Azi nu voi scrie poezie aşa cum v-am obişnuit!
Azi vă voi întreba şi mi-ar plăcea să-mi spuneţi câţi/câte vă regăsiţi în versurile Annei? Treceţi pe aici deseori, citiţi şi lăsaţi tăcerea să atârne de fire nevăzute.
Să fie teamă sau doar grija de a nu deranja? Să fie lipsa de responsabilitate sau intenţia de a nu pătrunde într-un alt Univers? Ar fi o nenorocire să dispară blogul sau doar lipsa unei surse de inspiraţie? De ce păşiţi pe strada cu nume de ploaie?
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Anna, ar fi rau sa dispara blogul tau, cum de te-ai gandi la asa ceva? ce te-a suparat? aici vibreaza viata, tu nu stii cum e viata fara vibratii? lasa-l nu-l lua, e ca si cum a devenit un bun al nostru; eu trec mereu pe aici si nu las cuvinte pentru ca nu mai am dupa ce te citesc, de obicei doar plang, stiu ce-i dincolo de versuri, unele stiu ca sunt scrise cu mine de mana, ai scormonit in suflet ca un psiholog si ai scos tot, si continui sa o faci si o faci frumos, mie mi-ai adus lumina de care aveam nevoie; multumesc celui care m-a purtat spre tine, asa trec usor peste genuni, am invatat sa nu ma mai uit in jos atunci cand nimeni nu-mi vede suferinta.
RăspundețiȘtergereEsti tare draga Ana, sa nu dispari niciodata!
Cu stima, consideratie si sinceritate, Elena Serban
Trebuie să recunosc că am intrat întâmplător pe acest blog , dar am rămas imediat uimit de forţa poeziei tale, Anna. Nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă regăsesc , să simt sau să trăiesc aşa poezia. Nu ştiu nimic despre tine... cine eşti sau ce eşti, dar vreau să îţi mulţumesc pentru tot ceea ce ai postat până acum, pentru frumuseţea şi lumina pe care-o dăruieşti celorlalţi. Simt că s-a stabilit o legătură între sufletul meu şi poezia desprinsă din trăirile şi emoţiile tale. De acum, am să-ţi urmăresc atent din umbră toţi paşii şi şoaptele tale pe din această infinită împărăţie numită " Poezie ", care ne face uneori pe noi muritorii de rând să simţim că ne înălţăm şi trăim asemeni zeilor. Îţi mulţumesc Anna... îţi mulţumesc.
RăspundețiȘtergereA.
Ana, nu vreau sa te tulbur, nici sa te deranjez, as vrea sa vorbim, stiu ca timpul e pretios, dar eu am nevoie sa vorbim, sper sa nu te simti agresata ca te rog asta, daca nu vrei doar spune nu si inteleg, te rog!
RăspundețiȘtergereMi se pare indecent sa intru in casa ta asa, nu ma judeca aspru!
vom vorbi cu siguranţă...cât de curând!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere