Albastru

Se-aşterne în iatacuri fulguire,
De-albastru, camera se umple toată -
E ploaia noastră, plină de iubire
Ce aerul din noi mereu îmbată.

Te simt aşa tăcut şi prea departe,
Visez cum sunete prelungi se joacă,
Metalic gramofon spre noi împarte
O melodie stinsă-ncet pe-o placă.

Fereastra se încarcă de acorduri,
Sufocă ziua care plânge tristă,
Retrasă, ca o navă-ntre fiorduri,
Când “scena” o respinge pe artistă.

Te-mbie ploaia rece spre năvoduri,
Să prinzi în iris-laţ visul subţire,
Să traversezi spre nori încă trei poduri
Ţinând în braţe stropul de iubire.

Sub mască de ventricul bate cordul
Mirajele ne-adorm printre mătăsuri,
Vânzând imagini, urmărim exodul
Iluziilor rătăcite-n ceasuri.