Var

Câteodată
viaţa asta mi se pare un os
mare, alb, plin de carne
dăruit spre a se înfrupta alţii
gura ta-i prea sus,
prea plină de cuvinte
ca să mai poţi şi muşca
strivindu-ţi plăcerea
între dinţi.

În jur şacali înfometaţi
cu ochi sticlind, aşteaptă:
e bună carnea,
iar foamea lor o mare fără de corăbii
şi cu multe valuri,
curge dorinţa din gura lor
şi se răstoarnă-n fibre
plescăitul.

Îi laşi să smulgă,
îi laşi să sfârtece rostogolind priviri
şi gesturi care ţi se par hidoase,
dar taci…
cu ce rămâi?

Ştiu eu.
Cu golul şi cu varul alb din oase.