Forma tăcerii

Ştiu cum îţi construieşti liniştea,
dar nu înţeleg
de ce-i dai formă de tăcere,
când teii se scutură a înfiorare,
iar brizele cuvântează
despre albatroşi rătăciţi printre valuri.

Spumegă-n cuvinte sensuri
şi se-mbată privirile de nesomn,
ochii aleargă după himere,
prispele îşi aşteaptă paşii,
iar icoanele plâng
după-un înger zdrelit de ultima furtună.

Nu-mi pune adevărul
pe-o cruce strâmbă,
dă-i culoare înălţând cântec
unde respiraţia e dragoste
şi ritmul - bătaie de inimă.

Ştiu cum îţi construieşti liniştea,
dar nu înţeleg
de ce-i dai formă de tăcere...
poate pentru a-mi aşterne rostirea
pe un câmp alb -
păsărea cântului meu de iubire.