-l,
asta ca să nu se mai agaţe
mereu în aripile ei,
larg deschise,
ca un tort de lumină în fusul unei zile.

Birdie nu mai are lacrimi!
Ai văzut tu cumva păsări plângând?
La naiba!
Tu vezi numai uşurinţa înălţării
pentru că poţi rosti cuvântul zbor,
în timp ce ea numără zăbrele
sacadat, nesărind niciun număr,
aşa, ca înainte de duel
nouă… opt…. şapte…

În vacarmul închisorii
lacrimile sunt doar un motiv
să plouă în carcera strâmtă
(dac-ar şti viaţa că într-o celulă
moare un zbor,
ar îndoi mereu fiarele).

Dar viaţa asta habar n-are!
So what?
Birdie nu mai are lacrimi…


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu