Jocul de-a ploaia

În jocul meu de-a ploaia
Poveştile sunt triste,
Finaluri fără vise
Şi-un cântec stins de vânt,
În jocul meu de-a ploaia
Furtuni de ametiste,
Apusuri sângerânde
În gura de pământ.

În curba serii frânte
Se strigă-o rugăciune -
Nedezlipite vorbe
Şi-un spirit lunecând,
Când ape ne dezmiardă,
În sufletul tăciune
Tăcerile sunt crude
Făgaş în noi săpând.

În jocul meu de-a ploaia
E mersu-nnămolire
Se curmă zboruri albe
Sub cerul – un păgân,
În jocul meu de-a ploaia
E urma de iubire
Pe care-o şterg de lacrimi
Şi-n care mă îngân.